Consiliul General al Municipiului Bucuresti se intalneste, miercuri, in sedinta ordinara. Unul dintre principalele proiecte de pe ordinea de zi este prelungirea cu trei ani a contractului de inchiriere pentru cladirea in care se afla sediul Primariei Capitalei contra sumei de circa 3 milioane de euro pe an, un pret aproape dublu fata de pretul pietei. Acest proiect a fost pe ordinea de zi si la ultima sedinta de Consiliu, iar consilierii USL - care detin majoritatea in CGMB - au votat adoptarea sa. Proiectul nu a trecut insa deoarece patru consilieri USL au absentat si nu s-a intrunit numarul necesar de voturi.

Turnul Primariei Capitalei_vedere lateralaFoto: Hotnews

Potrivit proiectului de hotarare aflat pe site-ul Primariei Capitalei, prin prelungirea contractului de inchiriere, pentru turnul de 14 etaje din Splaiul independentei, nr. 291-293, in suprafata de 13.536 mp, municipalitatea ar urma sa plateasca timp de 3 ani, o chirie de 17,84 euro/mp. Asta inseamna 240.000 de euro pe luna, 2,9 milioane de euro pe an si 8,7 milioane de euro pe 3 ani. Contractul ar urma sa fie prelungit incepand cu 11 decembrie 2012. Pe parcursul derularii prezentului contract chiriasul isi poate exprima optiunea de cumparare (cu plata integral, in rate sau in leasing) a cladirii. In aceasta situatie chiria platita pe ultimul an se va constitui avans pentru plata in rate/leasing a cladirii, se arata in proiectul de hotarare. La ultima sedinta CGMB, alesii locali au decis sa prelungeasca contractul de inchiriere cu 1 an, insa acest lucru nu se regaseste in proiectul de hotarare aflat pe site-ul PMB.

Potrivit unui studiu dat publicitatii de ESOP, in luna august, in vestul orasului chiria pentru cladirile de birouri este de circa 10 euro pe metru patrat. In centru orasului, chiria pentru aceste cladiri este de circa 13 euro/mp, preturile fiind negociabile. "Aceasta analiza ia in calcul toate cele 430 de centre de afaceri din Bucuresti, cuprinse in baza de date a ESOP, cea mai extinsa baza de date gestionata de un broker imobiliar, un esantion mai mult decat reprezentativ. Chiriile de prezentare comporta o marja de negociere cuprinsa intre 8 si 17%, in functie de amplasament, calitatea imobilului si marimea suprafetei solicitate", declara Alexandru Petrescu, manager al companiei ESOP Consulting. ESOP este unul dintre principalii consultanti imobiliari ce lucreaza de 10 ani in piata birourilor fiind lider pe segmentul inchirierilor de birouri catre companii medii.

Un alt proiect important de pe ordinea de zi a CGMB se refera la concesionarea unui teren de 1500 mp aflat la intersectia Caii Grivita cu str. Buzesti. In urma cu cativa ani, pe o parte a acestui teren s-a aflat cinematograful Feroviar, expropriat si demolat de municipalitate pentru construirea Diametralei Buzesti-Berzei Uranus. Terenul va fi concesionat pe 49 de ani, in urma unei licitatii publice, suma minima pe care ar urma sa o primeasca Primaria fiind de cel putin 95.000 de euro/an. Pe teren ar urma sa se construiasca un imobil cu destinatia de birouri, servicii, hotel, comert, locuinte, servicii bancare, multiplex-cinema. Proiectul de hotarare a primit aviz negativ de la Comisia Juridica a CGMB.

Primarul general, Sorin Oprescu, mai propune consilierilor generali sa aprobe fondurile necesare realizarii bustului regelui Mihai I. Bustul a fost deja realizat si amplasat la intersectia str. Ion Micu cu Sos. Kiseleff. Desi HotNews.ro a solicitat municipalitatii sa comunice cat a costat statuia, reprezentantii institutiei au declarat ca "nu stiu".

Un alt proiect important este Planul Urbanistic Zonal pentru modernizarea centurii Capitalei intre A1-DN7 si DN2-A2 si largirea la 4 benzi a arterei intre A1 si A2 (km 23+600 - km 55+520).