Era 11 septembrie 2001, era intr-o marti. Am plecat de la serviciu la 12, pe atunci lucram part-time. Dar nervii mi-erau cat pentru o norma intreaga. Ca sa mi-i descarc, am luat-o prin magazine. Cu prada in sacosa, m-am oprit intr-un birt de la gara. Patroana era o cunostinta mai veche, o interesau si pe ea chilipirurile la ţoale. Mi-a laudat cumparaturile, nervii imi trecusera, pe jumatate. Dupa o bere, imi trecusera aproape de tot. „Hai, ia si un ouzo, din partea casei” ma imbie Georgia. Il iau, il albesc cu apa, il dau pe gat. Si ridic ochii, catre televizorul atarnat de perete.
„Mai, sa fie” imi zic. „Astia dau Katastrophenfilme dupa-masa”? Pe ecran intra un avion intr-un turn, apoi altul, in alt turn. Prima data am crezut ca-i vorba de Gemenii din Frankfurt, doua turnuri semete ale Deutsche Bank. Dar m-am lamurit curand ca erau doar Gemenii din NY, care era putintel mai departe de locul in care ma aflam. M-am frecat la ochi, zicandu-mi ca vedeniile or fi de la ouzo. Sau ca fac bancuri nemtii, cu titlul de „breaking news”. Insa nu faceau.
Obisnuitii casei s-au adunat ciorchine in fata televizorului si-au inceput sa vocifereze, care mai de care. „Vine razboi mare”, zice un svab mai batran. „Dupa el vine criza, vine si inflatie”, adauga mosul, care precis mai trecuse prin alt razboi si stia el, ce stia. Eu nu stiam nimic, din toate astea. Ma holbam la ecranul de televizor, inundat de un cuvant: TERROR. Ulterior, presedintele american de atunci, George W. Bush, a lansat provocarea: WAR ON TERROR. Zile si saptamani in sir, cuvantul n-a mai disparut de pe ecrane, nici din vocabularul stiristilor.
Cuvantul asta-mi lipsise, pana atunci, din vocabular. Il stiam asa, cum ai sti despre dischinezia biliara sau compotul de rubarba. Insa de atunci, din ziua in care patru avioane au fost manate marsav si destructiv, facand praf securitatea si mandria americana, cuvantul teroare mi-a intrat in fondul principal lexical. Si cred ca n-am nicio sansa sa mai scap, curand, de el. Desigur ca mi-am insusit si derivatele cuvantului de baza: terorist, terorista, la plural teroristi si teroriste. Ca si varianta sufixata cu –ism, terorism, cu care intram intr-o ideatica. Ca in capitalism, ca in comunism.
Pana in 9/11, as fi legat acest cuvant doar de filme de groaza, sau mai demult, de cicaleala saptamanala de acasa, cu stersul prafului de pe biblioteca. Copil fiind, eu aveam sambata cu totul alte planuri, afara se juca „strigata”. Dupa 9/11, am aflat ca acest cuvant inseamna o amenintare continua si globala. Care va sa zica, nu mai poti nicicum scapa de el. De atunci, hidra cea groaznica si-a inmultit in asa hal capetele, incat ne insoteste pas cu pas. Daca aduni numarul aparitiilor cuvantului-baza si a catorva variante pe Google, doar in limba engleza, ajungi la un miliard. Daca il aduni in toate limbile pamantului, cred ca ajungi la 7 miliarde, cata populatie are Terra. Fiecare pamantean, cu teroarea lui.
In cei zece ani scursi de la Data-Cheie, amenintarea s-a intetit. Explodeaza o bomba intr-un hotel sau intr-o gura de metrou? Il apuca pe unul amokul si trage imprejurul lui cu pistolul automat? Se prabuseste un avion in ocean? Precis teroristi. Din cauza terorismului omniprezent n-ai ce face si te lasi din ce in ce mai controlat, din ce in ce mai scanat.
La aeroport iti arunci la cos sticla de suc sau bere pe jumate plina. Iti lasi confiscate brichetele, care aterizeaza tot acolo. Ai grija sa nu cumva sa uiti un briceag sau o forfecuta de unghii in bagajul de mana, ca ti-ai luat adio si de la ele. Mi s-a intamplat, chiar stiu ce vorbesc. Dar asta nu-i nimic fata de „radiografia” pe care vor sa ne-o faca regulat, tot la aeroport, cu scannerele full-body. Oricum, relaxarea de la check-in s-a dus, demult.
Teroare la New York
Foto: Captura YouTube
Terorismul fara chip a impanzit in asa hal planeta, incat unii simt nevoia sa ne urmareasca pas cu pas: in masina, la telefon, la calculator, in firme, pe conturi, in magazine, pe strazi si in scoli. Dar parca poti sa stii in cine se ascunde micul, sau marele terorist? Razboiul impotriva terorii, declansat oficial si global la 11 septembrie 2001, parca a produs o falie in creiere. E mai brunet si provine dintr-o tara araba? Nu crede in dumnezeul nostru, ci in al lor? Hmmm... Mai stii? Mai stii ce ganduri are? Chiar daca il cunosti de o vreme si e coleg cu tine... daca se fundamentalizeaza subit?
Mai demult, inainte de Ziua-Cheie, razboaiele izbucneau pe ici pe colo, mai mult departe, decat aproape de noi, in Europa. Stiai insa niste chestii, relativ clare: unde, cine cu cine se bate, teoretic chiar si de ce. Acum insa, amenintarea e peste tot.
Ma bucur ca nu stau la Frankfurt, ca si acolo sunt turnuri din belsug. Nu ma mai bucur ca locuiesc la un etaj de sus, intr-un bloc inalt, din provincie. Daca gresesc teroristii si lasa bomba pe blocul meu? Metroul din Londra cu care, in vara lui 2001, m-am plimbat in lung si in lat, nu-mi mai e drag. Daca se intampla, chiar atunci si acolo, iar eu sunt in el? In nordul Africii am fost, in 2000. Acum m-as mai duce, dar parca nu cu asa avant, ca m-a lovit teroarea.
In repetate randuri am auzit, dupa atentatele din SUA de la 11 septembrie, ca lumea nu va mai fi, ca inainte de aceasta zi. Si nu pot decat sa fiu de acord. Imaginea WTC-urilor prabusindu-se, pe verticala, in tipetele ingrozite ale multimii si intr-un imens nor de praf, mi-a prabusit o lume: lumea in care terorismul era doar un cuvant marginal.
Teroare in numele statului
Televiziunea germana da, in 3 septembrie, un documentar despre „Marile minciuni ale istoriei”. Intre acestea, una mai recenta, referitoare la legitimarea razboiului din Irak. In 2003, trupe ale armatei SUA, Marii Britanii si ale altor state intrate in coalitia de interventie impotriva lui Saddam Hussein ataca Irakul fara aprobarea Consiliului de Securitate al ONU.
Conform Cartei Natiunilor Unite, in afara auto-apararii, interventiile militare asupra altui stat pot fi legitimate doar prin decizia Consiliului de Securitate. Acesta n-a sanctionat nici ulterior razboiul, a carui motivare a fost „preventia”.
Lui Saddam Hussein i s-a pus in carca colaborarea cu Al-Qaida, ca si detinerea de arme de nimicire in masa. Pentru nici una dintre ele nu s-au gasit dovezi clare. Conform unui studiu al Center for Public Integrity din 2008, guvernul SUA de atunci ar fi facut publice 935 de declaratii false, inainte de declansarea razboiului din Irak.
Anul trecut, platforma de dezvaluiri Wikileaks face publice documente de razboi - Iraq War Logs si Diaries - din care reiese ipocrizia cu care au fost musamalizate de administratia SUA „efectele colaterale“, adica uciderile intamplatoare sau chiar executiile unor civili irakieni. Dezvaluirile continua si in ziua de azi.
In urma razboiului din Irak, numarul victimelor umane este evaluat la 100.000, infrastructura tarii a avut puternic de suferit, iar viata irakienilor nu s-a imbunatatit, ba chiar dimpotriva. Pe fondul neincrederii generate de denaturarea adevarului in „cazul Irak“, a inceput sa creasca si scepticismul referitor la varianta oficiala a evenimentelor din 11 septembrie 2001.
Daca, in primul mandat al presedintelui G.W. Bush, majoritatea americanilor fusesera convinsi de aceasta varianta, sustinand neconditionat revansa si razboiul impotriva terorii, dupa cativa ani si o serie de investigatii, lucrurile s-au schimbat. Intr-un sondaj de opinie initiat de New York Times, in octombrie 2006 doar 16% dintre intervievati credeau ca administratia Bush ar fi spus intregul adevar cu privire la ce se stia dinainte, despre atacurile asupra WTC. Intr-un sondaj pe 1.010 subiecti, al Scripps Howard de la Ohio University din 2 august 2006, 36% dintre repondenti cred ca administratia SUA ar fi sustinut atacurile sau n-ar fi intreprins nimic ca sa le impiedice, pentru ca astfel sa poata legitima inceperea unui razboi in zonele petroliere ale Orientului Apropiat.
La 23 septembrie 2010, presedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a afirmat ca multi cetateni americani, state si politicieni din lume cred ca „unele elemente din administratia SUA au orchestrat atacul, pentru a salva economia americana in scadere, influenta SUA asupra Orientului Apropiat, ca si regimul zionist“. El considera atacurile din 11 septembrie „o mare minciuna“ si „o actiune complexa a serviciilor secrete“, care ar servi SUA ca pretext pentru invazii in numele razboiului antiterorism.
Afirmatiile controversatului presedinte iranian au starnit vehemente proteste. Insa ele au venit in spiritul celor care invoca argumentul „cui bono“. Adica, in dosul unei actiuni se ascunde acela, care trage un folos din ea. In cazul 9/11, folosul ar fi fost dobandirea aprobarii publice, a unor razboaie demult planificate, care sa acopere tinte strategice, economice, si sa aduca unora substantial profit.
In Germania, scepticismul asupra motivatiilor si variantei oficiale americane despre 9/11 a inceput sa apara explicit in 2003. Au fost publicate articole critice in presa, au fost organizate conferinte care au incercat sa creeze dezbateri publice. Cu putin succes. Ecoul a fost mai degraba limitat la reprezentantii miscarii pentru pace, la unii stangisti sau extremisti de dreapta. Si totusi, o treime dintre repondentii sub 30 de ani ai unui sondaj initiat in 2003 de publicatia Die Zeit nu exclude posibilitatea ca administratia americana sa fi orchestrat atacurile din 9/11.
Intre cartile analitice publicate la tema de autori germani, una dintre ele atrage in mod deosebit atentia. „CIA si 11 septembrie. Teroarea internationala si rolul serviciilor secrete“ (ed. Piper, München 2003). Cartea a ajuns la a 7-a reeditare, a fost tradusa chiar si in araba. In 2009, autorul a scos si un DVD aparut la editura Kai Homilius din Berlin, intitulat „Minciunile despre 9/11“.
Autorul, Andreas von Bulow, s-a nascut in 1937 la Dresda si a fost politician social-democrat, parlamentar in Bundestag - pana in 1994 -, si membru in Comisia Parlamentara de Control a Serviciilor de Informatii. Timp de patru ani, el a fost secretar de stat la Ministerul Apararii german, apoi timp de doi ani ministru pentru cercetare si tehnologie, sub cancelarul Helmut Schmidt. Dupa ce s-a retras din viata parlamentara, von Bulow a inceput sa lucreze ca publicist, cu tematica de baza „serviciile secrete“.
Prima sa carte se numeste „In numele Statului. CIA, BND si masinatiile criminale ale serviciilor secrete“ (ed. Piper, München, 2000). In a doua sa carte, „CIA si 11 septembrie“, Bulow aduna o serie de indicii si marturii care, in opinia sa, pun sub semnul intrebarii prezentarea oficiala a faptelor. Teoria sa este, ca atacurile ar fi fost de fapt planuite de administratia americana si duse la indeplinire de serviciile secrete americane CIA si Mossad-ul israelian.
Presupusii atantatori nici n-ar fi existat pe lista pasagerilor, avioanele ar fi fost de fapt teleghidate. In interiorul World Trade Center ar fi fost plasata deliberat o bomba, care a dus la prabusirea turnurilor. Pe autor il intriga in mod special si faptul ca vinovatii au fost prezentati imediat dupa atentate, fara ca ancheta sa urmeze un curs firesc.
Vezi mai jos un interviu cu Andreas von Bulow:.
2
22
