Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) revine cu precizari in cazul tranzactionarii actiunilor Bancii Transilvania, aratand ca una dintre cele opt persoane trimise in judecata este acuzata de manipularea pietei de capital si spalare de bani, iar o alta persoana este acuzata pentru comiterea infractiunii de spalare de bani. Alti cinci inculpati, printre care si Horia Ciorcila, au fost trimisi in judecata pentru manipularea pietei de capital, iar cea de-a opta persoana a fost acuzata de complicitate la manipularea pietei de capital.

Astfel, Claudiu Silaghi, fostul vicepresedinte al CA al Bancii Transilvania, a fost trimis in judecata pentru manipularea pietei de capital si pentru spalare de bani, iar sotia acestuia, Mirela Silaghi, a fost trimisa in judecata pentru spalare de bani. Doina Marioara Cojocaru, soacra lui Claudiu Silaghi, este acuzata de complicitate la manipularea pietei de capital.

Horia Ciorcila - presedintele CA al Bancii Transilvania, Christofourou Georgios - director general al Bank Of Cyprus Sucursala Romania, Anastasios Isaakidis - angajat al Bank Of Cyprus Sucursala Romania, Dan Sergiu Dascal si Radu Codrut Jurcovanu au fost trimisi in judecata pentru comiterea infractiunii de manipularea pietei de capital.

DIICOT Cluj a anuntat luni ca cele opt persoane au fost trimise in judecata sub acuzatia de manipulare a pietei de capital si spalare de bani. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, prejudiciul creat in acest caz s-ar ridica la 13,5 milioane de euro.