Politia Rutiera a inchis, temporar, pista pentru biciclete de pe bd. Cantemir, intre bd. Gheorghe Sincai si bd. Marasesti. Decizia a fost luata deoarece pista era impracticabila si reprezenta un pericol pentru biciclisti datorita chioscurilor si panourilor publicitare amplasate de-a lungul acesteia precum si a masinilor parcate. De asemenea, bordurile nu erau aduse la nivel. Politia Rutiera va inchide in aceasta saptamana si pista de pe bd. Elisabeta, intre Piata Kogalniceanu si bd. Carol, din aceleasi motive. Pistele vor fi redeschise dupa ce Administratia Strazilor va indeparta obstacolele.​

Pista de biciclete impracticabilaFoto: USER UPLOADED

"Am primit foarte multe sesizari de la cetateni, ca pe pistele de biciclete se afla diverse obiecte (chioscuri, panouri publicitare), ca sunt masini parcate, iar bordurile din intersectii nu sunt aduse la nivel. In luna septembrie anul trecut Politia Rutiera a dispus Administratiei Strazilor viabilizarea pistelor. In martie, cand am verificat daca a dus la indeplinire acest lucru, am vazut ca nu s-a facut nimic, asa ca am decis inchiderea temporara a pistei de pe bd. Cantemir pana Administratia Strazilor va indeparta obstacolele si va pune opritoare astfel incat masinile sa nu poata parca acolo. Saptamana aceasta vom inchide temporar si pista de pe bd. Elisabeta, pana la remedierea problemei", a declarat pentru HotNews.ro Ioana Stancu, purtatoarea de cuvant a Politiei Rutiere.

Ioana Stancu a mai declarat ca reprezentantii Administratiei Strazilor s-au angajat ca vor remedia cele doua piste, dupa care acestea vor fi redeschise.

Contactata telefonic, Alina Roman, directoarea de la Administratia Strazilor, a declarat ca nu stie nimic despre aceasta decizie.

Asociatia OPTAR a cerut in mai multe randuri desfiintarea pistelor pentru biciclete intrucat acestea nu au fost facute corespunzator si pun in pericol viata celor care le folosesc.

Pentru amenajarea celor 122 de km de piste pentru biciclete, Primaria Capitalei a platit 11 milioane de euro.