ESENŢIAL
Proiect privind brăţările electronice pentru deţinuţi, adoptat în Senat Brăţările electronice pentru deţinuţi ar putea deveni realitate, după ce Senatul a adoptat, marți, proiectul PNL privind monitorizarea prin dispozitive electronice a deţinuţilor. Camera Deputaţilor va avea rol de for decizional, potrivit Mediafax.
Bistrița: Bărbat aflat în izolare acasă, mort după ce a fost prins sub un camion pe care-l repara Un bărbat de 47 de ani din localitatea Ilva Mică, județul Bistrița Năsăud, aflat în izolare la domiciliu după ce s-a întors din străinătate, a murit, marți, prins sub un camion pe care îl repara, potrivit Mediafax.
Amenzi mai mari pentru apelarea abuzivă a 112. Legea a fost promulgată de Iohannis Legea care prevede sancțiuni mai aspre pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă 112, introducând și obligația de a presta muncă în folosul comunităţii pentru cei care sună abuziv la numărul de urgență, a fost promulgată marți de președintele Klaus Iohannis.
Edițiadedimineață.ro: Românii și cumpărăturile. Cum afectează epidemia de coronavirus micii antreprenori În timpul pandemiei de coronavirus, chiar și obiceiurile alimentare ale oamenilor s-au schimbat la 180 de grade. Ceea ce ieri părea normalitate, astăzi este un lux, chiar și în cazul produselor pe care le consumăm. Autoritățile ne sfătuiesc să ne limităm în a ne achiziționa doar produsele de strictă necesitate și să evităm deplasările pentru cumpărături de care nu avem nevoie, pentru a limita răspândirea virusului COVID-19.
Un bărbat care trebuia să fie în autoizolare a intrat plin de sânge în spitalul Hârșova și a scuipat și înjurat medicii care îi salvau viața Un bărbat care trebuia să se afle în autoizolare a intrat, plin de sânge, în Spitalul din Hârșova, iar apoi a scuipat și înjurat medicii care voiau să îl ajute. În urma incidentului, șase cadre medicale au intrat în autoizolare, ținând cont că bărbatul ar putea fi infectat cu COVID-19, transmite Mediafax.
PeBloguri: AMBI: "Având în vedere situația generată de virusul COVID-19, AMBI vine în sprijinul autorităților publice locale din regiune" ”Având în vedere situația de criză socio-economică generată de virusul COVID-19 și ținând cont de faptul că regiunea București-Ilfov este puternic afectată, AMBI vine în sprijinul autorităților publice locale din regiune, cu câteva idei de tip măsuri care ar putea fi implementate”, se arată într-un comunicat al Alianței Metropolitane București-Ilfov.
Ambasada Suediei: Acum, că s-a închis Ikea, te ajutăm cu rețeta chifteluțelor suedeze ”Te aşteaptă încă o săptămână grea de muncă de pe canapea?”, scrie Ambasada Suediei pe Facebook. ”Suntem alături de tine (cu gândul) şi dorim să te ajutăm cu... o reţetă de chifteluţe suedeze”, se spune în postare.
Vreme deosebit de rece în Bucureşti, cu maxime de cel mult 9 grade, în următoarele zile Valorile termice vor scădea accentuat la nivelul municipiului Bucureşti, iar vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă din an, în următoarele patru zile, arată prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și citată de Agerpres.
Cod galben de ninsori moderate şi viscol în 14 judeţe, de luni seara / Informare de vreme rece, până joi dimineaţa Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol, valabilă din această seară în 14 judeţe, respectiv o informare de vreme deosebit de rece şi precipitaţii mixte ce vizează majoritatea regiunilor, până joi dimineaţa.Vreme deosebit de rece în Bucureşti, cu maxime de cel mult 9 grade, în următoarele zile
Europa Liberă: Atelierul speranței - VIDEO Un tapițer din Cluj face zilnic sute de viziere din plastic pentru medicii din prima linie a luptei cu coronavirus.
Epidemia încetinește în Marea Britanie. 2-3% din populație a fost deja infectată, spune un expert al Imperial College Epidemia de coronavirus din Marea Britanie dă semne de încetinire, a declarat Neil Ferguson, profesor de biologie matematică la Imperial College, precizând și că testele de anticorpi ar putea fi gata în câteva zile, transmite Reuters.
Mediastandard.ro: Campaniile de manipulare ale Rusiei, între tehnica revoluționară și reinterpretarea tehnicilor KGB Putem să privim campaniile de manipulare și dezinformare ale Rusiei în două feluri: fie ca pe o tehnică revoluționară de remodelare a ordinii mondiale, ori ca pe o reinterpretare a tehnicilor folosite de KGB în timpul Războiului Rece. Calea de mijloc este însă cea mai potrivită pentru a descrie operațiunile duse de regimul lui Putin la aproape 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece.
Într-o comună din Vrancea, declarațiile pe proprie răspundere, lăsate de primar în magazine, se vând cu un leu Exemplarele declarațiilor pe proprie răspundere lăsate de primarul din Broșteni, județul Vrancea, la magazinele din comună se vând cu un leu. Situația a fost semnalată chiar de edil care a făcut apel ca acestea să fie distribuite gratuit.
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că e executată silit; Firea cere Guvernului sistarea executărilor silite pe durata stării de urgenţă Primăria Capitalei a informat, duminică seara, că este executată silit şi trebuie să plătească aproape 3,8 milioane de euro în baza unei hotărâri a instanţei pentru o expropriere din 2010, iar în acest context primarul general Gabriela Firea solicită Guvernului sistarea executărilor silite pe bugetele UAT-urilor pe durata stării de urgenţă, potrivit Agerpres.Referință 2019: Cum a ajuns Primăria Capitalei să-i datoreze 115 milioane de euro omului de afaceri Costică Constanda
Salarii uriașe ale directorilor și membrilor CA din societățile din subordinea Primăriei Iași Directorii societăților din subordinea Primăriei Iași au salarii care pornesc de la 15.200 și ajung la 22.700 de lei net pe lună, potrivit unui consilier local liberal care a făcut publice veniturile acestora, cerând reducerea la jumătate a salariilor și indemnizațiilor directorilor și membrilor CA de la cele șase societăți din subordinea primăriei.
Donează pentru secțiile indispensabile din spitale. Este esențial să rămână necontaminate Cel mai negru scenariu ar fi ca virusul să pătrundă în spitale. Medici inimoși încearcă, prin propriile puteri, să ridice standardul cât mai sus. E nevoie de contribuții rapide, pentru a fi comandate imediat echipamentele care mai sunt în stocuri.
Digi24: Radiografia Covid-19 în România. Unde sunt cele mai multe cazuri și unde au fost cele mai multe decese România va intra în scenariul 4 cel mai probabil săptămâna care va urma. Numai în ultimele 3 zile au fost raportate peste 500 de cazuri de Covid-19.
O ambulanţă care transporta o persoană aflată în izolare s-a răsturnat în Alexandria O ambulanţă în care se afla un pacient s-a răsturnat, sâmbătă seara, pe o stradă din Alexandria, după ce s-a lovit cu o mașină într-o intersecție. Potrivit unor surse locale, echipajul de salvare transporta la spital o persoană aflată în izolare, informeaza Mediafax.
Olt: Şase bărbaţi din Balş sancţionaţi cu 30.000 de lei după ce s-au filmat deplasându-se împreună Un număr de şase bărbaţi din oraşul Balş au fost sancţionaţi, sâmbătă, de poliţişti pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie în afara locuinţei după ce s-au filmat în timp ce se deplasau împreună pe o stradă din localitate şi au postat imaginile pe o reţea de socializare, potrivit Agerpres.
Digisport: Coronavirus | Speriat de situația din SUA, Donald Trump a făcut un gest controversat. Casa Albă neagă tot: ”Fake news!” Președintele SUA, Donald Trump, are probleme serioase în gestionarea pandemiei de coronavirus din țară. Ultimele date arată că SUA a devenit cea mai afectată țară din lume de COVID-19, cu peste 105.000 de cazuri și 1.704 decese, până pe 28 martie.
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by