Articole scrise de Valentin Mircea


1 - 14 din 14 rezultate
1.Nu mai petici��i sacul! De remarcat c�� nenoricirile cu care se confrunt�� România sunt aproape în totalitate provocate de noi în��ine, de nep��sarea ��i ignoran��a în care ne complacem, nu de for��e naturale extreme, a��a cum se întâmpl�� prin alte p��r��i ale globului. România se zguduie, de fiecare dat��, ��i statul român se vaporizeaz�� în fa��a unor întâmpl��ri care pot fi, de fapt, u��or prevenite ��i evitate.
2.Tutunul care face legislatia sau cum se cumpara o tara Oriunde in lumea civiliata si in democratie, corporatiile, care nu sunt altceva decat organizatii, formate tot din cetateni, isi promoveaza, sustin si apara interesele. Pot sa faca si fac acest lucru adesea in scopuri care le ajuta pe ele dar ajuta si societatea, cum este lupta impotriva unor reglementari care ingradesc libertatea economica si genereaza costuri care sunt suportate, pana la urma, de toti cetatenii. Dar pot sa o faca si pentru a promova interese egoiste sau care se pot afla in contradictie cu drepturi si interese legitime ale unui numar mare de cetateni.
3.Dezumanizarea Absenta empatiei fata de pierderea unei vieti omenesti este un simptom grav, care denota oameni indragostiti de ei insisi si nepasatori la nevoie si drepturile celor din jurul lor. Lipsa de reactie si nepasarea fata de situatiile tragice ale semenilor inseamna, pana la urma, dezumanizare. Despre asta este vorba in tacerea prelunga si asurzitoare a inca vice-premierului guvernului Romaniei, Gabriel Oprea.
4.Nu exista dreptul legal la fumat! O explicatie juridica ...Dar exista dreptul la viata si dreptul la sanatate, al tuturor: fumatori sau nefumatori. Am decis sa scriu acest material dupa ce am auzit, repetat de mai multe ori, de catre reprezentantii si sustinatorii industriei tutunului, ca fumatorii ar fi titularii unui adevarat drept. Acesta ar include atat libertatea fumatorului de a-si practica acest tip de comportament, cat si dreptul sau de a face asta cam pe oriunde vrea. Din reflex de jurist, m-am intrebat imediat daca exista, intr-adevar, asa ceva si am inceput sa cercetez legislatia in domeniul drepturilor din scoarta in scoarta.
5.ANALIZA. Romania e singura tara din Uniunea Europeana care nu a finalizat procesul de tranzitie la televiziunea digitala terestra As fi vrut sa incep acest material cu fraza "ca la noi la nimeni" dar aceasta a devenit atat de utilizata incat am inceput sa ne obisnuim (sa ne resemnam) cu ea. Desi in acest cadru, fraza chiar se potriveste: din 17 iunie 2015, ora 3 dimineata, Romania va inceta, dupa fix 60 ani (din 1955) sa mai aiba emisie TV terestra (prin unde radio) la nivel national. Va fi ceea ce se numeste, tehnic, un "black-out" dar mult mai prozaic va insemna ca Romania se va situa, fara drept de apel, in coada tarilor din Europa (nu doar Uniunea Europeana ci toata Europa).
6.Mediul de afaceri ��i revizuirea Constitutiei Procesul de revizuire a Constitu��iei României este în toi, cu ��edin��e prelungite ale comisiei parlamentare care redacteaz�� proiectul, cu dezbateri publice intense ��i replici t��ioase între factorii de decizie din mediul administrativ ��i politic. Nu se discut�� îns�� DELOC, în acest cadru, de prevederile din legea fundamental�� a României cu impact asupra economiei. Constitu��ia României prezint�� particularitatea (nu orice constitu��ie, chiar ��i din Uniunea European��, con��ine astfel de norme) de a con��ine prevederi exprese care se refer�� la  – libertatea economic�� – art.45  ”Accesul liber al persoanei la o activitate economic��, libera ini��iativ�� ��i exercitarea acestora în condi��iile legii sunt garantate” ��i la  – func��ionarea economiei în regim de economie de pia���� – art.135
7.Statul roman impotriva economiei de pia��a - Rubiconul a fost trecut Vineri, 12 aprilie 2013, in vreme ce toata lumea se pregatea pentru un sfarsit de saptamana insorit si linistit, s-a intamplat.  Atacul statului atotputernic asupra unor raporturi economice pur private, anuntat in noiembrie 2012, a avut loc, pana la urma.  La apus, cand nimeni nu se astepta, autoritatea publica a statului a trecut granita care o separa de economia de piata si a marsaluit cu bocancii sai peste libertatea de a contracta si peste principiul economiei de piata. Este vorba despre Ordonanata ce reglementeaza vanzarea spatiului publicitar al televiziunilor...
8. Oltchim, o obsesie nationala Oltchim este cu siguranta o mare intreprindere dar, mai mult de atat, este o adevarata obsesie nationala. Nu este, din pacate, si o mandrie nationala.  Mass-media, mediul public si chiar multe discutii private au fost acaparate in ultimul an de dezbateri furtunoase - dar  destul de sterile - cu privire la viitorul acestei mari companii care trebuie sa fie - nu-i asa ? - luminos, ca doar este o mare companie de stat. Oltchim este pe toate buzele, a facut obiectul disputelor electorale si chiar al unei incercari esuate de privatizare cu accente de melodrama si pare sa concentreze la maxim, inca, energiile si gandurile decidentilor si analistilor. Pana cand si de ce oare ?
9.O mare anomalie - obligatia "must carry" din Legea Audiovizualului Telespectatorilor sunt le sunt puse la dispozi��ie, f��r�� a ��ine cont de preferin��ele lor particulare, posturi TV pe care ace��tia nu le-au dorit ��i nu le urm��resc. Chiar dac�� legea ��i normele de aplicare men��ioneaz�� c�� retransmiterea posturilor must carry se face cu titlu gratuit, aceasta nu înseamn�� c�� operatorii de cablu nu au costuri generate de retransmiterea acestor posturi, costuri care se vor reg��si în final în pre��ul pachetului de programe pe care îl achizi��ioneaz��.
10.Cel mai incalcat articol din Constitutia Romaniei Cred ca cel mai incalcat articol din Constitutia Romaniei nu este art.44 - dreptul la proprietate privata -  cum s-ar crede, ci art. 31, referitor la dreptul la informare.  Realitatea sociala, politica sau economica poate ca este, uneori, dezamagitoare dar ne putem da noi seama care este adevarata culoare a realitatii in conditiile in care aceasta nu este perceputa doar direct, prin propriile simturi, ci mai ales indirect, ca o realitate mediata, ajustata, impachetata si servita pe tava de mijloacele de comunicare in masa ?
11.Companiile de stat – Quo vadis ? Companiile de stat sunt o prezen���� familiar�� pentru orice român, mai ales dac�� a crescut în peisajul în��esat de întreprinderi (socialiste) de stat de dinainte de 1990 sau chiar în epoca fr��mântat�� a trecerii spre economia privat�� de dup�� 1990.  Privatizarea întreprinderilor socialiste a reprezentat un proces marcat de mult prea pu��ine reu��ite, iar consecin��a a fost apari��ia convingerii c�� întreprinderile de stat trebuie s�� continue s�� existe, pur ��i simplu, chiar dac�� cele mai multe au încetat a mai fi motive de mândrie ��i repere pentru mediul economic.
12.Mos Craciun sau statul asistential Cand eram mic credeam, ca toti copiii, de ieri si de azi, in darnicia unui mos care se numea pe atunci Mos Gerila in buletinul de identitate, dar pe care il stiam cu totii ca Mos Craciun. Pe masura ce cresteam incepeam sa fiu din ce in mai suspicios ca Mosul nu era chiar ceea ce parea si spunea ca este. Existau suficient de multe detalii care sa ridice semne de intrebare iar atentia si curiozitatea unui copil sunt printre cele mai redutabile metode de cercetare din lume. 
13.Europa. Sau nimic Titlul de mai sus poate s�� vi se par�� dramatic. De fapt, vremurile în care tr��im par dramatice. Nu sunt însa dramatice decât în sensul c�� lucrurile nu mai pot merge ca înainte. Nu sunt panicat ��i nici nu cred c�� vreun om cu scaun la cap ar trebui s�� fie.  Nu îmi plac alarmi��tii, panicarzii ��i profe��ii apocalipselor financiare care au umplut spa��iul public de câ��iva ani încoace.  Faptul c�� lucrurile nu pot merge ca înainte nu este deloc o constatare nou�� la scara istoriei.  Au realizat acest lucru multe civiliza��ii, ����ri ��i persoane. Unii prea târziu, al��ii suficient de repede ca s�� realizeze schimbarea necesar��.
14.Energia regenerabila - "copilul nedorit" al industriei energetice ? Energia regenerabil��  desemneaz��, de regul��, noile forme de generare a energiei electrice din alte surse cum este vântul (energie eoliana), radia��ia solar�� (fotovoltaic), energia geotermal��, energia produs�� de maree sau prin arderea biomasei etc. In România tensiunile cauzate de noile surse de generare a energiei au început s�� r��bufneasc�� de când, în 2008, în urma unei ini��iative parlamentare, a fost adoptat�� Legea 220 / 2008 privind stimularea produc��iei energiei din surse regenerabile.


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version