Medicul Gabriel Diaconu evalueaza, intr-un interviu pentru Hotnews.ro, rezultatul protestelor medicilor si asistentilor medicali din ultimele luni si spune povestea unei taxe din ce in ce mai intalnite in spitalele de stat din Romania. La final, o comparatie surprinzatoare intre plicul dat prin spitale si consumul de cannabis.

Iesirea chirurgului Dan Oprea de la Ploiesti, care a vorbit public despre conditiile teribile din spitalul de stat in care lucreaza, par sa fi rupt o parte din tacerea care inconjoara sistemul medical romanesc. „Adevarul simplu despre mancarea din spitale si despre paturile cu saltele putrezite, despre pernele unse cu toate unsorile si sudorile mortii, trebuie sa iasa la suprafata”, scrie dr. Gabriel Diaconu. Florin Chirculescu, chirurgul bucurestean care a refuzat sa semneze intelegerea dintre Ministerul Sanatatii si sindicalistii care si-au anulat greva generala, isi indeamna colegii sa alcatuiasca ”o lista cu nume si prenume, spital, in care sa se treaca medicii care nu dispun de utilitatile zilnice, necesare unei practici medicale decente”. Dar astfel de cazuri continua sa fie izolate. De ce tac medicii? Sunt inutile gesturi precum cel al chirurgului Dan Oprea? Isi doresc cu adevarat medicii romani schimbarea sistemului? O discutie cu raspunsuri complicate intr-o intalnire online cu medicul Gabriel Diaconu.

“Am o fata, Letitia. Are 9 ani. Vreau sa inteleaga de mica ca banii se castiga muncind, asa ca am zis sa vina pe la spital: sa dea cu mopul, sa stea pe langa asistente. Dar i-am si spus: Letitia, sa nu te faci doctorita!” In urma cu aproape cinci ani, chirurgul Florin Chirculescu ii trimitea ministrului Sanatatii o scrisoare deschisa. Din acel moment, doctorul Chirculescu nu a mai tacut: a continuat sa explice situatia medicilor la televiziuni, in ziare, pe blog. De ce nu tace? De ce continua sa spuna lucruri care nu convin nici unor colegi ai sai, nici politicienilor, dar nici pacientilor? Pentru ca vede o solutie. Dar inca nu se gaseste cineva dispus sa o aplice.

Unul dintre cei zece copii ai unui functionar de primarie a ajuns, peste ani, medicul tuturor presedintilor post-decembristi ai Romaniei. Desi si-a atins varful carierei, viata neurologului Constantin Popa este greu de invidiat. Cea mai mare parte a ei a trait-o in perioada comunista cand, pentru a evolua profesional, a fost nevoit sa navigheze printre inaltii demnitari comunisti si, uneori, sa-i trateze. Dar a supravietuit si si-a continuat drumul indiferent de numele celui care conducea Romania. Pentru ca toti presedintii au nevoie, la un moment dat, de un medic foarte bun.

Despre chirurgul Marius Uscatu jurnalistii spun ca e medicul ala nebun care raspunde intrebarilor tuturor cititorilor. Doar pe forumul Medlive a raspuns la peste 2000 de intrebari. Daca tastezi pe Google “chirurgie picior”, primele patru rezultate afisate au legatura directa cu Marius Uscatu. Desi astazi este cautat si foarte cunoscut in specializarea sa, in urma cu zece ani Marius Uscatu era doar un ortoped somer. A trait din plata la negru, a trimis mii de solicitari de angajare si a riscat.

Pentru Cristian Moise, un student medicinist de doar 23 de ani, protestele de la inceputul anilor ’90 sunt doar o poveste. Face parte din prima generatie de studenti ai Romaniei care nu a trait deloc in perioada comunista. O generatie care are inca, din nefericire, multe motive sa iasa in strada. Mai ales daca e vorba de studenti la medicina. Caci viata unui student medicinist in Romania curge intre amenintarea unui viitor gri aici si optiunea unei sanse reale, dar departe de casa.

Cum e sa lucrezi zi de zi intr-un purgatoriu? Cum e sa faci fata unei invazii de oameni bolnavi, oameni care mor, oameni care plang? O zi din viata unui medic din ambulatoriul unuia dintre cele mai mari spitale romanesti este povestita de Catalin Striblea pe blogul sau. O poveste spusa din perspectiva pacientului asezat pe banca dura a sistemului medical romanesc.

Se lupta cu birocratia. Se lupta cu politicienii. Pierde. Priveste nedumerit in jur, incercand sa inteleaga unde a gresit. De ce autoritatile romane falimenteaza, prin subfinantare, un spital a carui singura vina este pozitionarea suculenta pentru dezvoltatorii imobiliari de pe litoral? De ce nu mai poate opera in spitalul in care a lucrat in ultimul deceniu? Ca medic, el nu a gresit cu ceva. Ca barbat, poate: ca nu a plecat la timpul potrivit din Romania. Aceasta este povestea ortopedului Toma Cucu, chirurgul care nu mai poate opera pentru ca s-a inchis spitalul.

E o intrebare capcana, dificila pentru un medic care isi practica meseria de 32 de ani. Ileana Radu a inceput-o intr-un sat namolos de pe granita vestica a Romaniei comuniste. O continua astazi intr-un cartier timisorean, cotropit de praf si caldura. Intre cele doua momente se intinde, agitata si haotica, perioada de tranzitie care a ingenuncheat sute de medici si a alungat din tara alte cateva mii. Desi doi dintre copiii ei sunt stabiliti peste hotare, medicul Ileana Radu nu a plecat. Motivul ei s-a ridicat la suprafata in timpul straduintei de a cantari onest cele doua oranduiri sub care a trait.

Dupa ce in ultimii patru ani a fost departe de Bucuresti, fiind europarlamentar la Bruxelles, liberalul Cristian Busoi a primit in aceasta vara functia cea mai importanta financiar din sistemul medical romanesc: presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Ce va face cu aceasta functie? Cristian Busoi a discutat online cu cititorii HotNews.ro.

• Intalnirea s-a incheiat
  

„Cunosc multi medici romani care lucreaza in strainatate. Au un plus de disciplina si confort profesional, dar au platit cu cativa ani foarte grei. Eu n-am vrut niciodata sa platesc acest pret”. Nicolae Rednic, specialist internist la Cluj, este unul dintre medicii romani care intelege mai bine dramele individuale ale pacientilor, decat problemele colective ale sistemului. Lucreaza intr-un spital cu brancarde ramase din timpul razboiului si lifturi actionate manual. Dar nu pleaca. Si pentru refuzul sau de a parasi Romania are zece motive. Cat de rationale sau irationale sunt acestea, ramane sa judece cititorii. Cat de importante sunt, stiu doar pacientii doctorului Rednic.

• Nicolae Rednic este unul dintre personajele emisiunii “Povesti in halate albe”, realizata de Irina Pacurariu la TVR 1.
  

Exista minuni mici in Romania. Nu le vedem la televizor si nici nu se fac emisiuni despre ele. Uneori sunt chiar langa noi, dar nu le vedem. Sunt mici. Lavinia Orac este un medic specialist de 33 de ani care lucreaza, la Targu Mures, intr-o specialitate despre care toata lumea i-a spus ca nu i s-ar potrivi. Pentru ca e femeie. Pentru ca e prea sensibila. Dar ea ales-o.

In Romania, o stampila inca poate deschide usile primariilor mai eficient decat o fapta buna. O mana de studenti si medici rezidenti din Bucuresti isi iau la sfarsit de saptamana halatele, stetoscoapele si aparatura si pleaca in sate uitate de Dumnezeu unde ii consulta, gratuit, pe localnici. Nu cer bani pentru asta, nu asteapta premii, nu isi fac reclama prin campanii mediatice fastuoase. Ajunsi acolo sunt uneori primiti cu neincredere de catre primari. In special de catre primari: “Cine sunteti si ce urmariti voi? Aprobare de la Minister aveti?” Acest grup de studenti si medici nu au inca "magica" stampila, desi au cerut-o in urma cu ceva timp. Asa ca am pus mana pe telefon si, in timpul unui interviu cu doi dintre studentii grupului “Impreuna pentru sanatatea rurala”, l-am sunat pe ministrul Sanatatii.

Ascultam uimit cuvintele unei colege – reumatolog de mare clasa: “Nu mai imi inteleg pacientii. Ma trateaza de parca as putea de la usa sa le rezolv problema. Vor in 5 minute, fara analize, fara ecografie, sa le dau o solutie. Ca se grabesc, ca au plecat de la serviciu pentru a ajunge la mine, ca pentru asta sunt platita, sa ma misc rapid. Nici macar nu ma vad, parca discuta cu un calculator din care trebuie sa tasneasca niste date coerente. Nu vin la programari, uneori nici nu saluta. A intrat in ei un “clientul nostru, stapanul nostru” care ma face sa ma simt mizerabil. Muncesc si 10 ore pe zi, dar simt ca nu pot duce si atitudinea asta”.

Am inceput sa predau cu mai bine de 30 de ani in urma si, in total, am avut peste 5000 de studenti si rezidenti. Exista si in mine, ca si in altii, dorinta de a transmite celor tineri cunostintele mele si a preda e un lucru care mi-a placut si imi place in continuare. Mai ales ca acum, la varsta mea, pot transmite si experientele proprii, nu doar cele obtinute prin lecturi.

Oamenii curajosi sunt greu de intalnit, dar medicii curajosi si mai greu. Pentru ca, activand intr-un sistem piramidal in care dependenta de superiorul ierarhic este foarte mare, un medic are multe de pierdut atunci cand indrazneste sa spuna lucrurilor pe nume. Cu atat mai uimitoare a fost sinceritatea blanda a Florentinei Matei, pana in aprilie 2013 unul dintre medicii geriatri ai Institutului Ana Aslan. Indrazneala ei are insa o explicatie: cu doar cateva saptamani inainte de intalnirea noastra, Florentina Matei a decis sa-si dea demisia din sistemul sanitar de stat.

Oncologul Christian Chiricuta, mezinul unuia dintre cei mai renumiti chirurgi romani, a fugit in Germania in 1986, pe urmele fratelui sau mai mare. Avea 39 de ani si, la sosire, fratele sau i-a spus: “ai venit cam tarziu”. Dar nemtii au avut nevoie de medicul roman. Si l-au folosit. La un deceniu de la sosirea in Germania, Chiricuta devenise directorul unui institut de radioterapie oncologica si, peste alti sase ani, era numit profesor. Insa in 2010, profesorul Chiricuta a decis sa revina in Romania.

Eu nu ma recunosc in portretul medicului din media acestor zile. Nici in cel al chirurgului care pune conditia spagii, nici in cel al mucenicului, sclipitor zugravit de colegul meu. Si stiu ca nu sunt vreo exceptie. Suntem foarte multi oameni normali in bransa asta. Si ce inseamna pana la urma un medic normal?

Cele doua articole despre prestigiul profesiei medicale publicate saptamana trecuta pe Hotnews au starnit un interes urias. Asta pentru ca fiecare dintre noi simte ca relatia dintre pacient si medicul sau este profund viciata de incompetenta statului. Psihoterapeutul Mugur Ciumageanu, care are o dubla licenta – in Medicina si in Psihologie -, explica schimbarea radicala prin care trece relatia esentiala dintre pacienti si medici.

Vreau sa cititi lucrurile astea. E foarte posibil ca a doua oara n-am sa le mai scriu in formatul asta. Pe mine, medicina m-a otravit. Mi-a scrantit mintile. E foarte putin posibil sa mai fac altceva in viata, decat meseria asta. Nu cer compasiunea nimanui, n-am nevoie de ea. Dar uneori, cand ma intalnesc cu colegi si trecem de penibilitatile afabile ale saluturilor, stiti despre ce vorbim?