Felix Tataru este presedintele Agentiei GMP Advertising. Dupa ardeiul iute de pe afise, dupa 322 de la referendum, a venit rindul lui „Hai sa facem curatenie”. Evident, printre aceeasi 322. Cum Televiziunea si Radioul public au cam boicotat referendumul, Felix Tataru a fost obligat sa gaseasca alte formule de comunicare.

„Buna ziua, sint Traian Basescu, presedintele Romaniei”, este noutatea lansata pe piata anul acesta. Anunta ea o revolutie a comapaniilor electorale? Ne spune chiar Felix Tataru intr-un interviu pentru HotNews.ro. Ne spune pe scurt pentru ca e „prins peste cap” si, evident, nu spune ce pregateste.

Reporter: De abia acum, din momentul acestei „gaselnite” cu telefonul, pare ca incepe campania. Nu e cam tirziu?

Felix Tataru: Nu stiu, ideea a venit pentru ca nu am avut alte canale de comunicare, vedeti ca mediile tv si radio sint blocate.

Reporter: Campania e moale, atit a lui Traian Basescu, cit si a PD-ului, nu vedem nimic din ceea ce stiam ca este o campanie, nici ca atmosfera, nici ca metode. Este o strategie sau pur si simplu s-a pierdut startul?

Felix Tataru: Cred ca politicienii culeg ce au semnat. Si ca dezgustul isi spune cuvintul pe buna dreptate. De aici dezinteresul evident din partea publicului. Orice campanie se face pe o stare de sprirt si un oarecare interes. Daca el nu exista, e foarte greu sa penetrezi. In plus, sa nu uitam scorurile din Europa la alegeri similare cu ale noastre, foarte scazute.

Reporter: Linia telefonica nu e gratuita. De ce?

Felix Tataru: De ce ar fi? Credeti ca motivul pentru care nu ai suna este unul financiar? Nu cred. Pe de alta parte, e vorba de bugetul avut la dispozitie.

Reporter: Cam de ce suma este vorba?

Felix Tataru: Citeva mii deuro, iar aplicatia a fost dezvoltata de Ines.

Reporter: De ce aceasta formula a telefonului? Este o noutate pentru Romania, credeti ca viiitoarele campanii se vor axa mai mult pe asemenea formule?

Felix Tataru: Cred ca da. Orice forma eficienta de comunicare ar trebui folosita, asa cum inca din 2000 am folosit internetul la campania pentru primarie, apoi am creat Gherila Digitala, asa si telefonia poate fi folosita foarte creativ si eficient. In Romania sunt aproape 19 milioane de numere alocate, urban si rural. Teoretic, oricine poate suna la acest telefon.

Vom vedea in final rezultatul. E prima data cind cineva o face, rezulatele ne vor ajuta sa facem si mai bine data viitoare.

Reporter: Credeti ca se depaseste astfel stadiul simplei informari si efectul va fi unul mobilizator? Ca veti reusi si sa-i scoateti din casa si sa-i determinati sa spuna DA?

Felix Tataru: Eu cred ca depasim simpla informare si sper sa le reusim pe amindoua. In primul rind, oamenii trebuie sa stie despre referendum si cred ca majoritatea covirsitoare care participa la referendum va spune DA. E mai important sa vina cit mai multi, pentru ca cei care vin, vin ca sa spuna DA .

Reporter: De ce PD nu face campanie? Nici pentru referendum, nici pentru euroalegeri?

Felix Tataru: Ii lasam pe liberali. Sunt la guvernare si se pare ca au de unde plati explozia asta de outdoor, mai ceva ca pe vremea PSD-ului.

Reporter: Cum comentati campania pentru europarlamentare a celorlalte partide?

Felix Tataru: Prestatia tuturor este mediocra.