Articole scrise de Horia Patrascu


1 - 4 din 4 rezultate
1.Și eu sunt un anarhist Un miting autorizat e ca un barbat fara testicule. Ca o femeie fara  vagin. Ca un tenor fara coarde vocale. Ca un cal fara  picioare. Sa  ceri autorizatie pentru a demonstra impotriva autoritatii e ca si cum un ateu ar cere binecuvantarea Patriarhului. Ca si cum ai fugi de-acasa in dormitor. Ca si cum ai renunta la scoala, dar numai dupa absolvire.
2.Care sunt cele mai tari edituri din România? Clasificarea editurilor din România este a doua ca importanță după clasificarea universităților din România și este strâns legată de aceasta întrucât conform noii legislații promovarea cadrelor diactice universitare și a cercetătorilor se face în funcție de cărțile și articolele publicate doar la edituri, respectiv în reviste recunoscute CNCS.
3.Cum au fost evaluate academic editurile din Romania. Rezultate stranii Nu cu multă vreme în urmă lumea academică românească a fost bulversată de un caz care a adus în discuţie importanţa criteriilor scientometrice riguroase în evaluarea cadrelor didactice universitare. Dezbaterea de atunci a fost iscată de încercarea – nereuşită – a unui eminent tânăr cercetător român, Cristian Ciocan, de a ocupa postul de lector la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Scrisoarea deschisă – adresată de către domnul Gabriel Liiceanu domnului Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu – intitulată „Balta stătută a facultăţilor noastre” şi publicată pe Contributors.ro la data de 29 septembrie 2011 semnala existenţa unei masive disproporţii între performanţele candidatului respins şi slabele rezultate ale candidatului admis.
4.1 Decembrie. Despre mâniile și Româniile noastre Ziua națională a României și a Românilor. Defilări, parade, discursuri, imnuri, demonstrații aviatice, drapele arborate… Pentru cine nu știe ce mai înseamnă 1 Decembrie și ce sărbătorim astăzi, să le readucem aminte semnificația zilei naționale a românilor. 1 Decembrie este ziua în care sărbătorim prostia, răutatea, incompetența, sărăcia, nepăsarea, nesimțirea, necurățenia, incultura, lipsa sau proasta educație, manelismul, șmecheria, corupția, poluarea, vulgaritatea, violența, reaua-credință, reaua-intenție, lenevia. Am uitat ceva? O, da, am uitat! Ajutați-mă, vă rog! Așa, da, exact: sărbătorim spitalele-cimitire, școlile în care nu se învață nimic, fabricile de diplome, sistemul de pile și de relații, salariile mici, pensiile nesimțite,


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by