Compania Animawings intră în insolvență din a doua încercare
Tribunalul București a decis intrarea în insolvență a companiei aeriene Animawings, informează BoardingPass. Insolvența a fost cerută de către Anima Wings Aviation SA.
Potrivit deciziei instanței, administrator judiciar al companiei va fi un consorțiu alcătuit din CITR Filiala București SPRL, Infinexa Restructuring SPRL, Popescu & Asociații Insolvency SPRL.
Cererea fusese depusă de companie pe 30 septembrie, într-o încercare de protejare în fața creditorilor, la câteva zile după ce anunțase că renunță la zborurile cu șase dintre cele opt avioane pe care le folosea. Ulterior, compania a suspendat și restul zborurilor cu cele două avioane până la finalul lunii octombrie.
Potrivit Economica, pe lista creditorilor înscriși în dosarul de insolvență, apar Banca Transilvania, compania ROMATSA, șapte aeroporturi: Oradea, Suceava, Brașov-Ghimbav, Craiova, Sibiu, Arad și Timișoara, dar și mai multe companii care reprezintă drepturile pasagerilor, precum și câteva persoane fizice.
Pe 14 octombrie aceeași instanță a decis să respingă cererea de intrare în insolvență depusă de către companie, din cauză că ANAF, la care Animawings are datorii, nu a fost notificată cu 15 zile înainte.
La finalul lunii iunie, Animawings avea datorii către bugetul de stat de 12.000.000 de lei.
Datoriile companiei ajunseseră la 126,3 milioane de lei, potrivit bilanțului pentru 2025, raportat la 90 de milioane de lei în 2024, conform BoardingPass.ro.