Un bloc de 6 etaje s-ar putea construi pe strada Mantuleasa, la numerele 7-9, pe un teren de circa 3.000 de mp, potrivit unui Plan Urbansitic Zonal aflat in dezbatere pe site-ul Primariei Capitalei. Pe acest teren s-a aflat scoala unde a invatat scriitorul Mircea Elide, insa constructia a fost demolata in 2002, fara documentele legale. Initial, proprietarii au vrut sa construiasca aici un turn de 17 etaje si au obtinut aprobare in 2009, insa planul urbanistic de detaliu care dadea unda verde constructiei a fost anulat, in urma mobilizarii presei si a proprietarilor afectati. Si de aceasta data, proproietarii din zona argumentand impotriva proiectului pe motiv ca ar distruge zona.

Foto:

Planul Urbanistic Zonal care prevede construirea blocului de 6 etaje a fost discutat in urma cu doua saptamani la Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei. Proprietarii, firma Leader Properties, doresc sa construiasca o cladire cu o inaltime de 28 de metri (CUT 2,4, POT 65%), ce urmeaza sa adaposteasca birouri, locuinte, comert si servicii. Proiectantul este biroul KXL. Comisia Tehnica de Urbanism inca nu a aprobat proiectul, cerand arhitectilor sa revina. In cazul in care Comisia Tehnica isi va da acordul, urmeaza ca arhitectul sef sa decida daca va da avizul de urbanism, iar Ministerul Culturii avizul de specialitate. Dupa obtinerea avizelor, urmeaza ca proiectul sa fie supus la vot in Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Planul Urbanistic General, legea de construire din acest oras, prevede pe strada Mantuleasa o inaltime maxima de 13 metri. Aceasta strada are grad maxim de protectie, iar tot ce urmeaza sa se construiasca trebuie sa respecte caracterul zonei ca inaltime, forma, materiale de constructii folosite.

Peste 30 de proprietari din zona Mantuleasa s-au mobilizat deja impotriva proiectului strangand o lista de semnaturi. Printre semnatari se afla si preotul de la biserica Mantuleasa, monument istoric, aflata vizavi de terenul pe care proprietarii doresc sa construiasca blocul de 6 etaje.

Proprietarii sunt nemultumiti ca noua cladire nu respecta regimul de inaltime de maxim 13 metri, procentul de ocupare a parcelei, aliniamentul strazii, iar forma cladirii este una monolit care nu respecta caracterul arhitectural al zonei.

"Raportat la PUZ Zone Construite Protejate, zona protejata nr. 22, consideram ca proiectul de modificare al PUZ este ilegal, incalcandu-se mai multi indicatori urbanistici. Prin urmare, consideram ca proiectul propus este de natura sa afecteze atat confortul nostru propriu, cat si valoarea apartamentelor noastre. Desi ne dorim si noi o schimbare a aspectului terenului in cauza, aflat in fata imobilului nostru, nu putem fi de acord cu maximizarea interesului unui investitor privat in dauna intereselor noastre sau in dauna interesului public", se arata in scrisoarea trimisa de doi dintre proprietarii de pe str. Mantuleasa, nr. 18, Razvan Rada si Radu Ghitescu.

"Va rugam sa observati ca dl Razvan RADA a achizitionat apartamentul de pe strada Mantuleasa in anul 2011 si dupa ce a consultat PUZ, zona 22. In anul 2012, ambii proprietari au efectuat ample lucrari de renovare in interior, respectand toate elementele valoroase (parchet vechi, gresie veche, sobe vechi). De curand ne-a fost eliberata o ,,Autorizatie de construire’’ pentru renovarea fatadei. Toate investitiile noastre vor respecta caracterul arhitectural al zonei si noi dorim sa salvam cladirea in care locuim", mai spun cei doi cetateni in scrisoarea adresata Primariei Capitalei.

Si Nicusor Dan, presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul, sustine ca acest proiect contine mai multe ilegalitati. "Inaltimea si volumul propus agreseaza caracterul zonei. Asa cum arata plansele, densitatea construita este de CUT 4 si nu 2,4 cat afirma proiectantii si acesta este un motiv flagrant de ilegalitate al PUZ-ului. Se inscrie in tiparul constructiilor de neam prost care au aparut in ultimii zece ani in Bucurestiul istoric", spune acesta.

Turnul de 17 etaje

Consiliul local al sectorului 3 a aprobat la sfarsitul anului 2008 construirea unui turn de 17 etaje pe Mantuleasa. Cladirea a fost aprobata printr-un Plan Urbanistic de Detaliu, la pachet cu alte doua constructii de patru si de zece etaje, pe data de 6 noiembrie 2008.

Turnul avea aviz de la Primaria sectorului 3, semnat de arhitectul-sef de sector, Stefan Dumitrascu, insa lipsea avizul obligatoriu de la Ministerul Culturii.

Dupa ce HotNews.ro a sesizat acest abuz, iar proprietarii din zona si ONG-urile s-au mobilizat, Consiliul Local sector 3 a abrogat hotararea prin care s-a aprobat PUD-ul.

Proprietarii au revenit in 2010, cerand la data respectiva permisiunea sa construiasca un bloc de 8 etaje. Nici acesta nu a fost aprobat.

Pe terenul din strada Mantuleasa nr. 7-9 au fost mai multe constructii datand de la inceputul secolului XIX, dar acestea au fost demolate in 2002, fara aviz de la Ministerul Culturii si Cultelor. Una dintre ele a fost chiar scoala unde a invatat scriitorul Mircea Eliade. De aceste locuri este legata actiunea nuvelei „Strada Mantuleasa”.