ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019
VIDEO Victor Negrescu, la HotNews.ro LIVE: Mie îmi place să ascult ce recomandări primim de la Comisia de la Veneția / Pe stradă am văzut foarte mulți tineri care sunt cu PSD Fostul ministru Victor Negrescu, candidat PSD la europarlamentare, a declarat, luni, la interviurile HotNews.ro LIVE, că dialogul dintre București și Bruxelles a funcționat, însă „din păcate, în urmă cu o lună lucrurile politice s-au precipitat”. Această precipitare, a precizat el, a intervenit ca urmare a unor informații din țară potrivit cărora se vor da ordonanțe de urgență în domeniul penal.
VIDEO Renate Weber, despre scrisoarea lui Timmermans: Un gest nedemn. România, transformată în oaia neagră a Europei/ Ce planuri are ALDE pentru Parlamentul European. Renate Weber a discutat în studioul HotNews.ro Eurodeputata ALDE Renate Weber spune că prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans a făcut "un gest nedemn" prin scrisoarea trimisă autorităților române, în care amenință autoritățile române cu declanșarea unui mecanism mai dur decât MCV dacă intră în vigoare modificarea Codurilor penale, ea apreciind că, pentru a ascunde problemele din alte țări, oficialii europeni au transformat România în oaia neagră a Europei. Eurodeputata ALDE Renate Weber a fost invitată luni la interviurile HotNews.ro LIVE.
Alegerile europarlamentare, ținta campaniilor de dezinformare ale Rusiei și ale grupurilor de extremă-dreapta / Se încearcă subminarea încrederii în Uniunea Europeană și în democrație, spune un fost analist FBI La mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, o constelație de site-uri și conturi de social media legate de Rusia și grupuri de extremă-dreapta răspândesc dezinformări, încurajând dezbinarea și amplificând neîncrederea în partidele de centru care au guvernat timp de decenii, relatează New York Times.
VIDEO Dacian Cioloș, luat la întrebări de un polițist local din Alexandria (Teleorman) pentru că lipea un afiș electoral cu alianța USR-Plus Dacian Cioloș a fost luat la întrebări sâmbătă la Alexandria, în județul Teleorman, de către un agent al Poliției Locale în timp ce încerca să lipească un afiș electoral al alianței USR-Plus. Agentul local l-ar fi întrebat pe Cioloș dacă are „poziția de la partidul electoral”, conform unei înregistrări video publicate de alianța USR-Plus pe Facebook. După un scurt dialog cu Cioloș care amintește de prevederile legii privind lipirea afișelor, agentul local răspunde: „E bine ce faceți dumneavoastră”.
Dragnea despre UE și „satul paralel”: Sunt supărați că vor fi mai frumoase comunele noastre decât cele din vestul Europei Liviu Dragnea spune că liderii europeni sunt supărați pentru că, după majorarea salariilor în România, oamenii încep să „nu mai accepte salarii de mizerie” din străinătate și să vină acasă, potrivit Mediafax. „Sunt supărați că vor fi mai frumoase comunele noastre decât cele din vestul Europei”, a afirmat Dragnea la mitingul electoral PSD de la Galați.
O nouă gafă a premierului. Dăncilă, la Galați: „Facem aici summit-ul de la Iași” Premierul Viorica Dăncilă a spus, la mitingul electoral organizat de PSD la Galați, „facem aici summit-ul de la Iași”, în contextul în care lansa critici la adresa summit-ului de la Sibiu. Viorica Dăncilă critica, în timpul discursului, summit-ul de la Sibiu, spunând că a văzut „doar poze”, nu și rezultate, transmite Mediafax.
Dragnea, atac la Iohannis pe tema Summit-ului de la Sibiu: „Suntem europeni acasă la noi, nu numai în cele 6 case furate de Iohannis. Așa cum a furat casele, a furat și Ziua Europei” „Astăzi ținem summit-ul PSD la Galați, fiindcă suntem europeni și la Galați și la Brăila, Tulcea, Iași, și în Muntenia și în Oltenia, în Banat, Transivania și în toată țara, pentru că noi suntem români, europeni în toată țara. Suntem europeni acasă la noi, nu numai în cele 6 case furate de Iohannis la Sibiu”, a afirmat Liviu Dragnea la mitingul electoral realizat de PSD la Galați.
EUObserver: Președinți din UE îndeamnă alegătorii să respingă naționalismul Șefii de stat ai 21 de țări UE i-au îndemnat pe alegători să răstoarne tendința descendentă a prezenței la vot la alegerile pentru Parlamentul European (PE). Grupul, care-i include și pe euroscepticii polonez și ceh, a lăudat totodată valorile UE și a atacat naționalismul.
Nicolae Bănicioiu (PRO România): Un referendum pe tema fiscalităţii ar fi fost mult mai interesant, justiţia nu e o temă aşa de importantă Prim-vicepreşedintele PRO România, Nicolae Bănicioiu, a declarat joi, la Giurgiu, că un referendum pe tema fiscalităţii ar fi fost mult mai interesant şi la un astfel de referendum ar fi votat cu două mâini, el adăugând că justiţia nu este o temă atât de importantă.
Ponta: Primul nostru atac după 27 mai este să-l schimbăm pe Dragnea de la Cameră / O să vedeţi un val de refugiaţi pesedişti spre Pro România Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Râmnicu Vâlcea, că se aşteaptă la un val de "refugiaţi pesedişti" către partidul pe care-l conduce după alegerile europarlamentare, "planul" formaţiunii sale fiind să încerce schimbarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor după scrutinul din 26 mai, transmite Agerpres.
​VIDEO Scorul USR-PLUS în sondajele interne. Ghinea: Suntem o forță politică nouă care se bate, în prima ligă, cu PSD și PNL Cristian Ghinea este optimist în privința scorului pe care USR-PLUS îl va obține la europarlamentare, susținând că alianța vrea să câștige aceste alegeri în fața PSD și PNL. „Ne batem cu PSD și PNL pentru primul loc, vrem să câștigăm aceste alegeri”, a spus Ghinea la HotNews.ro LIVE.
Italia/europarlamentare 2019: Strănepotul lui Benito Mussolini refuză să condamne fascismul Caio Giulio Cesare Mussolini, strănepotul fostului dictator Benito Mussolini şi candidat al extremei-drepte la alegerile europarlamentare din 26 mai din Italia, a refuzat să condamne public fascismul, informează miercuri agenția germană DPA, citată de Agerpres.
​​SONDAJ Ce teme merită dezbătute mai mult în campania pentru europarlamentare? ​Campania pentru alegerile parlamentare este dominată, în România, de evenimente cu popi, mici și bere, discursuri naționaliste. Lipsesc aproape cu desăvârșire teme importante pentru viața în spațiul comunitar și care se regăsesc în dezbaterile din alte țări.Sondaj HotNews.ro: Ce teme merită dezbătute mai mult în campania pentru europarlamentare?
Confruntarea candidaţilor Frans Timmermans şi Manfred Weber la televiziunea publică germană Manfred Weber şi Frans Timmermans, principalii candidaţi la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene (COM), s-au confruntat marţi seara într-o dezbatere găzduită de postul de televiziune german ARD, care a inclus subiecte precum terorismul, schimbările climatice şi modalităţile de implicare a tinerilor, transmite Agerpres citând dpa.
Europarlamentare 2019: Jumătate dintre alegătorii europeni e posibil să fi văzut știri false susținute de Rusia Peste jumătate dintre europeni s-ar putea să fi văzut o formă de dezinformare promovată de actorii ruși pe rețelele de socializare înainte de alegerile europarlamentare care vor avea loc între 23 și 26 mai, potrivit unui raport analizat de Politico.
Cristian Ghinea: Să încetăm să mai numărăm hârtii și să ne uităm la impactul proiectelor UE/ Propunem un MCV pentru toate statele din UE / Comisia Europeană s-a grăbit cu GDPR-ul. A greșit Deputatul Cristian Ghinea, candidat pe lista USR-PLUS la alegerile europarlamentare, a fost invitat miercuri, la HotNews.ro LIVE. Temele de discuție au vizat subiecte de actualitate la nivelul Uniunii Europene și implicațiile lor pentru România.VIDEO Scorul cu care e creditată Alianța USR-PLUS în sondajele interne. Ghinea: Suntem o forță politică nouă care se bate, în prima ligă, cu PSD și PNL
Ponderea principalelor forţe eurosceptice în UE -AFP Capitale aflate în conflict cu Bruxelles-ul, fără a dori să urmeze exemplul Londrei, partide anti-UE sau anti-euro asociate la putere, opoziţii mai radicale: foarte diverse, forţele eurosceptice au o pondere mare în multe ţări. Euroscepticismul nu intră întotdeauna în diviziunile politice clasice: unele partide de extremă dreapta nu pun la îndoială Uniunea Europeană, de care, dimpotrivă, o parte a stângii radicale doreşte să se desprindă, potrivit Rador care citează AFP.
VIDEO Ce șanse mai are Kovesi să ajungă procuror șef al UE. Mureșan: Anticipez că Franța va avea alte priorități după alegerile europarlamentare Șansele Laurei Codruța Kovesi de a ajunge procuror șef european vor fi mai mari după alegerile europarlamentare, a declarat Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL, la HotNews.ro LIVE.Prioritatea PSD e să-l apere pe Liviu Dragnea, vor să convingă toată Europa că e un om cinstit
Care e marele eșec al Guvernului în timpul președinției Consiliului UE? Mureșan: Negocierea bugetului UE trebuia să fie prioritatea zero / Prioritatea PSD e să-l apere pe Liviu Dragnea România ar fi trebuit să aibă ca prioritate zero în timpul președinției Consiliului UE negocierile pentru noul buget al Uniunii Europene, a declarat eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, la HotNews.ro LIVE.
Facebook publică în premieră date despre publicitatea electorală în România. Cât investesc partidele și pentru ce fel de mesaje PSD pare să investească mult mai mult decât opoziția în publicitate pe Facebook în actuala fază a campaniei pentru europarlamentare și este ținta predilectă a publicității negative cumpărate de opoziție, după cum reiese din consultarea informațiilor oferite de rețeaua socială prin instrumentul Facebook Ad Library.Datele nu sunt exhaustive, iar sumele date nu sunt fixe, ci reprezintă un interval, iar în text sunt prezentate campaniile încadrate la categoria "referitoare la politică sau probleme importante", nu și cele neraportate ca atare. Datele oferă însă o imagine interesantă despre câți bani cheltuie pe reclame Facebook principalele forțe politice de la noi.

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version