Somnul de calitate, dieta echilibrată și starea emoțională sunt elemente importante pentru starea de bine a organismului indiferent de vârstă, sex sau alte criterii sociale. Atunci când există instabilitate semnele încep să se vadă, iar cel mai des se reflectă pe chip. Insomniile, alimentația incorectă și stresul care afectează corpul pe termen lung duc la afecțiuni, uneori serioase. SmartLiving.ro aduce în discuție aceste subiecte actuale la cea de-a doua ediție a Conferinței Refericirea, care are loc în acest weekend.

CupluFoto: Shutterstock

Evenimentulse va desfășura în data de 13 aprilie 2024, începând cu ora 10.00, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie, strada Ion Ghica 4 (zona Universitate).

Specialiști cu experiență în domeniilor lor vor fi gata să îți răspundă la întrebări pentru a-ți oferi soluții practice, ușor de aplicat în viața de zi cu zi.

Biletele la evenimentul ReFericirea pot fi achiziționate de AICI.

Am făcut un top cu motivele importante ca să vii la Conferința Refericirea:

1. Speakeri de top

Specialiștii care urmează să participle la eveniment sunt:

-Iulia Barca - psihoterapeut cu formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală, are specializare în metoda de lucru Compassionate Inquiry dezvoltată de Gabor Mate.

-Dr. Iulia Roșu (Panțuru) - medic specialist dermatologie și estetică medicală, a participat la mai multe congrese naționale și internaționale și a urmat numeroase cursuri, traininguri, workshopuri în diverse subdomenii ale dermatologiei, atât clinice, cât și chirurgicale și estetice.

-Dr. Ruxandra Pleșea - medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, implicată în Proiectul Nutrigenetica: “Nutriția personalizată în funcție de profilul genetic”, cu o multitudine de studii în țară și în străinătate în domeniul nutriției, diabetului, terapiilor antiaging.

-Dr. Oana Deleanu - pneumolog certificat în somnologie și co-fondator al Clinicii Somnolog și al Asociației Profesioniștilor din Somnologie.

-Doina Zamfirescu - psiholog, psihoterapeut cognitiv-comportamental, atestat în hipnoză clinică și terapie eriksoniană, membru în Colegiul Psihologilor din România, face echipă cu dr. Oana Deleanu, în cadrul Clinicii Somnolog, pentru tratarea pacienților cu probleme de somn.

2. Sfaturi practice despre cum să îți regăsești starea de bine

Iulia Barca îți va vorbi despre abuzul emoțional din copilărie și efectele lui asupra vieții de adult. Va aduce în discuție nevoile emoționale și copilul interior.

Dr. Ruxandra Pleșea, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, îți va explica detaliat care este legătura dintre nevoile nutriționale și echilibrul psihoemoțional, punând accent pe nutrigenetică.

De la dr. Oana Deleanu, pneumolog certificat în somnologie, și Doina Zamfirescu, psiholog specializat în tratarea problemelor de somn, vei afla care sunt sabotorii somnului odihnitor și de ce e important nu doar să dormim un anumit interval de timp, ci și calitatea somnului. Vei primi soluții concrete și sprijin real celor care au probleme cu somnul.

Atât starea emoțională, cât și calitatea alimentației și a somnului se văd pe chip, iar dr. Iulia Roșu Panțuru, medic dermatolog, îți va explica ce impact are stresul asupra pielii tale și cum poți să ameliorezi aceste urme.

Fiecare panel se va încheia cu o sesiune de întrebări din partea publicului, așa că vei avea ocazia să intri în dialog direct cu specialiștii.

3. Colțul Refericirii – locul unde poți discuta cu psihologi

Pe parcursul pauzelor, doi psihologi vor oferi soluții la probleme punctuale, într-un dialog intim. Am pregătit Colțul Refericirii pentru a-ți da ocazia să pui întrebări care poate te macină de mult timp.

Cei doi psihologi—Meri Pițigoi și Doina Badea—vor purtea tricouri și ecusoane personalizate, astfel încât să poată fi ușor reperate. Nu trebuie decât să le abordezi cu încredere, pentru că sunt acolo pentru tine.

4. Premii și daruri de la parteneri

Alături de noi la această conferință sunt Aqua Carpatica și Synevo (Parteneri principali), Medicum, Vitavea, Opalescence, Niavis, Vedra, Venim.ro (parteneri), iar în zona de cocktail îi vei regăsi pe cei de la deLonghi și Thermomix cu Daniela. Fiecare dintre ei a pregătit surprize atât pentru tombolă, dar și de luat acasă.

La tombolă se înscriu atomat toți participanții, iar câștigătorii vor fi extrași la finalul conferinței.

5. Evenimentul are loc într-un loc special, în centrul Bucureștiului

Conferința Refericirea, ediția a 2-a, se desfășoară în Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, în inima orașului. Am ales locul pentru ca ție să îți fie cât mai ușor să ajungi din orice capăt al Capitalei. Dacă vrei să vii cu mașina personală, ai la îndemână parcarea de la Universitate.

Evenimentul se desfășoară la etajul 3, în Sala de Bal, iar intrarea se face prin ușa rotativă situată lângă Cafeneaua Le Dome. Oricum, afară va fi cineva să te îndrume.

Alte detalii despre eveniment și bilete se găsesc AICI.