​Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, astazi, ca in aceasta iarna au aparut gropi pe 28 dintre cele circa 900 de artere administrate de Primaria Capitalei. Edilul sef sustine ca numarul arterelor afectate de gropi, in acest an, este mai mic decat anul trecut, in ciuda conditiilor meteorologice mai aspre. In iarna 2010-2011, inspectorii primariei au numarat gropi pe 49 de artere.

Gropi dupa fiecare iarnaFoto: HotNews.ro
  • Daca nu sunteti de acord cu cele spuse de primarul Sorin Oprescu, si ati gasit gropi si pe alte bulevarde decat cele enumerate in lista de mai jos, va rog sa ne trimiteti imagini folosind formularul de la finalul articolului.

Sorin Oprescu sustine ca gropile au aparut in special pe strazile reabilitate in 2004-2005, iar firmele care au contract cu municipalitatea pentru intretinerea arterelor de circulatie din administrarea institutiei, au intervenit deja pentru astuparea gropilor cu “mixtură stocabilă rece”, o solutie provizorie. “Carosabilul va putea fi reparat abia dupa ce temperaturile vor depasi zece grade Celsius”, a declarat Oprescu.

Potrivit Primariei Capitalei, anul acesta sunt gropi in asfalt pe urmatoarele artere:

1.Dinicu Golescu - reabilitata 2008

2.Barbu Vacarescu - reabilitata 2004

3.Stirbei Voda - reabilitata 2007

4.Sos Fundeni - reabilitata 2005

5.1 Decembrie 1918 - reabilitata 2007

6.Barbu Vacarescu -reabilitata 2004

7.Doamna Ghica - reabilitata 2008

8.Turnu Magurele - reabilitata 2006

9.Şoseaua Alexandriei -reabilitata 2004

10.Calea Rahovei -reabilitata 2004

11.Str. Sibiu - intersectie cu 1 Mai -reabilitata 2004

12.Drumul Taberei -reabilitata 2004

13.B-dul Timisoara -reabilitata 2005

14.Sos. Giurgiului - reabilitata 2004

15.Prel. Ghencea -reabilitata 2004

16.Bd. Ghencea -reabilitata 2004

17.Str. Brasov -reabilitata 2004

18.Str. Spataru Preda -reabilitata 2005

19.Sos. Panduri -reabilitata 2004

20.str. Amurgului -reabilitata 2004

21.Cristian Radu -preluata de la sector si nereabilitata

22.Bd. Dacia -reabilitata 2004

23.Str. Petricani - reabilitata 2004

24.Regina Elisabeta - reabilitata 2004

25.Bd Kogalniceanu - reabilitata 2004

26.B-dul Carol I - reabilitata 2004

27.Matei Voievod - reabilitata 2005

28.Calea Calarasilor – reabilitata in 2005

Elena Diaconu, profesor in cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, invitata de primarul Oprescu pentru a oferi explicatii pentru gropile din carosabil, a declarat ca in urma controalelor si expertizelor facute de facultate, asfaltul turnat pe strazile din Bucuresti are o “calitate conforma”. De asemenea, aceasta a declarat ca Romania nu poate fi comparata din acest punct de vedere cu Franta sau Austria deoarece in Romania, vara, la nivelul solului sunt temperaturi de + 60 de grade C, iar iarna, -25 de grade. “Acest fapt duce la dilatatii si contractii foarte mari, lucru care conduce la degradarea accentuata a asfaltului”, a declarat Elena Diaconu.