Articole scrise de Mihai Maci


1 - 30 din 90 rezultate
1.Dezastrul școlii românești O spun cu sinceritate: declaraţiile doamnei Ministru a Educaţiei din ultima vreme – mai ales cele de după aflarea rezultatelor la testările PISA – mi se par întristătoare. Decembriele ne obligă, lucrurile grăite de dânsa seamănă cu faimosele “staţi la locurili voastre”; situaţia e sub control, Ministerul (şi – mai ales – Ministrul) e pe poziţii, dacă nu vă mai putem da încă o sută de lei, mai tăiem ceva hârtii şi, în cincinalul ce vine, trecem pe “creativitate şi inovaţie”. Acestea nu sunt doar “vorbe,vorbe, vorbe”, ci vorbe cinice, menite a ne arăta – încă odată – că Ministerul e cel cu “performanţele”, iar elevii şi profesorii lor cei ce-şi vor târî mai departe neajunsurile şi problemele.
2.Klaus Iohannis – norocul din ghinion Tot ceea ce poate fi spus despre această campanie (cu turul II inclus) este faptul că a fost pe măsura personajelor sale. Onest vorbind, niciunul dintre candidaţi nu a părut capabil să ridice electoratul numind un ţel care merită şi care poate fi atins. Cutare a părut mai empatic, altul mai locvace, unul mai inteligent, alţii mai ciudaţi, dar toate aceste lucruri au rămas mereu proiectate pe cenuşiul monumental al principalului competitor.
3.Sfinti si (con)damnati Am scris acest text în urmă cu doi ani, pentru o conferinţă – care a avut loc la Cluj – dedicată istoriei noastre recente. Şi atunci, lucrurile despre care e vorba în paginile ce urmează mi s-au părut a ţine de problematica preyantului; o serie de evenimente recente le face mai actuale decât mi-aş fi dorit. D-l Mihai Demetriade, cercetător la CNSAS, a publicat (în “Caietele” insituţiei) un studiu în care arată – printre altele – că episodul maxim al ororii penitenciare româneşti, Piteştiul, nu a fost programat în detaliu de autorităţile comuniste (care – neîndoielnic – au supervizat totul), ci s-a bazat şi pe “improvizaţii” care au actualizat tehnici ale violenţei pe care torţionarii din celule şi le însuşiseră în formarea lor legionară.
4.Câteva observaţii à propos de licenţe Spre deosebire de examenele care finalizează ciclurile şcolare şi de doctorate, licenţele nu beneficiază de notorietate mediatică. Probabil principala raţiune a acestui fapt este aceea că nu sunt “examene naţionale” (precum primele), iar ceea ce conferă “examenul de diplomă” a încetat demult să mai fie un titlu de prestigiu. Felul în care se finalizează studiile universitare este apanajul fiecărei universităţi, a fiecărei facultăţi şi a fiecărui departament. Dacă tot se vorbeşte de autonomie universitară, acesta e domeniul în care ea se aplică cel mai manifest.
5.Noi suntem Europa! O stafie bântuie România şi oriunde i se nimereşte un microfon în faţă ne repetă aceeaşi poveste cu “noi” – cei buni şi oropsiţi – şi “ei” – exploatatorii “fără neam şi Dumnezeu”. Între “noi” şi “ei” a existat dintotdeauna o prăpastie, care acum devine o adevărată tranşee a ultimei lupte cu “neocolonialismul” în numele “valorilor europene”, căci – mai răi decât turcii şi comuniştii – “eurocraţii” de la Bruxelles ne supun deznaţionalizării (fie prin emigraţia de masă, fie prin distrugerea “tradiţiilor” noastre ancestrale).
6.Cum produce școala plagiatori ncepând din acest an universitar, la cursurile de masterat se studiază (şi) “Etica şi integritatea academică”. Dincolo de acest titlu generic – orice s-ar spune, românii au o înclinaţie pentru sintagmele gongorice – e ceva destul de simplu şi, în idee, util, deopotrivă pentru studenţi şi pentru profesori: un îndemn la renunţarea la plagiat. Să vedem mai întâi partea bună a lucrurilor: o problemă despre care se vorbeşte, există; atâta timp cât ne facem că nu ştim despre ce e vorba (sau cât o expediem cu justificări circumstanţiale), ea – pur şi simplu – nu există ca problemă. Nu trebuie să ne fie frică s-o recunoaştem: în România s-a plagiat şi se plagiază industrial.
7.De ce nu avem o opoziție? Pentru ca nu e rentabilă România se apropie patru alegeri – cu referedumul anunţat de preşedinte, cinci – la capătul cărora nu e deloc clar ce ar putea urma. Deocamdată sunt certe doar două lucruri: că PSD-ul nu-şi poate permite să piardă, mai ales legislativele şi că PNL-ul nu-şi poate permite să nu câştige (căci, cu perspectiva de a fi lipsiţi încă o legislatură de funcţii mănoase, oamenii lui “de încredere” ar migra în masă la noua putere – în speţă la versatilul ALDE)
8.Prea târziu Ar fi preferabil ca măcar acum, când începe să ne lovească frigul, să nu ne mai amăgim şi să recunoaştem adevărul: în runda aceasta, Dragnea şi oamenii lui au învins. E mai puţin important dacă faimoasa ordonanţă – cu graţierea şi amnistia – va veni (părerea mea e că va fi dată); ceea ce e important e faptul că, acum, justiţia înseamnă exact ceea ce spune Dragnea că înseamnă. Acesta nu e defetism şi nu e demobilizare; e pur şi simplu luciditate.
9.Despre virtuțile incompetenței și ale imposturii Incompetentul, cel ce nu ştie cum se face ceva (de care – teoretic – se ocupă), cel ce face mereu gafe, “săracul cu duhul”, cel ce cade în ridicol, cel care bate în masă tovărăşeşte şi căruia-i mai scapă câte una, neaoşă, are un mare un avantaj: e un tip uman universal. Râdem de el, îl beştelim şi-l dăm naibii, dar – finalmente – ne recunoaştem în el: “e de-al nostru”. Şi, când îl vedem – deopotrivă ironic şi nostalgic – în felul acesta, ne încearcă ispita unui gând: “dacă ea/el a putut, eu de ce n-aş putea?”
10.Înapoi la Ceaușescu! Istoricii noştri par într-atât de prinşi cu discursurile Centenarului încât nu sunt atenţi la felul în care prezentul luminează trecutul. Pe vremea când se mai vorbea de Revoluţie (aţi observat că acum e pomenită tot mai discret?) una din întrebările care ne frământau – alături de marea: “ cine-a tras în noi după 22?” – era aceasta: cum se face că, din toate ţările estice, doar noi, românii, nu am avut nici o tresărire în 1989 şi am încheiat anul (mirabil) cu singura revoluţie sângeroasă din fostul bloc societic?
11.De ce nu poate exista cercetare în România Domnului Nicolae Hurduc, pe când se va întoarce în viitor Teza mea este următoarea: în România nu poate exista cercetare ştiinţifică. Atenţie: nu că nu există, din diverse motive (între care pe primul loc ar fi subfinanţarea), ci că nu poate exista. Prin asta vreau să spun că există o raţiune principială – mai puternică decât orice context – care face ca cercetare ştiinţifică să fie inexistentă în România. Bineînţeles, o asemenea afirmaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că în România nu există tineri (sau mai puţin tineri) talentaţi, sau că nu există oameni care îşi fac treaba cu onestitate acolo unde se află.
12.“Dumnezeu nu li se arată celor îndârjiţi” Până la urmă, lecţia acestui referendum este destul de clară: există o limită – pe care omul obişnuit o percepe difuz, dar o percepe – în construcţia mediatică a realităţii. Faptul de a transplanta în România o problemă (care poate e reală – mai ales în anumite medii – în Anglia, America sau Canada) şi de-a declanşa apoi, în numele ei, un “război preventiv” care “să mobilizeze întreaga societate” s-a dovedit a fi ceva la care oamenii nu au marşat.
13.Referendumul inițiat de ”Coaliția pentru Familie” nu este despre homosexuali Să fim serioşi: câteva mii de oameni (din 20 de milioane), dintre care – probabil – majoritatea preferă discreţia, nici nu sunt problema cea mai mare, nici nu macină temeliile lumii noastre. Cu sau fără celebra modificare din Constituţie, hoţia şi minciuna – ca să vorbim doar de păcatele creştine – vor submina la fel de eficient “securitatea naţională” ca până acum. Dar, e foarte adevărat, după validarea referendumului, ceva se va schimba în lumea noastră: vom vedea ce poate o falsă unanimitate care se bazează pe consensualismul (în parte real, în parte indus al) definirii duşmanului comun.
14.Mai ’68? Răspunsul e iubirea! “Mai ‘68”-ul – cu tot ceea ce înseamnă el, are, în România, o ciudată posteritate. Mai întâi că nu l-am cunoscut: libertatea (cu voie de la Partid) care are – la noi – ca etalon acest an a fost departe de-a putea fi asimilată agitaţiei din campusurile universitare franceze sau americane. Noi celebram – ca supremă deschidere – vizita Generalului de Gaulle, chiar în zilele când acesta era contestat mai vehement la el acasă. Pentru noi, Generalul era Occidentul; acel Occident eroic şi plin de prestanţă la care visasem în cele două decenii precedente.
15.O dezbatere necesară. Despre cartea “Historicizing Race” de Marius Turda şi Maria Sophia Quine  Mai înainte de toate cei doi autori pornesc de la două observaţii foarte pertinente: rasa e un cuvânt (nu o realitate!), ce dobândeşte consistenţă în anumite tipuri de discurs şi, apoi, caracterul uşor inteligibil al termenului are marele neajuns de a-i camufla complexitatea. Altfel spus, e un concept versatil şi greu de fixat, deopotrivă în extensie şi în intensie; cum spune Charles W. Mills (citat de autori): “rasa poate fi ontologică fără a fi biologică, poate fi metafizică fără a fi fizică, poate fi existenţială fără a fi esenţială, poate formata realul fără a avea nici o formă”.
16.Socialismul în educație Cum bine se ştie, domnul Valentin Popa a considerat că e mai înţelept să “redistribuie” locurile finanţate de stat o dată geografic, de la universităţile din marile oraşe ale ţării, către universităţi mici, de provincie; a doua oară strategic, de la domeniile de studiu consacrate ale universităţilor propriu-zise către “domeniile prioritare de dezvoltare ale României”, cu nume greu de reţinut şi care înfloresc tot în universităţi secunde, ori în politehnici şi agronomii de tot soiul. Nu încape nici un dubiu că aceasta e o măsură politică...
17.Cei patruzeci şi cinci Imediat dupa nominalizarea domnului Valentin Popa - Rectorul Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava - ca Ministru al Educatiei in guvernul doamnei Viorica Dancila au aparut, aproape simultan, cateva memorabilia ale proaspatului desemnat si o scrisoare mai intai a 30, completata mai apoi de inca 15 rectori care ii lauda performantele manageriale si isi declara sustinerea pentru persoana dansului. Ambele - atat nominalizarea, cat si scrisoarea de sustinere - au parut multora surprinzatoare.
18.Despre secretare si soferi Nimic nu cere ca cei ajunsi sus sa fi fost candva secretare sau soferi. Puteau fi orice, important e faptul ca vin de jos, din acea zona fluida a societatii pe care studiile de specialitate nici macar nu o inregistreaza. Intr-adevar, pot fi "la baza" orice, insa secretarele si soferii au un mare avantaj: sunt oamenii de langa sef, cei care (asemeni lacheilor in societatea burgheza) sunt initiati in toate tainele stapanului. Sunt persoanele de incredere, cei care "fac si desfac", "se duc si (a)duc", cei "stiu pe cine trebuie", "oamenii de legatura", cei care - pe langa toate acestea - mai si aud, mai si vad, uneori mai si inregistreaza sau mai pastreaza cate o copie.
19.Dezamagirea democratica Ceea ce nu am fost in stare sa intelegem, nici in 1918, nici in 1989, este faptul - simplu si banal - ca democratia fara prosperitate nu inseamna nimic. Democratia este cadrul in care omul are libertatea de a decide asupra rosturilor vietii lui si ale comunitatii in care traieste. Dar conditia exercitiului libertatii o reprezinta disponibilitatea de gandi rosturile comunitatii si ale propriei vieti in cadrul acesteia. Un om a carui singura preocupare e aceea de-a supravietui de azi pe maine - exact ca un bolnav in faza terminala - nu are posibilitatea de-a cugeta la sensul vietii comune si la exigentele pe care aceasta le are fata de el.
20.La bacalaureat cu ministrul! Nu stiu altii cum sunt, insa eu unul, de cate ori aud trilul acesta nostalgic cu "scoala de pe vremea mea" (am facut liceul - profil teoretic - inainte de 1990), ma tot intreb cum a reusit - cam tot pe-atunci (sunt doar cativa ani intre noi) - sa-si treaca Bacalaureatul d-l Ministru al Educatiei Liviu Pop. "Pe vremea aceea", Bacalaureatul nu era o sperietoare, caci adevaratele examene erau considerate a fi cele cu concurenta (si la care concurenta era redutabila si cantitativ, si calitativ), insa era un examen serios - pentru care se invata si la care se cadea.
21.Despre scoala si corectitudinea politica Doamna Cristina Tunegaru, profesoara de Limba si Literatura Romana si om ce incearca deopotriva sa gandeasca rosturile scolii si sa faca ceva acolo unde se afla, a aruncat zilele trecute (inca) un pave dans la mare, declarand ca nu va aborda - la clasa - lucrari precum "Baltagul" lui Mihail Sadoveanu sau "Mara" lui Ioan Slavici, deoarece acestea contin (intre altele) pasaje explicite de descriere a unor scene de violenta domestica, ce risca sa-i socheze (sau sa-i influenteze negativ) pe elevii dansei. Desi am citit de mai multe ori - si din diverse ratiuni - scrierile respective, marturisesc ca, pana nu am parcurs pasajele postate de d-na Tunegaru, nu mi-am amintit secventele cu pricina.
22.Vederea pe intelesul orbilor Nu trece nici o zi fara ca unealta perfecta - Liviu Pop - sa nu izbeasca, metodic, in ce-a mai ramas din invatamantul romanesc. Desfiintarea auxialiarelor, abrogarea manualelor alternative (cu amenintari pentru cei ce le mai folosesc), compendiul cu nu-stiu-cate materii, editura unica de carte scolara (cu director numit), diferentierea salariilor pe criteriul vechimii scolilor, manualul de sport si cel de dirigentie, schimbarea inspectorilor prin fax vineri seara, numiri arbitrare de directori, discursuri agramate...  Si acesta e doar inceputul.
23.Unde sunt fabricile lui Ceausescu? In drumurile noastre zilnice ni se intampla sa trecem, nu departe de centrul orasului, pe langa mari campuri de ruine. Celor tineri nu le spun nimic; multi le-au prins doar ca ruine si asteapta ziua in care, pe terenul curatat de ultimele resturi de moloz, vor rasari, sralucitoare si policrome, mall-urile sau "cartierele rezidentiale". Pentru cei trecuti de 45 de ani, cladirile fara ferestre si usi, invadate de ierburi, inseamna cu totul altceva: multi si-au inceput in ele viata de adulti, iar unii si-au trait in perimetrul lor o buna parte a vietii. Pentru ei, ruina cladirilor e pandantul propriei decreptitudini fizice: dovada cea mai buna ca lumea se precipita, buimaca, spre propriul ei sfarsit...
24.Deriva Partidului National Liberal Intrebat de ce n-a facut ceea ce a promis in campanie, d-l Dragnea raspunde - invariabil - pentru ca nu e lasat. Cine nu il lasa? Mai inainte de toate Presedintele, apoi strainatatea (in speta - nenumita - Comisia Europeana). Aceste doua entitati malefice sucesc mintea poporului, care - din cand in cand (si in totala necunostinta de cauza, ne asigura d-l Dragnea) - iese in strada si-si clameaza nemultumirea fata de dansul, de guvernul sau de ministrii dansului. Sa remarcam un lucru: dintre dusmanii d-lui Dragnea lipseste opozitia.
25.Domnul Pop loveste din nou Asa cum bine stim, "echipe interdisciplinare de specialisti ai Ministerului Educatiei" lucreaza de zor la manualele de mers pe strada, de urcat scarile, de cumparat saorma, de jucat diverse pe mobil si de bronzat la strand. Surprinzator, am apucat anul 2017 si inca nu avem manuale care sa ne indrume in aceste activitati foarte utile si impartasite de majoritatea tinerilor. Ba, ca sa vezi!, nu exista nici programa pe asa ceva, comisii metodice, nici sectii de specialitate in universitati si - pana la venirea d-lui Pop - nici macar vreun departament de specialitate in Ministerul Educatiei.
26.Analfabeti. Si nefunctionali Cand a venit dl Pop cu enormitatea manualelor de sport si de dirigentie - pe care elevii trebuie doar sa le cumpere si sa le care, nu sa le si citeasca! - lumea, dupa caz, s-a indignat sau s-a amuzat. Nu stiu sa fii observat cineva ca, in acest act ratat, d-l Pop si-a expus - in mod transparent - conceptia dansului despre scoala si educatie. Pentru d-l Pop nu conteaza ce se face efectiv, la urma urmei profesorii de sport si dirigintii pot face in constinuare cum vor. Ceea ce conteaza cu adevarat e formalismul caruia vor trebui sa i se supuna: caci manualele nu sunt "gratuite"...
27.Ratat la 15 ani O figura de trista prezenta, d-l Liviu Pop, intamplator Ministru al Educatiei, s-a apucat sa ne explice ce si cum e cu gratuitatea invatamantului. Potrivit Constitutiei, educatia e gratuita, numai ca - asa cum bine stim - Constitutia e interpretabila. Astfel ca, zice d-l Pop, "cineva trebuie sa asigure aceasta gratuitate. Statul asigura o parte din gratuitate, parintele asigura alta parte din gratuitate, copilul nu plateste nimic." Mai rar o asemenea insiruire de lucruri fara noima in atat de putine cuvinte! In primul rand d-l Pop face dovada faptului ca are o intelegere stramba a ceea ce e statul. Statul nu e un mare filantrop...
28.Esecul Coalitiei pentru Familie Ceea ce e straniu in cruciada Coalitiei pentru Familie e disproportia dintre desfasurarea de forte pe care o pune in joc si finalitatea mai curand ridicola a demersului ei. Va avea loc un referendum, se va vota si - inevitabil - majoritatea va decide ca familia e alcatuita dintr-un barbat si dintr-o femeie (n-ar fi rau sa se adauge: nascuti ca atare, nu transexuali!). Asta va insemna ca homosexualii nu vor beneficia de statutul simbolic de familie si nici de - la fel de simbolica - protectie a statului pe care o recita ofiterul starii civile. Ei bine, si?
29.Cat de anti-multiculturali sunteti? Nu stiu altii cum sunt, insa mie unuia - in masura in care ma raportez la ceea ce vad in media (mai ales in cea online) - mi se pare ca discursul mainstream din Romania nu e catusi de putin cel multicultural, ci, dimpotriva, cel anti-multicultural. Nu-mi amintesc sa fi vazut in anii trecuti nici in presa scrisa, nici in audio-vizual, nici pe internet pledoarii pentru acceptarea si, eventual, integrarea imigrantilor din Orient si/sau Africa in societatea noastra reputat "ospitaliera". S-a vorbit doar de "cote", de "dictatul Bruxelles-ului" si de paragraful din Constitutie ce interzice stramutari de populatii pe teritoriul tarii.
30.CRISTINA TUNEGARU Doamna Cristina Tunegaru, profesor suplinitor de Limba Romana la Scoala Generala nr. 95 din Bucuresti, a fost instiintata de secretara scolii (dupa ce a aflat pe cont propriu, verificand Listele Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti) ca, din toamna, ii va inceta colaborarea cu aceasta scoala. Si asta deoarece orele pe care preda actualmente au fost alocate altui profesor, care a obtinut - daca inteleg bine - o completare de norma prin transfer. Nimic ilegal in aceasta: asa functioneaza lucrurile in invatatantul preuniversitar romanesc. Ca orice lege, si aceasta cu transferurile (initiata - sper sa nu ma insel - de doamna Ecaterina Andronescu) pentru unii este muma, pentru altii ciuma. Pentru doamna Tunegaru e valabil ultimul caz. Probabil ca asa stau lucrurile in cazul multor altora; de asta data spiritele s-au inflamat dat fiind ca doamna Tunegaru a gasit de cuviinta sa-si faca publica situatia. Or, in lumea noastra, faptul de a arata o disfunctionalitate nu e un lucru chiar de la sine inteles.

1 2 3 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by