Oficialii chinezi au afirmat ca operatiunile de salvare si ajutor desfasurate in urma cutremurului din provincia Sichuan trebuie sa fie transparente si au avertizat ca orice act de coruptie va fi pedepsit, transmite BBC.

Data statistice:

41.353 de morti

247.645 de raniti

145 de replici de peste 4 grade, 23 peste 5 grade, 1 de 6.1 grade

34.000 de medici si asistente deplasate in zona

860 de milioane de dolari donatii din China si strainatate

280.000 de corturi, 480.000 de paturi si 1.7 milioane de haine trimise pentru sinistrati

Sursa: guvernul chinez

Comisia anti-coruptie a Partidului Comunist a declarat ca orice actiune prin care se impiedica progresul operatiunilor sau se irosesc proviziile va fi aspru pedepsita. Intr-o circulara difuzata agentiilor locale, Comisia a cerut acestora sa pedepseasca "rapid si sever" orice oficial gasit vinovat de coruptie asociata cu operatiunile de ajutor.

Sursa, destinatia si cantitatea ajutoarelor vor trebui facute publice, in timp ce politia va trebui sa-i aresteze pe cei care vor incerca sa stranga donatii "in mod fraudulent". Decizia oficialilor Partidului Comunist a venit la scurta vreme dupa informatiile potrivit carora au fost trimise SMS-uri ce indemnau oamenii sa faca donatii pentru ajutorarea supravietuitoruilor seismului.

Bilantul oficial continua sa creasca

Oficialii incearca, in acest moment, sa gaseasca adapost si alimente pentru cinci milioane de persoane sinistrate in urma cutremurului din 12 mai. Potrivit ultimului bilant, in tragedie au fost ucise 41.353 de persoane, in timp ce alte 32.361 de persoane sunt inca date disparute.

Aproape 250.000 de oameni au fost raniti.

Echipele de salvare au anuntat ca este putin probabil sa mai gaseasca pe cineva in viata. Marti a fost scoasa dintre daramaturi o femeie in varsta de 60 de ani care fuses blocata aproape 195 de ore, in timp ce un barbat a fost salvat dupa 180 de ore petrecute sub ruinele unei uzine electrice.

SUA, Rusia si Singapore au trimis ajutoare in zonele afectate de cutremur, avioanele aterizand chiar in zonele afectate. Guvernul de la Beijing a anuntat insa ca are nevoie "disperata" de corturi pentru gazduirea celor cinci milioane de sinistrati.

Autoritatile au nivelat mai multe terenuri cu ajutorul buldozerelor pentru a instala corturi. Premierul Wen Jiabao a promis ca se vor trimite 250.000 de corturi in zona pana la sfarsitul lui iunie si un milion in urmatoarele trei luni.

In zonele afectate, oamenii au continuat sa doarma in strada de teama replicilor. In multe regiuni ploua torential si exista pericolul ruperii unor diguri. In districtul Qingchuan, mii de localnici au fost evacuati dupa au aparut fisuri in muntii din zona.