EDUCATIE
Evaluare Națională 2019, clasa a II-a. Condițiile în care elevii de clasa a II-a vor susține testele și modele de subiecte la Evaluarea Națională Ministerul Educației arată care sunt condițiile în care cei 550.000 de elevi de clasa a II-a, clasa a IV-a și a VI-a vor susține evaluarea națională începând de săptămâna viitoare. Elevii vor susține examenele în sălile de clasă unde învață de obicei.
Elevii se întorc luni la școală. Calendarul testelor naționale Elevii reîncep de luni, 6 mai, cursurile școlare ce vor dura până pe 14 iunie 2019, când începe vacanța de vară. În total, anul şcolar 2018-2019 are 168 de zile lucrătoare, însumând 34 de săptămâni. Vacanța de vară va ține până pe 9 septembrie, când începe anul școlar 2019-2020.
Pentru că mulți s-au plictisit de fizica de la școală, Cristian Presură s-a făcut vlogger: „Copiilor le lipsește dimensiunea de descoperire, de uimire în fața cosmosului” Fizicianul Cristian Presură s-a decis să devină vlogger și și-a deschis canal de youtube în care le explică fizica celor interesați. ”Fac acest canal pentru tineri, cu două scopuri: de a-i atrage și de a-i învăța o parte din ceea ce am acumulat eu”, și-a justificat fizicianul alegerea.
Şase medalii pentru echipa României la Olimpiada Internaţională de Chimie Lotul olimpic de chimie al României a cucerit trei medalii de aur, două medalii de argint şi o medalie de bronz, la a 53-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie „D. I. Mendeleev”, desfăşurată în perioada 21 - 27 aprilie 2019, la Sankt Petersburg.
Elevii de clasa a II-a încep săptămâna viitoare evaluarea națională. Teste și modele de subiecte la Evaluare Națională 2019 Evaluare Națională clasa a II-a. Evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 - 10 mai. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, probele scrise la limba româna și limba maternă sunt programate pe 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline.
Ecaterina Andronescu: Încercăm prin viitoarea lege să transformăm liceele tehnologice în licee tehnologice duale Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a afirmat marţi, la Târgu Mureş, că în viitorul apropiat se va centra pe transformarea tuturor şcolilor profesionale în şcoli profesionale duale şi că se încearcă, prin viitoarea lege a educaţiei, transformarea liceelor tehnologice în licee tehnologice duale, relatează Agerpres.
Ecaterina Andronescu: Nu intenţionez scoaterea Geografiei dintre disciplinele pentru examenul de Bacalaureat Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a anunţat marţi, la Târgu Mureş, că nu se intenţionează scoaterea Geografiei dintre disciplinele pentru examenul de Bacalaureat. Geografia nu se regăsea printre probele pentru bacalaureat diferenţiat anunțate la sfârșitul lunii martie de către Ecaterina Andronescu, fapt care a atras nemulțumirile profesorilor.
Cum să faci în România școală ca în Finlanda. Interviu cu Radu Szekely, consilierul pentru strategie de la Educație: Problema la noi e că nu există continuitate. Se face ceva, vine următorul ministru și schimbă A lucrat peste 16 ani în Finlanda și cunoaște în amănunt sistemul de educație finlandez. A înființat școala finlandeză de la Sibiu și urmează să deschidă o altă școală la Mediaș. Este convins că elemente din sistemul finlandez pot funcționa și în România. De două luni, Radu Szekely s-a întors în România și este consilier special pe probleme de strategie în educație al ministrului Educației, unde a coordonat proiectul ”Educația ne unește” care conține multe elemente din sistemul de educație finlandez. Într-un interviu pentru HotNews, Radu Szekely explică de ce sistemul finlandez are succes și ce poate funcționa și în România.
O imagine nefardată a sistemului de educație, în datele Eurostat: România a înregistrat un nivel ridicat al abandonului şcolar timpuriu România a înregistrat, în 2018, atât un nivel ridicat al abandonului şcolar timpuriu, de 16,4%, cât şi o rată scăzută a populaţiei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani care a absolvit învăţământul superior, de 24,6%, a informat, vineri, Biroul de statistică al UE – Eurostat.
Profesorii universitari reclamă că Informatica nu se va mai regăsi printre probele de la Bacalaureat / Ministerul Educației aduce clarificări După ce mai mulți profesori universitari de informatică au ieșit public și au spus că sunt nemulțumiți că disciplina Informatică nu se mai regăsește în noua formulă de bacalaureat propusă spre dezbatere de Ministerul Educației, oficialii MEN vin cu precizări cu privire la structura examenului de Bacalaureat propusă în viziunea "Educația ne unește". Reprezentanții ministerului condus de Ecaterina Andronescu spun că probele din cadrul diferitelor tipuri de Bacalaureat "vor fi stabilite în urma dezbaterilor care vor clarifica nevoile simțite la nivelul sistemului educațional, urmând să fie definite prin legislația secundară și prin metodologii interne ale ministerului".
O tânără din SUA a fost acceptată la 115 facultăţi. Universităţile i-au oferit burse, în total, în valoare de 3,7 milioane de dolari O adolescentă din New Orleans, Statele Unite ale Americii, a fost acceptată la 115 facultăţi. Universităţile i-au oferit, în total, burse în valoare de peste 3,7 milioane de dolari.
România, printre primele țări în Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de fete care studiază IT&C România și Bulgaria sunt țările din Uniunea Europeană cu cel mai mare procent - peste 31 la sută - al fetelor care studiază în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Aceasta, în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene fetele reprezintă, în medie, doar 17 la sută din totalul elevilor de liceu şi studenţilor la IT&C.
Directoarea liceului Gheorghe Șincai, care s-a ridicat în fața „micilor Dumnezei” din primării, spune că a primit doar 8% din finanțarea prevăzută de lege Directoarea Colegiului Gheorghe Șincai din Capitală, care s-a ridicat în fața „micilor Dumnezei” din primării, a primit numai 35.900 de lei din finanțarea de bază de la Primăria Sectorului 4. Într-o postare pe Facebook, directoarea spune că suma reprezintă doar 8% din ce prevedea legea.
Guvernul a adoptat cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2019 – 2020. Câte locuri sunt pentru liceu și câte pentru școala profesională Guvernul a aprobat în ședința de miercuri cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat, în anul școlar/universitar 2019 – 2020. Ministerul Educației arată că a distribuit locurile pentru învățământul preuniversitar pe baza proiectelor planurilor de școlarizare elaborate de fiecare inspectorat școlar pentru unitățile de învățământ cuprinse în rețeaua școlară județeană și a municipiului București. Astfel, pentru învățământ liceal de zi vor fi 134.000 de locuri, care este media locurilor ocupate în ultimii 3 ani.
Tot mai multe clase de învățământ profesional dual cu profil electric: Viitorii electricieni vor fi pregătiți și la Colegiul Tehnic “Elie Radu” din Ploiești Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord, parte a Grupului Electrica, va finanța o clasă profesionale în sistem dual (profil electric) la Colegiul Tehnic “Elie Radu” din Ploiești. Săptămâna trecută, Electrica anunțase că va susține o astfel de clasă și la Colegiul Tehnic “Mircea Cristea” din Brașov. Nu este singura companie din domeniul energiei care finanțează astfel de clase, în condițiile în care se confruntă cu lipsa de personal calificat.
Admitere 2019. Încep înscrierile pentru admiterea la liceu în București. Calendarul de înscriere și examene Inspectoratul Școlar București a făcut publice calendarul înscrierilor și examenelor pentru admiterea la liceu și modelele de fișe de înscriere. Elevii care susțin verificarea cunoștințelor de limbă maternă sau modernă se înscriu în perioada 8-9 mai iar pentru probele de aptitutudini pe 13-14 mai.
Ce măsuri a luat Ministerul Educației după eroarea din subiectele la română de la simularea evaluării naționale Profesorul de limba română care a atribuit o poezie a lui Heinrich Heine poetului român Șt. O Iosif, la simularea evaluării naționale, nu va mai putea propune subiecte pentru examenele naționale. Este una dintre deciziile luate Ministerul Educației, în urma erorii din subiectele la limba română de la simularea evaluării naționale 2019, care a avut loc în luna din luna martie.
Ministrul Cercetării îl atacă pe fizicianul Cristian Presură: "Cercetătorul vieții... de ce n-a mai publicat mare lucru de prin 2003” / ”Asociația Doi Mici și-un Sfert a devenit deosebit de agitată” Ministrul Cercetării, Nicolae Hurduc, l-a criticat, într-o postare pe Facebook, pe fizicianul Cristian Presură, dupa scrisoarea acestuia din Nature si critica premiilor de la Geneva. "Cercetătorul vieții, dacă este atât de genial cum scriu ziarele lui Cioloș, ar fi trebuit să ne spună de ce n-a mai publicat mare lucru de prin 2003, an în care și-a susținut teza de doctorat, cu excepția cărții de fizică pentru Moș Crăciun ?", a scris Hurduc.Referință: ”Doi Mici și un Anc”: ”Salonul de Inventică de la Geneva, ‘jde premii și țâșpe sute de medalii”
"Creatori de educație", un concurs pentru profesori: Anual vor fi acordate câte 50 de premii Cadrele didactice din învăţământul primar şi gimnazial se pot, începând de marţi, în programul "Creatori de educaţie", cu propuneri de bune practici în educație. Anual, vor fi acordate 20 de premii pentru modele din învăţământul primar, 20 de premii pentru nivelul gimnazial şi 10 premii speciale. Programul a fost lansat marți de Ministerul Educației și se va desfășura în perioada 2019-2021.
Ecaterina Andronescu, despre cifrele de școlarizare pentru anul viitor: S-au făcut reglaje între şcoala profesională şi învăţământul liceal Toţi elevii înmatriculaţi în clasa a VIII-a, în anul şcolar 2018-2019, vor avea locuri în şcolile profesionale, în liceele tehnologice, vocaţionale şi teoretice, a declarat, marți, ministrul educației, Ecaterina Andronescu, făcând referire la la cifrele de şcolarizare pentru anul viitor. Ministrul a precizat că s-au făcut reglaje între şcoala profesională şi învăţământul liceal.

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by