O noua disputa in interiorul USL pe tema regionalizarii. Un proiect de lege care prevedea impartirea teritoriala a Romaniei a creat miercuri tensiuni in interiorul USL. Proiectul a fost prezentat in exclusivitate de Antena 3 si asumat de catre vicepresedintele PNL, Sorin Frunzaverde. Ministrul Administratiei, Liviu Dragnea - secretar general PSD in acelasi timp - a criticat proiectul de lege in termen duri. "Din cate inteleg, proiectul aparut azi pe mediul on-line sau pe surse e facut de un functionaras de la un consiliu judetean din Banat. Vor mai fi aruncate pe piata astfel de proiecte care cu 8, care cu 12, care cu 22 de regiuni", a declarat Dragnea la Parlament. Proiectul prezentat de Antena 3 avea un potential mare de scandal, avind in vedere ca orase mari, controlate de PSD, precum Iasi sau Constanta nu ar fi fost capitale de regiune.

Liviu DragneaFoto: gov.ro

"Guvernul nu isi asuma nici un fel de variate care circula pe internet sau pe diverse surse. Cel aparut azi nu este proiect de lege, este un document care nu are nici o legatura cu proiectul oficial de regionalizare si descentralizare al Guvernului Romaniei, prroces care este coordonat de ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Din cate inteleg proiectul aparut azi pe mediul on-line sau pe surse e facut de un functionaras de la un consiliu judetean din Banat. Vor mai fi aruncate pe piata astfel de proiecte care cu 8, care cu 12, care cu 22 de regiuni. Important este insa sa facem ceva bine si asta se face prin consultari cu toti actorii implicati", a declarat Dragnea.

Atacul lui Liviu Dragnea vine dupa cevicepresedintele PNL si sef al CJ Caras-Severin a comentat proiectul de lege la Antena 3 si a fost prezentat de postul de televiziune drept initiatorul regionalizarii.

Sorin Frunzaverde, vicepresedinte PNL intr-o interventie telefonica la Antena 3: "Nu facem decat sa reproducem un model european. Nu facem decat sa reproducem un sistem valabil de la Tamissa si pana la Tisa. Dezvoltam proiecte de relevanta europeana (...) Principalul avantaj e ca pentru multe proiecte, decizia se ia mult mai aproape de cetatean, de nevoile si prioritatile lui(...) Filosofia care sta la baza constructiei acestor regiuni este aceea care spune ca regiunile preiau de la ministere multe atributii".

Proiectul a fost prezentat in premiera la Antena 3 si comentat de vicepresedintele PNL, Sorin Frunzaverde. Ulterior, proiectul a fost publicat si de agentia Mediafax si prevede impartirea Romaniei in 8 regiuni - Bucuresti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, Sud si Sud-Est - care ar fi urmat sa aiba competente exclusive sau partajate cu cele ale statului, un buget multianual si un presedinte, in fruntea unui consiliu regional, potrivit proiectului Legii privind regiunile.

Regiunile si capitalele acestora:

  • Regiunea Bucuresti-Ilfov - municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, cu resedinta in municipiul Bucuresti;
  • Regiunea Centru - judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, cu resedinta in municipiul Alba Iulia; 
  • Regiunea Nord Est - judetele Bacau, Botosani, Neamt, Iasi, Suceava si Vaslui, cu resedinta in municipiul Piatra Neamt; 
  • Regiunea Nord-Vest: judetele Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare si Salaj, cu resedinta in municipiul Cluj-Napoca; 
  • Regiunea Vest: judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis, cu resedinta in municipiul Timisoara; 
  • Regiunea Sud-Vest: judetele Dolj, Olt, Valcea, Mehedinti si Gorj, cu resedinta in municipiul Craiova;
  • Regiunea Sud: judetele Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ialomita, Prahova si Teleorman, cu resedinta in municipiul Calarasi; 
  • Regiunea Sud Est: judetele Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea si Vrancea, cu resedinta in municipiul Braila.

Competentele exclusive ale statului vizeaza Constitutia; apararea; cetatenia, imigratia, emigratia si extradarea; finantele si sistemul monetar; frontierele si unitatile vamale; siguranta nationala. Competentele partajate (stat - regiune) vizeaza relatiile internationale - in special cu UE, comertul exterior, educatia primara si secundara, retele de transport - rutier, cai ferate, naval si maritim, aerian, impreuna cu infrastructurile aferente (porturile si aeroporturile pentru uz civil); protectia si securitatea fortei de munca, prevenirea dezastrelor.

Consiliului regional ar urma sa se aleaga "pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa".