EPISODUL 1. O știre de acum zece zile. "Masurile de austeritate luate de Romania au fost
Directorul Erste, proprietarul austriac al BCR în România, a remarcat că ”reducerile de salarii de 25% au fost brutale și sînt de neimaginat în Vestul Europei”. El se miră că ”au fost aplicate fără o zi de grevă”.
Cuvîntul ”brutal”, neobișnuit la acest nivel, apare de două ori în cele cîteva rînduri de declarație, declarație care nu vine de la un sindicalist sau de la un critic al sistemului, ci de la un om din elita corporatismului european.
EPISODUL 2. A existat un moment în România cînd termenul ”brutalitate” a explodat pur și simplu în conștiința oamenilor, fiind, alături de sinonimele sale, semnul unui final de lume. Am ascultat în aceste zile emisiunile postului de Radio Europa Liberă din 16 – 22 decembrie 1989. Emisiunile de atunci există în arhiva de pe site a postului, din păcate nu sînt toate, din fericire sînt suficiente ca să ne amintim. Și ca să ne frapeze peste ani, evident în alt context și cu alt sens, întoarcerea acestui cuvînt: brutalitate.
Ascultînd sunetele din decembrie 1989, vocile realizatorilor și vocile românilor care sunau plîngînd la Europa Liberă, ca să anunțe ce se întîmpla la Timișoara și ”mîine în toată țara”, mi-am notat cîteva tresăriri. Am scris cam mult, dar informația din emisiuni e fabuloasă:
- 1. Limbajul folosit în studiou este evoluat și civilizat. Comparația este inevitabilă. Astăzi, în platourile televiziunilor din România se vorbește mai puțin argumentat și cu un nivel logic și de cunoaștere democratică care pare mai scăzut decît cel din decembrie 1989 de la Europa Liberă. Sună incredibil, dar ascultați emisiunile ”Actualitatea Românească” din 18, 19 sau 22 decembrie și veți avea propria concluzie!
În fața unei emoții naționale fără precedent, absolut toți cei care vorbesc pe post își păstrează rațiunea, o exprimare evoluată și simțul proporțiilor. Mă refer la realizatorii de la Munchen, la corespondenții din toată lumea, de la Adrian Niculescu (Milano) la Nestor Ratesh (Washington) si de William Totok (Berlin) la Nicolae Balotă (Paris). Si, nu în ultimul rînd, la ascultătorii care sunau sau transmiteau mesaje. E ca și cum acești oameni ar fi vrut să contracareze, printr-un rotund exercițiu de civilizație, ultima răbufnire a unui regim mediocru intelectual și criminal.
- 2. Actul jurnalistic este aproape impecabil. Chiar dacă era un post ostil programatic regimului comunist, plătit din banii contribuabililor americani ca să lupte împotriva blocului comunist, Europa Liberă a acelor zile încearcă să separe informația de opinie într-un mod care, iarăși comparăm!, e destul de rar întîlnit în media audio-video românească de azi.
Cînd se referă la represiunea de la Timișoara, ziariștii citează sistematic sursele, emit în mod repetat avertismente că anumite informații nu sînt confirmate, și, la un moment dat, Emil Hurezeanu chiar insistă pe ideea că, spre deosebire de alte ziare și televiziuni din străinătate care umflau numărul morților de la Timișoara, ”Europa liberă are o responsabilitate pentru ceea ce difuzează și nu vom vehicula cifre sau informații hazardate”.
Încă o dată. Ne aflăm în 18 – 20 decembrie 1989, cînd România era un teritoriu închis, cînd se trăgea la Timișoara, cînd relatările erau fragmentare și toată lumea dorea să scape de Ceaușescu. Spre meritul lor, cei de la Europa Liberă au reușit în mare măsură să-și facă meseria într-un stil care și astăzi, într-o lume liberă, stă în picioare. Astăzi, în media noastră, nu doar că beligeranța pare mai aprinsă, dar chiar și reținerile de a-ți insulta adversarul sînt mai mici în 2011 față de 1989, cînd te luptai cu un dictator în sensul sîngeros al cuvîntului!
1
5
