Conducerea USL se intalneste luni cu reprezentantii UDMR pentru a transa problema intrarii la guvernare. Intalnirea se va desfasura la Senat, in biroul lui Crin Antonescu si are loc in contextul in care PNL refuza intrarea UDMR la guvernare. De asemenea, Victor Ponta se confrunta cu o opozitie in interiorul PSD, baronii locali refuzand cooptarea UDMR-ului in Guvern. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a declarat luni, inaintea consultarilor de la Cotroceni ca subiectul intrarii UDMR la guvernare este unul "foarte fierbinte". Dragnea a precizat ca au fost primite la sediul PSD zeci de telefoane de la cetateni de etnie maghiara care s-au pronuntat in defavoarea intrarii UDMR la guvernare.

Daniel ChitoiuFoto: AGERPRES

Victor Ponta a avut si o explicatie neasteptata pentru necooptarea UDMR la guvernare, spunand ca "societatea romaneasca si o parte importanta din mass media nu e inca pregatita pentru ceea ce eu am considerat politica de reunificare", aceasta in conditiile in care Antena 3 si tot trustul controlat de familia Voiculescu a dus o campanie dura la adresa intrarii UDMR la guvernare.

UPDATE 17:05: Liviu Voinea ar fi favorit sa preia Ministerul Bugetului, au declarat surse apropiate negocierilor pentru HotNews.ro. PSD preia portofoliile de la Buget, Energie, Externe, Educatie, Administratie, Fonduri Europene, Mediu, Comunicatii, ministerul Marilor Proiecte. PNL si PC vor nominaliza la Finante, Interne, Transport, Turism, Munca, Cultura, Agricultura, Economie, Sanatate, Justitie. De precizat este ca negocierile nu s-au finalizat. De asemenea se infiinteaza Ministerul Marilor Proiecte unde ar fi propus Dan Sova si ministerul Diaspora-Ramona Manescu.

UPDATE 16:53 Victor Ponta, dupa sedinta USL:

  • Am avansat foarte mult in ce priveste structura guvernului.
  • Intentia mea e de a finaliza cat mai rapid programul de guvernare, vreu sa-l depunem pana joi la pranz, structura ministerlor, am o gandire profund schimbata fata de ce a fost in ultimii ani.
  • Am discutat in cadrul USL care vor fi portofoliile afectate pentru alianta de centru stanga si cea de centru dreapta.
  • Am discutat cu cei de la UDMR, UDMR nu va face parte din guvern.
  • Eu imi mentin decizia ca premier si ca lider, USL isi reafirma aceasta decizie, sa pastreze un dialog cu UDMR - singurul reprezentant politic al minoritatii maghiare, in toate schimbarile pe care dorim sa le facem, referitoare la constitutie, sistemul electoral, descentralizare.
  • UDMR nu va avea participare in guvern.
  • Se pune problema in care, in domeniile esentiale, structurile care se ocupa de drepturile minoritatilor, sau educatie cultura vor fi reprezentanti ai minoritatii maghiar (la nivel de secretar de stat - n.red.), insa nu se pune problema unei participari politice.
  • Despre dl Paun am o parare foarte buna, dar nu am discutat nicio data cu grupul minoritatilor despre o reprezentare in guvern, nu au cerut niciodata un minister.
  • Am decis ca UNPR nu va avea portofolii in viitorul guvern insa dl Oprea va fi vicepremier fara portofoliu si ma va spirjini in ce priveste politicile de securitate.
  • Exista o functie de vicepremier cu atributii in domeniul fiscal care va reveni PNL iar dl Dragnea va coordona descentralizarea si coordonarea regionala.
  • Daca adunati toate propunerile din mass media erau vreo 200 de ministri.
  • Am sustinut si azi prezenta UDMR la guvernare, e o decizie politica si e foarte clar ca societatea romaneasca si o parte importanta din mass media nu e inca pregatita pentru ceea ce eu am considerat politica de reunificare.
  • Ma voi bate in continuare pentru acest proiect si o voi face.
  • Am fost foarte multumit ca premier si de doamna Pivniceru, si de dl Arafat. Dl Arafat mi-a reiterat dorinta de a nu mai fi ministru, cu doamna Pivniceru nu am discutat inca.
  • Sa nu intelegeti ca decizia USL nu e una comuna, pana acum in cei doi ani si in urmatorii ani, inteleg atunci cand colegii mei au o alta opinie sa fiu alaturi de ei. Poate ca au ei dreptate, eu nu detin adevarul absolut, poate ca societatea romaneasca si o parte importanta din mass media e intr-o stare de razboi pe care eu am crezut-o terminata (despre participarea UDMR la guvernare - n.red.)
  • intrebat daca UDMR va vota guvernului: Nu, nu am solicitat acest lucru.

Crin Antonescu:

  • Un post de vicepremier revine PNL, in aceasta zona, dar toate persoanele care vor ocupa aceste portofolii urmeaza a fi decise la nivelul PNL, nu putem spune la acest moment ca dl Chitoiu sau altcineva este ministru, niciun nume nu a fost decis deocamdata.
  • Am incercat sa ne sincronizam pentru a putea avea vot in partid pe oameni si dupa aceea premierul sa poata faca impartirea pe ministri.
  • Vreau sa subliniez ca sunt intru totul de acord cu pozitia premierului in ce priveste dialogul cu UDMR ca reprezentant legitim al minoritatii maghiare.
  • Faptul ca PNL s-a pronuntat ferm impotriva UDMR la guvernare nu e decat politic, USL a castigat alegerile si dorim un guvern monocolor.
  • PC are portofolii in guvern dar nu are vicepremier. Vicepremierul ACD va fi un vicepremier PNL.

UPDATE 15:20 Surse apropiate negocierilor sustin ca cel mai probabil UDMR nu va face parte din noul Cabinet. "Decizia a fost luata in sedinta USL, urmand sa fie informati si liderii UDMR", au declarat sursele citate.

UPDATE 15.20: Guvernul Ponta 2 ar urma sa aiba trei vicepremieri: Liviu Dragnea, Daniel Chitoiu si Gabriel Oprea, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate negocierilor. Ministerul Finantelor ramane la PNL si se desparte in doua, creeandu-se un minister al Bugetului care ar reveni PSD.

UPDATE 15:00 Conducerea UDMR, reprezentata de Marko Bela, Kelemen Hunor si Laszlo Borbely, au ajuns la palatul Parlamentului, unde se intalnesc cu conducerea USL.

UPDATE 14.22: La intilnire participa si citiva lideri locali influenti: Nicusor Constantinescu (PSD - Constanta), Marian Oprisan (PSD - Vrancea), Liviu Dragnea (PSD - Teleorman), Gheorghe Nichita (PSD - Iasi)

UPDATE 14:10 Premierul Victor Ponta a afirmat, inainte de a intra la sedinta USL, ca nu stie nimic despre o decizie a PNL impotriva intrarii UDMR la guvernare.

"Cand a fost BPN? Nu stiu (...) Nu cunosc acest lucru", a spus Victor Ponta, intrebat de ziaristi cum comenteaza afirmatiile facute cu putin timp in urma de Daniel Chitoiu.

El a precizat ca va discuta cu "presedintele Crin Antonescu" si la final va informa presa despre deciziile luate.

UPDATE 13:40 Daniel Constantin (PC): Cooptarea UDMR la guvernare ar starni o reactie negativa din partea electoratului

UPDATE 13:30 Conducerea PNL a decis ca nu doreste ca UDMR sa participe la guvernare - Daniel Chitoiu

Conducerea PNL a decis ca nu doreste ca UDMR sa participe la guvernare, a anuntat, luni, vicepresedintele PNL Daniel Chitoiu, care a spus ca hotararea a fost luata in urma cu doua zile, relateaza Mediafax.

"E o pozitie a PNL ca nu dorim ca UDMR sa faca parte. (...) Din punct de vedere al PNL, s-a luat o decizie in BPC inca de acum doua zile ca nu dorim ca UDMR sa participe la guvernare", a declarat Daniel Chitoiu.

Intrebat ce se va intampla daca in cadrul conducerii USL se va ajunge la decizia privind cooptarea UDMR la guvernare, acesta a raspuns: "Vom lua o decizie ulterioara".

El a fost apoi intrebat de ziaristi daca o astfel de decizie ar putea viza iesirea PNL din USL, raspunzand: "Nu stiu, discutam si in functie de rezultat", adaugand insa ca nu este neaparta necesara "ruperea" USL.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sambata, ca, dupa consultarile de la Cotroceni si dupa desemnarea primului-ministru, va urma o intalnire cu liderii USL pentru discutarea intrarii Uniunii la guvernare, urmand sa fie discutate si portofoliile care ar putea reveni Uniunii.

"Saptamana viitoare, dupa consultarile de la Cotroceni si dupa desemnarea primului-ministru, probabil ca va urma o intalnire cu liderii USL. Am spus in CRU ca, daca e vorba de participare la guvernare, inseamna ministri in cabinet. Cati ministri, ramane de vazut, trebuie sa tii cont de realitate. Numarul de ministere il vom discuta cu colegii din USL, cand ne vom aseza, nu transmitem prin presa", a declarat Kelemen, potrivit Mediafax.