Mercedes a anuntat ca i-a prelungit cu un an contractul lui Valtteri Bottas, pilotul finlandez urmand sa concureze si in 2018 in Formula 1 pentru constructorul german. Vechea intelegere era valabila pana la finalul anului in curs.

Valtteri BottasFoto: f1.com

"Sunt onorat si mandru sa continui sa lucrez pentru Mercedes-AMG Petronas Motorsport in 2018 si sa raman parte a familiei Mercedes" - Valtteri Bottas.

"I-am dat lui Valtteri o mare provocare in acest an: sa se alature echipei in ceasul al XI-lea, sa faca pasul catre prim-planul Formulei 1 si sa devina coechipier cu cel mai bun pilot din acest sport. Tinand cont de aceste lucruri, rezultatele lui sunt cu atat mai impresionante. Balanta performantelor lui si traiectoria sa ascendenta ne-au facut sa nu stam pe ganduri pentru a continua cu el in 2018" - Toto Wolff, seful echipei Mercedes.

In 2018, Mercedes se va baza pe Lewis Hamilton si Valtteri Bottas.

Bottas, 28 de ani, l-a inlocuit la inceputul acestui an pe Nico Rosberg. Campionul mondial en-titre a ales sa se retraga din sportul de performanta.