Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri ca peste cateva saptamani va aparea o harta de risc seismic a Bucurestiului pe care insa nu o va face publica niciodata pentru ca nu este de acord cu panicarea populatiei, potrivit Agerpres. "Nu sunt de acord cu speriatul populatiei si cu indus teama si nu sunt nici la dispozitia samsarilor de locuinte care va dati seama ce circ ar face in momentul cand ar apare o harta din asta de risc", sustine Oprescu.

Harta BucurestiuluiFoto: Esri

"In cateva saptamani o sa apara o harta de risc a Bucurestiului, dar nu o sa o fac niciodata publica pentru ca nu sunt de acord cu speriatul populatiei si cu indus teama si nu sunt nici la dispozitia samsarilor de locuinte care va dati seama ce circ ar face in momentul cand ar apare o harta din asta de risc. Am invitat profesorii de seismologie pentru a putea constitui aceasta harta, pentru a sti la ce ne expunem. Cand am preluat mandatul erau 381 de cladiri cu risc seismic in Bucuresti. Din ele mai sunt 359, restul s-au consolidat. E putin fata de ce am putea face daca ar exista bani, dar nu au existat bani", a spus Oprescu la Palatul Parlamentului.

El a adaugat ca in afara de lipsa banilor mai sunt si alte probleme care trebuie rezolvate pentru ca aceste cladiri sa fie consolidate mai rapid.

"Avem nevoie de doua instrumente, o data de modificat legea, pentru ca daca o sigura persoana dintr-o suta de apartamente nu semneaza ca e de acord nu pot sa intru sa consolidez blocul. In al doilea rand, este vorba de bani pentru ca Primaria are posibilitatea fondurilor, nu nelimitate desigur si participarea statului prin Ministerul Dezvoltarii cu o dimensiune limitata. Este nevoie de o viteza mai mare de implementare. Si eu sunt jenat in momentul cand vorbesc, dupa cinci ani de activitate, ca nu am putut sa facem decat aproape 30 de cladiri, sunt cladiri importante din Bucuresti", a mai spus Oprescu.

Referitor la riscul seismic in Bucuresti, chiar primarul Oprescu a starnit panica si a tinut prima pagina a ziarelor cu o declaratie soc la putin timp dupa cutremurul devastator din Italia in 2009.

Atunci, Oprescu a facut o previziune sumbra, vorbind de aproximativ 500.000 de victime in Bucuresti in eventualitatea unui seism.

Citeste si: