Victorie a autoritatilor japoneze, care au reusit sa reconecteze la sistemul energetic reactorul 2 al Fukushima Daiichi. Radicoactivitatea a inceput sa scada, dupa eforturile de racire a reactorului 3. De altfel, operatiunile de pulverizare a apei asupra reactoarelor vor continua si vineri dupa-amiaza. Intre timp, tot mai multe tari continua sa isi evacueze cetatenii.

Interventii la FukushimaFoto: Reuters

Situatia la centrala nucleara Fukushima 1, grav avariata de cutremur, pare "relativ stabila" in comparatie cu ziua de miercuri, "ceea ce este un lucru pozitiv" - a declarat un expert de la Agentia Internationala pentru Energie Atomica, preluat de France Presse.

Pe de alta parte, premierul japonez Naoto Kan a anuntat ca va oferi comunitatii internationale cat de multe informatii despre criza nucleara prin care trece tara sa. Seful cabinetului de la Tokio va face aceste precizari in timpul intalnirii pe care o va avea vineri cu directorul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica.

Tot mai multe tari continua sa isi evacueze cetatenii aflati in Japonia

Intr-un comunicat dat publicitatii, Ministerul roman de Externe ii sfatuieste pe romani sa paraseasca aceasta tara, daca prezenta acestora acolo nu se mai impune cu necesitate, recomanda evitarea completa a zonei Sendai si limitarea calatoriilor si a sederii la Tokyo si Yokohama.

Totodata, Ministerul de Externe recomanda evitarea completa a zonei Sendai si parasirea acestei zone de catre persoanele care se afla acolo. De asemenea, cetatenii romani sunt sfatuiti sa limiteze calatoriile si sederea prelungita in Tokyo si Yokohama.

Pentagonul a autorizat familiile militarilor americani si ale angajatilor civili ai Ministerului american al Apararii sa paraseasca tara Japonia - a declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului, colonelul David Lapan, citat de agentiile internationale de presa. Aceasta autorizatie se refera doar la familiile care locuiesc pe principala insula a arhipelagului, unde se gasesc cele mai multe baze ale Statele Unite, insa nu si familiile care traiesc pe insula Okinawa, unde se afla de asemenea o importanta baza a armatei americane.

Si China isi evacueza cetatenii din cele mai grav afectate zone de pe teritoriul japonez. Tot mai multe companii aeriene suplimenteaza numarul zborurilor pentru a facilita procesul de evacuare - a anuntat purtatorul de cuvant al Ministerului chinez de Externe, Jiang Yu.