Primaria Capitalei vrea sa ia inapoi cei circa 180 de mp de pe str. Lutherana pe care i-a concesionat in 2002 si 2005 dezvoltatorului Millenium Building Development pentru construirea turnului de birouri de langa Catedrala Sf. Iosif, potrivit unui proiect de hotarare pus pe site-ul institutiei. Aceasta actiune vine dupa ce pe 17 septembrie un executor judecatoresc l-a somat pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, sa demoleze turnul de birouri in zece zile, potrivit Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti. Reamintim ca in ianuarie 2013 de Curtea de Apel Ploiesti a decis definitiv si irevocabil demolarea cladirii.

Cathedral PlazaFoto: HotNews.ro

"Primaria vrea sa ia inapoi cele doua terenuri deoarece s-au obtinut hotarari definitive si irevocabile de anulare a concesiunii. Este si sentinta definitiva si irevocabila de demolare a turnului. Grupul PDL va vota pentru incetarea concesiunii. Daca nu mai exista turnul nu are de ce sa mai existe nici concesiunea", a declarat Silviu Vaduva, consilier local PDL.

Executare silita

Executare silita

Foto: Hotnews

Parintele Francisc Dobor, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, a declarat ca abrogarea hotararilor prin care s-au concesionat cei 180 de mp de sub Cathedral Plaza este praf in ochi, iar Primaria nu a facut nimic pana acum pentru demolarea turnului. "Aceasta este un fel de joc de glezne. Primarul este sub executare judecatoreasca si in zece zile trebuie sa puna in aplicare decizia instantei. Termenul de zece zile se calculeaza incepand cu 16 septembrie. Trebuie sa demoleze turnul construit ilegal. Actiunea de acum nu scuza lipsa de initiativa a primarului general de pana acum", a declarat paruintele Francisc Dobos pentru HotNews.ro Cei 180 mp sunt doar o parte din terenul de sub Cathedral Plaza, restul terenului fiind proprietate privata.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat la inceputul anului 2013 ca va demola turnul ridicat ilegal langa biserica Sf. Iosif, in acest sens existand o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, iar costurile aferente desfiintarii cladirii ar putea fi suportate din bani publici si se ridica in jurul sumei de 3,4 milioane de euro.

"Calitatea mea de primar general e sa respect legea. Asta o sa si fac. Astept insa motivatia hotararii. Calitatea mea e de a vedea partea tehnica, daca se face vorbire de cine plateste si cum. Dau banii din banii publici. Ma intereseaza de unde pot recupera acesti bani. Sigur ca am sa ma conformez acestei hotarari. Intai sa apara, sa vedem si am sa va informez la momentul respectiv", a declarat Oprescu in ianuarie 2013.

Reamintim ca in 2009, primarul Sorin Oprescu a declarat ca a inregistrat la Sectia Civila a Tribunalului Bucuresti doua cereri de chemare in judecata pentru Millenium Building Center, cerand instantei sa constate nulitatea contractelor de concesiune, prin care Consiliul General al Municipiului Bucuresti a dat in folosinta firmei, in 2002 si 2005, 186 mp de teren pentru construirea cladirii.Motivul: terenul a fost concesionat fara licitatie publica, iar in acest caz contractele de concesiune sunt nule de drept deoarece se incalca Legea Administratiei publice locale. De asemenea, municipalitatea cere instantei sa-i recunoasca dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 186 mp.

Istoric procese

Proiectul Cathedral Plaza al dezvoltatorului Millennium Building Development (MBD) a fost autorizat de Primaria Sectorului 1 pe 24 februarie 2006. Lucrarile au inceput pe 9 martie 2006. In aprilie 2006, autorizatia a fost contestata in instanta de reprezentantii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti pe motiv ca afecta atat imaginea, cat si structura Catedralei Sf. Iosif. Din iulie 2007, lucrarile au fost intrerupte de mai multe ori din cauza litiigiilor intre Arhiepiscopie si dezvoltatori. Imobilul a fost terminat in mod oficial in vara anului trecut. La cateva zile dupa, in iulie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins cea de a sasea si ultima cale extraordinara de atac promovata de MBD "stabilind irevocabil nulitatea autorizatiei de construire a auto-intitulatei cladiri Cathedral Plaza". In mai 2012 CEDO a respins plangerea formulata de Millennium Building Development (MBD), dezvoltatorul turnului de langa biserica Sfantul Iosif, impotriva Satului Roman.

In 28 iunie 2012, Tribunalul Dambovita l-a obligat pe Primarul Municipiului Bucuresti sa emita decizia privind desfiintarea turnului Cathedral Plaza realizata fara autorizatie de construire legala, autorizatie emisa la solicitarea SC Millennium Building Development SRL Bucuresti, de Primaria sectorului 1. Sentinta a devenit definitiva si irevocabila la inceputul acestui an, in urma deciziei Curtii de Apel Ploiesti.

Desi sentinta de demolare a turnului, data de Curtea de Apel Ploiesti, este definitiva si irevocabila pe rol mai sunt trei procese privind desfiintarea cladirii.

Curtea de Apel Bacau a respins la sfarsitul lunii octombrie 2012, prin hotarare irevocabila, cererea formulata de Arhiepiscopia Romano-Catolica privind demolarea partiala a Cathedral Plaza, potrivit datelor furnizate de dezvoltatorul cladirii - Millenium Building Development (MBD). Pe rolul instantelor mai sunt inca doua procese privind demolarea cladirii - unul la Judecatoria sector 1 si altul la Tribunalul Neamt.

Judecatoria sector 1 si Tribunalul Neamt au decis sa nu se demoleze turnul de langa Catedrala Sfantul Iosif. Recursurile se judeca.

Avocatul MBD, Robert Rosu, sustine ca cele patru sentinte date pana acum de instante nu sunt contradictorii: "Sentinta data de Tribunalul Dambovita si de cele trei instante care au dat proprietarului castig de cauza nu sunt contradictorii deoarece aceasta sentinta il obliga pe primarul general sa dispuna demolarea cladirii, nu ne obliga pe noi sa demolam. Toate procesele unde ni s-a cerut noua sa demolam, le-am castigat".

In 2012, Millennium Building Development a solicitat Primariei Generale a Capitalei sa faca demersurile necesare pentru finalizarea procedurii de intrare in legalitate a Cathedral Plaza, insa demersul nu s-a concretizat

HotNews.ro a scris in exclusivitate pe 23 octombrie 2012 de faptul ca MBD a cerut Primariei Capitalei sa introduca in legalitate turnul de langa Catedrala Sfantul Iosif.