Cea de-a treia editie a Bienalei de Arta Contemporana, care va avea loc la Bucuresti intre 23 mai si 21 iunie, il va avea ca „guest star“ pe Slavoj Zizek, care, desi in America de Nord si Europa este extrem de popular, in Romania este cvasinecunoscut, doar doua dintre cartile lui fiind traduse: „Zabovind in negativ“ si „Ati spus cumva totalitarism?“.
Poate parea ciudat ca un sociolog si critic de arta, convertit in filozof si specializat in psihanaliza, sa fie considerat un „star“, dar Zizek chiar se numara printre putinii teoreticieni ale caror conferinte si interviuri sint downloadabile de pe „torenti“. Pentru a nu mai pune la socoteala universitatile care fac tot posibilul sa-l aiba ca invitat si nici prezenta masiva a textelor sale in arhivele Internetului, un documentar despre viata si teoriile sale, precum si alte proiecte cinematografice la care a participat.
Principalele doua motive pentru care Zizek este atit de vizibil, fie ridicat pe postamente, fie pus la coltul infamiei pentru artificii discursive si lipsa de rigoare, se leaga de „remixurile“ pe care le face folosind in egala masura argumente filozofice si elemente din cultura populara. Aceasta metoda se leaga foarte bine de backgroundul lui, Zizek fiind originar din Slovenia, care, in 1949, anul nasterii sale, facea parte din fosta Republica Iugoslava, avind astfel acces direct atit la ceea ce a insemnat socialismul, dar si la cultura occidentala. Dupa ce si-a obtinut titlul de doctor la Universitatea din Ljubljana, cu o lucrare despre idealismul german, a plecat la Paris, unde, timp de patru ani, a studiat psihanaliza cu Jacques-Alain Miller, ginerele lui Jacques Lacan, ale carui teorii vor ocupa un loc central in ceea ce va deveni „sistemul“ lui Zizek.
La sfirsitul anilor ’80 s-a intors in Slovenia, unde a trecut la politica, nu numai teoretic, ci si practic, in calitate de cofondator al Partidului Liberal Democrat Sloven, pentru ca in 1990 sa candideze la presedintia Republicii Slovene. Intre timp, in afara de articolele pe care le scrie cu pofta unui grafoman si de numeroasele proiecte in care s-a implicat, si-a construit reputatia de profesor ironic si exigent, fiind invitat la universitati precum Michigan, Columbia sau Princeton.
Nici una dintre aceste etape insa nu va fi abandonata in lucrarile sale, politica, teoria artei, psihanaliza si critica socio-culturala fiind instrumente pe care le va folosi pentru a construi retele gata sa bulverseze cititorii care se pierd usor cu firea. Pentru ca, incepind de la prima sa carte in limba engleza, „The Sublime Object of Ideology“, aparuta in 1989, Zizek s-a incapatinat sa dizolve treptat distinctia intre cultura populara si Marea Cultura.
Proiectul pe care teoreticianul il va prezenta la Bucharest Biennale 3 este „The Pervert’s Guide to Cinema“, documentarul realizat in 2006 de Sophie Fiennes, care, dupa o „ucenicie“ de cinci ani linga Peter Greenaway, s-a apucat de regie, in colaborare cu Slavoj Zizek. Filmul il are ca invitat pe Zizek in postura de (psih)analist, a carui misiune este sa disece o parte dintre cele mai importante filme de pina acum folosindu-se de instrumentele disciplinei brevetate de Freud. Ideea lui Fiennes, care mai are in derulare alte doua proiecte, „The Pervert’s Guide to Ideology“ si „The Pervert’s Guide to Opera“, tot in colaborare cu Zizek, a plecat de la faptul ca, „in miinile lui (ale lui Zizek - n.r.), gindirea lacaniana este ca o baie de acid care desprinde stratul de vopsea de pe un obiect, facindu-te sa crezi ca vezi ceea ce se afla de fapt inaintea ta, ceea ce te-a atras dintotdeauna spre acel obiect, spre acea imagine sau poveste“. Documentarul propune aproape trei ore de linkuri cinematografice, selectate pentru delectarea ochiului pervers, amator de speculatii psihanalitice si scenarii incarcate de simboluri, ascunse in spatele unor imagini aparent inofensive, exemplele alese acoperind de la clasici ca Hitchcock (foto) si Coppola pina la filme recente, cum ar fi „Fight Club“.
