Traditionalul "furat al miresei" de la nunti este sanctionat cu amenzi la Vaslui de catre autoritatile locale "daca este deranjata linistea locuitorilor municipiului", se arata in noul Regulament de organizare al restaurantelor, aprobat de Consiliul Local, transmite Mediafax.

Municipiul Vaslui se va transforma intr-o adevarata oaza de liniste, potrivit noului Regulament de organizare si functionare al unitatilor de alimentatie publica, in conditiile in care, cu totul exceptional, niciun restaurant sau terasa nu va mai putea functiona dupa ora 23.00.

Singurele care pot avea un program prelungit sunt discotecile si cluburile, care pot sa-si desfasoare activitatea pana la ora 3.00, dar cu obligatia de a asigura ordinea in spatiile proprii si in cele invecinate pe o raza de 50 de metri de la usa de acces.

De asemenea, sunt exceptate de la regula si restaurantele care organizeaza nunti, care pot avea program pana la ora 6.00, doar in zilele de sambata si duminica, si "cu respectarea ordinii si linistii publice".

Nici traditionalul furat al miresei nu se mai poate face ca pana acum, nuntasii fiind amendati "daca este deranjata linistea locuitorilor municipiului".

"Amenzile sunt aplicate de catre Politia locala si cea nationala, sanctiunile putand ajunge pana la 1.000 de lei. Ele sunt aplicate nuntasilor, in conformitate cu Legea 61/1991, pentru tulburarea linistii si ordinii publice. Aceasta masura din regulament trebuia impusa, avand in vedere ca erau situatii in care cei care furau mireasa dansau printre blocuri, deranjand locuitorii municipiului", a declarat, marti, pentru Mediafax purtatorul de cuvant al Primariei Vaslui, Clitemnestra Tofan.

Regulile sunt la fel de stricte si pentru detinatorii de terase din municipiul Vaslui. Acestea vor putea functiona doar intre 15 iunie si 15 septembrie, pana la ora 23.00. Insa, cu o ora inainte de inchidere, vor trebui sa opreasca muzica si televizoarele, tot pentru a nu deranja populatia din zonele invecinate.

Nici jocurile de artificii nu au fost lasate la voia intamplarii de autoritatile vasluiene. Acestea se pot desfasura doar pana la ora 24, contracost si cu acordul primariei, pompierilor si politiei.

Nu in cele din urma, prin noul regulament aprobat de Consiliul Local, proprietarii de spatii comerciale sau cu profil de alimentatie publica au obligatia montarii de firme luminoase sau luminate, cu respectarea normelor de urbanism.