Rivalitatea dintre Victor Ponta si Crin Antonescu l-au scos din sarite pe Dan Voiculescu. Opozitia a demonstrat din nou ca nu reuseste sa stranga randurile pentru a combate actiunile Guvernului. Prima motiune de cenzura depusa de PSD si PNL pe Legea Salarizarii a fost respinsa, luni, fara drept de apel, dupa ce chiar parlamentarii Opozitiei au aratat un dezinteres total fata de demers. Ca sa fie tabloul complet, liderul PNL a declarat inaintea intalnirii cu social democratii, ca o "eventuala colaborare cu PSD la nivel local este prematura". Incoerenta Opozitiei l-a iritat pe Dan Voiculescu, care a izbucnit, luni, declarand ca s-a saturat de "rivalitatile din interiorul Opozitiei" si "daca nu vrea sa se compromita definitiv, Opozitia trebuie sa se uneasca".

Dupa ce in urma cu o saptamana, Opozitia a anuntat cu surle si trambite o intalnire comuna a grupurilor parlamentare si a alesilor locali, luni liberalii nu si-au onorat promisiunea.

Cu cateva ore inaintea intalnirii PSD-PNL, care avea ca scop unificarea Opozitiei prin stabilirea unei colaborari comune la nivel parlamentar si local, presedintele PNL, Crin Antonescu a facut o declaratie surprinzatoare transand subiectul din start. Antonescu a anuntat ca la mult asteptata intalnire nu vor participa parlamentarii si liderii locali ai PNL. De asemenea, Antonescu a precizat ca "o colaborare la locale PNL-PSD este prematura".

"In legatura cu colaborarea la locale, este cu totul prematur sa discutam despre asta. Nu este o ipoteza exclusa, dar nici n-are un grad de probabilitate in acest moment. Este de vazut, foarte important, daca noi putem sa cream o masa critica pentru ca, la inceputul anului viitor, sa schimbam majoritatea in Parlament, sa aducem o schimbare politica majora. Dupa aceea, cand vom ajunge in preajma localelor, vom vedea. Deocamdata, noi, ca si cei din PSD, ne pregatim singuri pentru aceste locale", a declarat Antonescu citat de agentia Agerpres.

Declaratia lui Antonescu apare in contextul in care saptamana trecuta dupa sedinta cu PSD, Victor Ponta a decis sa mearga la consultarile de la Cotroceni, sustin sursele HotNews.ro. Antonescu ar fi fost deranjat atunci de decizia PSD de a merge la palatul Cotroceni catalogand-o drept o sfidare din partea lui Ponta la adresa liberalilor, sustin aceleasi surse.

Antonescu il inteapa pe Iliescu

Tot inaintea intalnirii cu social-democratii, Antonescu a tinut sa-i dea replica presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu care, intr-o emisiune televizata, l-a curtat pe presedintele PNL declarand ca "ar fi un bun om de stanga".

"Eu nu sunt de stanga, il dezamagesc pe domnul Iliescu, nu sunt deloc de stanga. Dimpotriva, am avut si am in continuare o maxima retinere pentru ca simplul motiv ca stanga, in afara de a clama toate aceste sensibilitati si forme de solidaritate, n-a prea reusit sa rezolve aceste probleme cand a guvernat, cel putin in Romania", a afirmat Antonescu.

Potrivit surselor parlamentare, schimbarea atitudinii fata de PSD a intervenit dupa ce in week-end reprezentantii celor doua partide au fost mai mult interesati sa negocieze individual cu Puterea amendamentele la bugetul de stat decat sa stabileasca o strategie comuna de opozitie impotriva Legii Salarizarii si cea a bugetului de stat pe 2011.

De altfel, motiunea de cenzura depusa de PSD si PNL a fost un fiasco total. La dezbaterea documentului, liderii Opozitiei nu au luat cuvantul, fiind ocupati cu sedintele de partid, iar parlamentarii acestora au stat mai mult pe holuri decat in sala. Rezultatul a fost respingerea motiunii de cenzura fara drept de apel. Pentru inlaturarea Guvernului Boc au votat doar 190 de parlamentari avand in vedere ca PSD, PNL si PC au impreuna 215 mandate.

Voiculescu: M-am saturat de rivalitatile din interiorul Opozitiei

Rivalitatile dintre PSD si PNL si esecul motiunii de cenzura l-au determinat pe presedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu sa reactioneze. Intr-un comunicat de presa remis HotNews.ro, Voiculescu sustine ca s-a saturat de "rivalitatile din interiorul Opozitiei" si lanseaza apelul "daca nu vrea sa se compromita definitiv, Opozitia trebuie sa se uneasca".

  • Dan Voiculescu:"Eu m-am saturat de motiuni de cenzura in care nu mai crede nimeni. M-am saturat, in egala masura, de proteste simbolice, de vehementa la televizor si capete plecate in Parlament. M-am saturat de rivalitatile din interiorul Opozitiei. Daca nu vrea sa se compromita definitiv, Opozitia trebuie sa se uneasca, trebuie sa propuna un proiect politic coerent si credibil. (...) Este esential ca, pana la 31 ianuarie 2011, sa se realizeze o Alianta Social Liberala, inregistrata la tribunal. Ideal ar fi ca aceasta Alianta sa fie compusa din PSD, PNL si PC, insa, daca PSD nu se decide in acest sens, cred si in solutia PNL-PC'"

La apelul facut de Voiculescu, liderul PNL si-a schimbat declaratia pledand pentru reconstructia unei majoritati solide in timp ce Victor Ponta a vorbit despre necesitatea urgentarii colaborarii Opozitiei.

  • Crin Antonescu: ''Esential in acest proiect este sa construim sau sa reconstruim o majoritate solida. (...) Am avut momente importante in care am actionat conjugat, nu a existat nicio actiune importanta a actualei puteri care sa nu fie sanctionata de catre noi ca opozitie, pana la urma, insa, aritmetica nu ne-a ajuns. Esential este ca aceasta opozitie sa se poata transforma in cursul anului viitor in majoritate''.
  • Victor Ponta: "Nu poti sa dai termene cand e vorba de o intelegere intre trei partide. Am discutat in Comitetul Executiv National al PSD si am mandat sa discut cu PC si cu PNL sa mergem cu constructia unei opozitii unite oricat de departe va fi necesar. Nu e vorba de 31 ianuarie, dar cred sincer (...) ca nu putem astepta 2012, atunci Romania va fi in colaps economic si social daca Traian Basescu si Boc continua tipul de politici pe care il fac si astazi si nu putem doar sa stam pe margine sa vedem cum tara se scufunda, pentru ca asta ne ridica noua procentele in sondaje''.

La sedinta Opozitiei, PSD a participat cu alesi locali si parlamentari, in schimb liberalii i-au onorat doar prin prezenta lui Crin Antonescu, Puiu Hasotti, si a secretarului general al PNL, Radu Stroe. Din nou intalnirea nu a avut nici o concluzie, cei doi lideri ai Opozitiei declarand ca "simt ca lucrurile merg in directia buna".

Victor Ponta: "Eu simt ca lucrurile merg in directia buna. (...) Nu o sa se faca intr-o zi, intr-o saptamana sau poate nici intr-o luna, dar intentia si buna intentie exista. Nu am nici un fel de dubiu, nici in ceea ce-i priveste pe liberali, nici in ceea ce-i priveste pe conservatori, in privinta acestor bune intentii. O sa facem eforturi sa netezim aceste asperitati".

Crin Antonescu: "Pentru mine a fost un prilej important ca sa dam un semnal inca o data ca suntem foarte hotarati sa construim ceea ce trebuie sa insemne cat mai curand, in cursul anului viitor, o alternativa politica pentru ceea ce inseamna puterea din Romania si cred ca si astazi a fost un pas catre consolidarea acestui demers".