Potrivit surselor HotNews.ro, democrat-liberalii au convocat sedinta Colegiului Director joi, 14 iunie, pentru a analiza rezultatul alegerilor. Sursele citate sustin ca democrat-liberalii vor cere ca cei care au inregistrat esecuri rasunatoare sa faca un pas in spate din conducerea partidului. Este vorba de liderul PDL Bucuresti, Elena Udrea, dar si de prim-vicepresedintele Roberta Anastase si secretarul general al PDL, Ioan Oltean, carora li se va cere socoteala pentru pierderile din judetele de care sunt responsabili. Totodata, este asteptata o discutie despre strategie si se va analiza chiar o posibila regrupare a PDL in jurul proiectului lui Mihai Razvan Ungureanu, sustin surse democrat-liberale.

Elena UdreaFoto: Agerpres

"Sunt foarte multe voci in partid care cer demisia Elenei Udrea si daca nu va demisiona vor exista din nou tensiuni. Pe Bucuresti votul politic a fost concentrat impotriva lui Udrea. Trebuie sa accepte si sa faca un pas in spate, altfel riscam sa aruncam partidul in aer si sa pierdem startul regruparii pentru parlamentare", au explicat sursele citate.

Totodata, nemultumirile democrat-liberalilor ii vizeaza si pe liderii de la Prahova si Bistrita - Roberta Anastase si respectiv Ioan Oltean - care au pierdut pe toata linia alegerile locale, atat primariile resedintelor de judet cat si presedintiile consiliilor judetene.

Convocarea unei Conventii extraordinare este respinsa de democrat-liberali, iar asta pentru ca alegerile interne si lupta pe functii ar arunca partidul in haos. De altfel, castigarea Primariei Cluj-Napoca a schimbat planurile reprezentantilor garzii vechi.

"Castigarea Clujului este o gura de oxigen pentru PDL, aveam nevoie de victoria lui Emil Boc si acest lucru este vazut in interior ca un punct de plecare. Daca initial se lua in considerare retragerea acestuia la Cluj, acum vom reconsidera o eventuala coagulare in jurul acestuia", au explicat sursele democrat-liberale.

Daca inaintea alegerilor locale pedelistii renuntasera la proiectul Ungureanu si coagularea dreptei pe scena politica, in urma rezultatelor din alegeri din ce in ce mai multe voci pledeaza pentru apropierea de fostul premier.

"Trebuie sa analizam si sa regandim pozita fata de Ungureanu. Coagularea unei drepte puternice in Romania este sansa PDL de relansare politica si trebuie discutata si analizata serios in forurile partidului", au explicat sursele HotNews.ro.

Totodata, Mihai Razvan Ungureanu a declarat luni pentru agentia Mediafax ca alegerile au aratat "un vot negativ la adresa clasei politice" si ca este momentul propice al analizelor responsabile la nivelul partidelor politice, inclusiv in PDL.

"Vorbim despre un vot negativ la adresa clasei politice si trebuie sa tinem cont ca in cei 22 de ani de democratie marea majoritate a proceselor electorale s-au constituit pe vot negativ, ceea ce inseamna sanctiune, si nu sustinere (...) Este momentul propice al analizelor responsabile la nivelul partidelor politice existente, inclusiv in PDL, pe seama rezultatelor electorale inregistrate ieri (duminica - n.r.) si aceasta pentru ca nu vrem socialism in Romania", a declarat Ungureanu, potrivit Mediafax.

De asemenea, Valeriu Stoica a declarat luni la TVR Info ca victoria lui Emil Boc la Cluj este simbolica si va reprezenta un punct de rezistenta foarte important pentru dreapta, iar pe viitor aceasta victorie va avea consecinte importante in ceea ce priveste restructurarea si reorganizarea dreptei.

"Dreapta are obligatia sa prezinte un proiect politic foarte puternic pentru toamna, rezultatul alegerilor locale este o lectie, si pentru stanga si pentru dreapta: pentru dreapta este foarte important sa se gaseasca o solutie de relansare a unei forte politice a dreptei pentru toamna; evident, ma gandesc la o forta politica in care sa fie si PDL inclus, totul depinde de luciditatea celor care conduc astazi PDL... daca aceasta luciditate isi va spune cuvantul, este posibil ca acest proiect sa fie lansat in aceasta vara, inainte de a incepe toamna", a declarat Stoica.