"Daca vom reusi aceasta asezare a statului si vom trece cu bine peste aceasta perioada de turbulente, cred ca Romania o sa aiba nevoie de un presedinte de consolidare, care sa consolideze aceste masuri. Cred ca inca acel om nu s-a definit in spatiul public in Romania", a declarat ministrul educatiei, Daniel Funeriu, la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro - RFI, realizata de Dan Tapalaga. Presedintele Traian Basescu a declarat duminica, la Pro TV, ca politicieni ca Teodor Baconschi, Cristian Preda sau Liviu Negoita ar putea fi candidatii PDL la presedintie in 2014. Funeriu a mai spus ca se gandeste la o cariera politica in interiorul PDL, dar ca nu s-a decis inca daca va candida sau nu la alegerile interne din partid programate pentru primavara lui 2011.

Cele mai importante declaratii facute de Daniel Funeriu la Discutia de Luni

  • Am un minister mare de gestionat. Gestiunea carierei politice trebuie sa inceapa atunci cand strangi in jurul ideilor pe care le vehiculezi un numar suficient de mare de oameni, din propriul tau partid sau din afara.
  • Un prim test al sprijinului politic a fost testul pentru legea educatiei din Camera Deputatilor, unde s-a vazut ca am strans o majoritate semnificativa care sa treaca aceasta lege. Un al doilea semn de sprijin politic a fost ce s-a intamplat din punct de vedere politic odata cu remanierea guvernamentala. Acestea sunt semne ca partidul din care fac parte apreciaza activitatea mea si, daca voi considera in viitor ca exista o sustinere in ceea ce priveste ideile mele, munca pe care o depun, sigur ne putem gandi si la o gestionare a carierei politice. Dar ea trebuie sa sa faca natural si nu fortand nota.
  • Fiind intr-un partid politic, ma gandesc si la gestionarea propriei mele cariere politice. Sunt destul de precaut in ceea ce intreprinde si imi place sa consolidez o pozitie deja castigata prin demonstrarea a ceea ce pot sa fac efectiv. Nu am acum un orizont la castigarea unei functii.

  • Pe moment nu am luat decizia daca sa candidez in primavara, la vreo functie, cu ocazia congresului PDL, pentru ca doresc sa vad exact evolutia naturala a PDL-ului si sustinerea ideilor pe care le am. Cred ca orice membru de partid care a ajuns intr-o functie de conducere intr-un minister trebuie la un moment dat sa-si asume si o reprezentativitate politica serioasa in propriul sau partid. Nu doresc sa fac acum o miscare care sa nu fie corect gandita, bine consolidata si bine sustinuta.
  • Nu am reflectat suficient asupra unui subiect mult mai important de fapt: de ce presedinte are nevoie Romania in 2014. Mie nu mi-este clar inca de ce fel de presedinte are nevoie Romania in 2014. Imi este clar ca in 2004 si 2009 Romania avea nevoie de un presedinte ca Traian Basescu, care rupe cu trecutul. Acest lucru era clar. Si care are forta sa rupa cu trecutul, pentru ca si Constantinescu a vrut sa rupa cu trecutul, din pacate nu a avut aceasta forta. Traian Basescu are aceasta forta. Deci, imi este limpede ca Traian Basescu a fost omul momentului in 2004 si in 2009. Nu imi este clar la ora actuala si nu stiu daca ii este clar cuiva de ce fel de presedinte are Romania in 2014.
  • Eu sper ca Romania sa aiba nevoie de un presedinte pe care eu l-as numi de consolidare. Ceea ce facem noi acum este asezarea statului pe o baza sanatoasa, cu foarte multe dureri pentru unii, pentru pescuitorii in ape tulburi ale politicii, care nu se vor mai regasi, care nu pot supravietui in ape cristaline. Daca vom reusi aceasta asezare a statului si vom trece cu bine peste aceasta perioada de turbulente, cred ca Romania o sa aiba nevoie de un presedinte de consolidare, care sa consolideze aceste masuri.
  • Sa uneasca fortele care trag in aceeasi directie. Cred ca inca acel om nu s-a definit in spatiul public in Romania. Cred ca acel om care sa fie suficient de construit, de consolidat prin puterea demonstrata, nu doar clamata, care sa aiba in spate un grup suficient de consistent, de oameni in puncte cheie de decizie, cred ca acel om inca nu s-a profilat in Romania. Dar nu spun ca nu poate fi unul dintre cei trei. Dar, asa cum a spus-o si presedintele, pentru a conduce o viata ai nevoie si de experienta de viata, si cred ca e un drum lung pana in 2014.