Articole scrise de S.A.


1 - 30 din 1239 rezultate
1.Zboruri amânate sau anulate pe aeroportul din Sydney Mai multe zboruri au fost amânate sau anulate pe Aeroportul Internațional din Sydney, cel mai aglomerat din Australia, din cauza ceții dense, au anunțat sâmbătă dimineață reprezentanții aeroportului, conform Reuters citat de Mediafax.
2.Italia: Căpitanul navei Sea-Watch arestat în Lampedusa Nava Sea-Watch a intrat în portul Lampedusa, iar căpitanul său, Carola Rackete, care a forțat blocada din apele teritoriale italiene, a fost arestat, a declarat sâmbătă organizația non-guvernamentală pentru AFP.
3.Bancul zilei: Noua modă Un bărbat observă într-o zi că unul dintre colegii săi de birou poartă un cercel într-o ureche. Mare îi fu mirarea știind că tipul era destul de conservator și vru neapărat să afle cum de și-a schimbat așa brusc gustul în materie de modă.
4.Osaka: Întrunirea în care se poate decide soarta războiului comercial dintre SUA și China Președintele american, Donald Trump, și președintele chinez, Xi Jinping, sunt pregătiți pentru o întâlnire cu miză mare în Japonia, care ar putea salva negocierile comerciale sau ar putea arunca cele două mari economii ale lumii într-un război comercial profund, anunță Reuters.
5.VIDEO La dineul liderilor G20 din Japonia, Putin a venit cu ceaiul de acasă La dineul organizat în onoarea liderilor mondiali care participă la summitul G20 din Osaka (Japonia), preşedintele rus Vladimir Putin a venit cu o cană termică din ceramică și a băut din ea la masă, în timp ce omologi ai săi s-au delectat cu alte băuturi asigurate de gazde, informează agenţiile de presă RIA Novosti, TASS şi publicaţia rusă Vzgliad, citate de Agerpres.
6.VIDEO Copa America: Argentina s-a calificat în semifinalele turneului (2-0 vs Venezuela) şi va întâlni Brazilia Selecţionata de fotbal a Argentinei a învins formaţia Venezuelei cu scorul de 2-0 (1-0), vineri, pe Stadionul Maracana din Rio de Janeiro şi va întâlni echipa Braziliei în semifinalele turneului Copa America, găzduit de Ţara Cafelei, anunță Agerpres.
7.Trump declară că "apreciază" achiziționarea de echipament militar american de către saudiți Președintele Donald Trump a declarat sâmbătă că a apreciat achiziționarea de echipament militar american de către Arabia Saudită, numindu-l pe prințul Mohammed bin Salman drept "prieten al meu", care a lucrat pentru a deschide țara prin reforme economice și sociale, relatează Reuters.
8.România a câştigat finala Silver League la volei feminin şi va evolua în sezonul viitor în Golden League Naţionala de volei feminin a României a învins vineri, pe teren propriu, reprezentativa Sloveniei, cu scorul de 3-1, plus 15-12 în setul de aur, în manşa retur din finala Silver League. Ca urmare, tricolorele vor evolua în stagiunea viitoare în Golden League, anunță News.ro.
9.Trump se oferă să se întâlnească cu Kim Jong Un în zona demilitarizată în acest weekend Președintele american, Donald Trump, a declarat sâmbătă că dorește să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în acest weekend în zona demilitarizată (DMZ), la granița dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, anunță Reuters.
10.SUA: Atacurile cu drone asupra conductei petroliere saudite au provenit din Irak, nu din Yemen (presă) Atacurile cu drone asupra industriei petroliere din Arabia Saudită din luna mai şi-au avut originea în Irak, nu în Yemen, au concluzionat oficiali americani, ceea ce a atras atenţia autorităţilor irakiene, care au solicitat Washingtonului mai multe date în sprijinul acestor afirmaţii, a informat vineri Wall Street Journal (WSJ), transmite Reuters citat de Agerpres.
11.USR: Tăriceanu mai aruncă o fumigenă în spațiul public Reprezentanții USR au transmis că președintele Senatului și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu aruncă o fumigenă în spațiul public, atunci când acuză USR că nu a participat la ședința Biroului permanent de vineri pentru urgentarea procedurii proiectului votului în Diaspora, relatează Mediafax.
12.Libia: Forțele loiale mareșalului Haftar impun interdicții de zbor către Turcia Forțele est-libiene loiale comandantului Khalifa Haftar vor interzice orice zboruri comerciale din Libia către Turcia cât și intrarea navelor turcești în țară, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al acestora, Ahmed Mismari, citat de Reuters.
13.Judo: România are patru medalii după două zile la Europenele de cadeți Sportivii români au cucerit patru medalii, una de argint şi trei de bronz, în primele două zile ale Campionatelor Europene de judo pentru cadeţi de la Varşovia, relatează Agerpres.
14.Nou protest la universitatea din Iași. Mesajul „Tudorel demisia”, proiectat pe clădire Un nou protest are loc, vineri seara, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Mesajul „Tudorel demisia” a fost proiectat pe clădirea instituției, după ce vineri dimineața scările au fost acoperite cu vopsea roșie, relatează Mediafax.
15.Președinția Comisiei Europene: Merkel renunță la Weber, potrivit presei germane Cancelarul german, Angela Merkel, a acceptat în cele din urmă că Manfred Weber nu va fi numit președinte al Comisiei Europene, după consultări între liderii europeni la summit-ul G20 de la Osaka, Japonia, a anunțat vineri publicația germană Die Welt am Sonntag citată de AFP.
16.Abbas Araqchi: Progresul negocierilor nucleare nu este suficient pentru a schimba planurile Iranului Progresul înregistrat în cadrul negocierilor menite să salveze Acordul Nuclear nu este suficient pentru a convinge Iranul să își schimbe planul de a renunța rând pe rând la respectarea prevederilor acordului, a transmis Abbas Araqchi, adjunct al ministrului iranian de Externe, citat de Reuters, conform Mediafax.
17.Ministrul Tineretului și Sportului anunță că sunt întârzieri la noile stadioane Steaua și Rapid Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, a anunțat, vineri, la Neptun, acolo unde a avut loc o reuniune a Comitetului Interministerial pentru organizarea EURO 2020, că se înregistrează întârzieri la noile stadioane Steaua și Rapid, relatează Mediafax.
18.Un hotel polonez anulează rezervarea pentru o reuniune AfD Hotelul polonez care ar fi trebuit să găzduiască partidul german de extremă dreapta AfD timp de mai multe zile la Szczecin a anulat rezervarea cu câteva ore înainte de reuniune şi deputaţii se vor întâlni acum la Berlin, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al formaţiunii, citat de France Presse, relatează Agerpres.
19.UE a ajuns la un acord de principiu pentru un tratat comercial cu națiunile Americii de Sud Uniunea Europeană a ajuns la un acord de principiu cu Piaţa Comună a Sudului (Mercosur), o organizaţie din care fac parte numeroase naţiuni sud-americane, pentru semnarea unui tratat comercial, afirmă surse diplomatice citate de agenţia de presă Reuters citată de Mediafax.
20.Cercetători americani au creat fire de păr cu aspect natural cu ajutorul celulelor stem O echipă de cercetători din California a creat cu ajutorul celulelor stem fire de păr cu aspect natural ce cresc în piele şi care pot revoluţiona industria legată de problema pierderii părului sau alopecia, relatează EFE citat de Agerpres.
21.Donald Trump speră că va avea discuţii "productive" cu Xi Jinping la summitul G20 Preşedintele SUA, Donald Trump, a exprimat, vineri, speranţa că va avea discuţii "productive" cu omologul său din China, Xi Jinping, în disputa comercială, relatează site-ul agenţiei Reuters citat de Mediafax.
22.Cele mai ample manevre navale britanice din ultimul secol în Marea Baltică Marea Britanie a promis vineri să consolideze apărarea ţărilor baltice în faţa politicii 'din ce în ce mai active' a Rusiei, în cadrul celor mai ample manevre navale ale marinei regale în Marea Baltică de mai bine de un secol, informează France Presse citată de Agerpres.
23.Administrația fiscală franceză a lansat o anchetă privind averea lui Carlos Ghosn - presă Administrația fiscală franceză a lansat o anchetă amănunţită care vizează averea fostului președinte Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a informat duminică cotidianul francez Liberation, care citează mai multe surse, potrivit Reuters citat de Mediafax.
24.Germania: Pierderea scrutinului în Istanbul, începutul sfârşitului lui Erdogan (presă) După ce candidatul partidului de guvernământ (AKP) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a fost înfrânt duminică de reprezentantul opoziţiei Ekrem Imamoglu, din partea Partidului Republican al Poporului (CHP), la alegerile municipale repetate din Istanbul, ziarul Hannoversche Allgemeine Zeitung comentează faptul că acest eşec ar putea marca începutul sfârşitului preşedintelui Turciei, transmite dpa citat de Agerpres.
25.Negocieri în Orientul Mijlociu: Ministrul de externe saudit spune că orice vor accepta palestinienii, va fi acceptat de toți ceilalți Un ministru saudit a declarat duminică că îmbunătățirea situației palestinienilor ar trebui salutată, dar că abordarea procesului politic în soluționarea conflictului cu Israelul este "extrem de importantă", informează Reuters.
26.Bancul zilei: Pentru nostalgici Pe vremea lui Ceaușescu, un țăran se duce la pescuit. Prinde un peste și când să-l bage în sacoșă acesta îi spune:
27.Georgia: Noi proteste la Tbilisi împotriva puterii şi a Rusiei Mai multe mii de persoane au manifestat duminică pe străzile din Tbilisi împotriva Rusiei şi a autorităţilor georgiene, pentru a patra zi consecutivă, într-un moment de tensiune între Moscova şi fosta republică sovietică, informează AFP citat de Agerpres.
28.Le Figaro: Ploaie de condamnări la procesul liderilor puciului din Turcia Un tribunal turc a condamnat la închisoare pe viață un total de 151 de persoane la încheierea unuia dintre principalele procese ale loviturii de stat eşuate din 2016. Au fost judecate în total 224 de persoane anunță Le Figaro citat de Rador.
29.La Libre Belgique: Un tribunal italian a ordonat abandonarea unei anchete împotriva lui Salvini pentru "sechestrare" Vineri, 21 iunie, un tribunal italian a ordonat abandonarea unei investigații deschise pentru sechestrare împotriva ministrului de Interne Matteo Salvini, care a refuzat să-i lase să debarce pe migranții salvaţi din Marea Mediterană de un ONG. Cazul viza 47 de migranți salvați pe 19 ianuarie în largul Libiei de nava ONG-ului german Sea-Watch. Aceştia au putut să debarce abia pe 31 ianuarie în Catania, Sicilia, după un acord de distribuție încheiat de Italia cu alte șapte țări europene, scrie La Libre Belgique conform Rador.
30.Iranul anunţă că decizia de a-şi restrânge angajamentul față de acordul nuclear este ireversibilă Iranul a anunţat duminică că nu se va renunţa la decizia de a restrânge unele dintre angajamentele pe care și le-a asumat în urma acordului nuclear din 2015 cu marile puteri, a declarat ministrul adjunct de Externe iranian, Abbas Araqchi, relatează Reuters citat de Mediafax.

1 2 3 4 5 6 7 8  ... 42 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by