In interiorul PSD se discuta diverse variante pentru viitorul Guvern fara PNL. Surse social - democrate au declarat luni pentru HotNews.ro ca desi Victor Ponta a anuntat initierea unor negocieri cu UDMR, reprezentantii maghiarilor nu doresc sa intre la guvernare. "In prima instanta se discuta despre un Guvern PSD-UNPR-PC cu sustinerea parlamentara din partea minoritatilor si a UDMR. Se discuta despre posibilitatea comasarii ministerelor pe care le detin liberalii", au explicat sursele citate.

  • Vezi mai jos calculul exact al voturilor pe care se bazeaza USD in Parlament

De exemplu, portofoliul Bugetului va fi comasat cu ministerul Finantelor, portofoliul Marilor Proiecte va fi comasat cu Ministerul Transporturilor, portofoliul Energiei va reveni la Ministerul Energiei.

Ministerul Mediului va prelua atributiile ministrului delegat pentru Ape si Paduri si va fi in continuare condus de Rovana Plumb. Ministerul Economiei va fi comasat cu ministerele Energiei si al IMM-urilor si va fi condus de Constantin Nita.

De asemenea, Ministerul Muncii va prelua portofoliul pentru Dialog Social, dar in acest moment se cauta solutii pentru cine il va conduce.

Pentru ministerul de Interne, solutia este Gabriel Oprea (UNPR). Liviu Dragnea ar ramane la ministerul Dezvoltarii iar, Daniel Constantin isi mentine portofoliul la Agricultura. Titus Corlatean isi pastraza portofoliul la Externe, Robert Cazanciuc ramane la Justitie, la fel si Mircea Dusa la Ministerul Apararii.

Pentru ministerele detinute de PNL, mai exact la Sanatate, Munca se cauta inlocuitori. Si la ministerul Telecomunicatiilor, prin candidatura lui Dan Nica la europarlamentare, postul ramane vacant si se cauta inlocuitor.

La Educatie ar putea ramane Remus Pricopie, pentru ministerul Tineretului se vehiculeaza numele presedintelui organizatiei de tineret a PSD, Mihai Sturzu, iar portofoliul Cultura (ocupat acum de Gigel Stirbu - PNL) ar fi revendicat de PC.

Viitorul Guvern ar putea avea trei vicepremieri de la cele trei partide din USD: Gabriel Oprea (UNPR), Liviu Dragnea (PSD) si Daniel Constantin (PC).

Sursele citate sustin ca iesirea liberalilor de la guvernare este inevitabila, insa PSD nu exclude total posibilitatea ca partenerii din USL sa faca un pas inapoi si sa se ajunga la o intelegere intre cele doua partide. De altfel, liberalii vor avea marti, o sedinta a Delegatiei Permanente in care se asteapta sa se ia decizia iesirii de la guvernare. Totusi, e greu de crezut ca se poate produce o rasturnare majora de situatie, avand in vedere ca premierul Ponta tocmai a demis luni trei demnitari liberali sau sustinuti de PNL (doi secretari de stat si seful Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor).

Pe ce voturi se bazeaza PSD in Parlament

Potrivit situatiei din prezent, Parlamentul numara 575 de parlamentari, iar majoritatea este 288 de mandate. La un calcul simplu, PSD+UNPR+PC+Minoritati detine 310 mandate, voturi suficiente pentru trecerea unui nou Guvern. Situatia se va complica insa la adoptarea prioritatilor legislative si asta pentru ca in timp ce la Camera Deputatilor PSD detine o majoritate relativ stabila, la Senat nu are inca jumatate plus unu din voturi.

De la inceputul legislaturii, din 412 mandate de parlamentari in Camera Deputatilor au ramas activi 404 de deputati, iar majoritatea este de 203 mandate. In prezent, potrivit site-ului Camerei Deputatilor, PSD+UNPR are 172 de parlamentari, iar PC-18. PSD se bazeaza pe eventualul sprijin al Minoritatilor (17 mandate) si al UDMR (18 mandate), totalizand astfel 225 de voturi suficente pentru a crea o majoritate pentru trecerea legilor importante. De mentionat ca UDMR nu vrea sa intre in Guvern, dar ar fi de acord cu colaborari punctuale cu USD.

La Senat, la inceputul legislaturii au fost 176 de mandate, iar in prezent sunt 171 de senatori activi. Asta inseamna ca majoritatea simpla este in acest moment de 86 de voturi. PSD+UNPR au impreuna 77 de mandate, PC are 8 mandate - in total 85 de senatori; insuficient pentru majoritatea parlamentara. UDMR are in Senat 8 parlamentari care ar putea ajuta PSD-ul sa-si treaca proiectele legisltive fara PNL sau PDL.