Articole scrise de Georgiana Balan


1 - 4 din 4 rezultate
1.Regulile jocului pentru vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se modifică. Care va fi impactul pentru piața agriculturii Regulile jocului pentru vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se modifică conform noutăților aduse de Legea nr. 175/2020 care va intra în vigoare pe 13 octombrie 2020. Pe scurt aceasta prevede că vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan va putea fi efectuată doar cu respectarea dreptului de preempțiune a unei categorii extinse de beneficiari. Terenul poate fi vândut liber numai în cazul în care niciuna dintre categoriile privilegiate nu își exercită dreptul de preempțiune.
2.Executarea nelegală de lucrări de construcții: Anumite fapte penale, dezincriminate de noile modificări ale Legii 50/1991 ​O serie de fapte calificate până acum ca fiind infracțiuni sunt dezincriminate de Legea nr. 171/ 2020* de modificare a Legii 50/1991 care le schimbă regimul juridic în contravenții. Este vorba despre executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acestei autorizații a lucrărilor prevăzute la art. 3 (1) lit c), e) si g) din Legea 50/1991. Până acum, astfel de fapte erau considerate infracțiuni și se pedepseau cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. Începând cu 15 August 2020, acestea vor fi considerate contravenții și vor fi sancționate cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei.
3.Noi obligații pentru dezvoltatori: Construcțiile vor putea fi recepționate și date în folosință, doar după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice Construcțiile vor putea fi recepționate și date în folosință, începând cu acest an, doar după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice. Noile obligații pentru dezvoltatorii imobiliari apar odată cu publicarea în Monitorul Oficial, săptămâna trecută, a Legii 7/2020 ce modifică Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, dar și Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Modificările nu sunt singurele care vizează domeniul construcțiilor, ci fac parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a legislației prin simplificarea formalităților de autorizare și încurajarea măsurilor de protecție a mediului.
4.Din 31 decembrie 2020, nu vor mai emise autorizatii de construire pentru cladiri noi decat daca consumul lor de energie este aproape egal cu zero. ​Obligatiile "verzi", o provocare pentru piata imobiliara. Industria constructiilor este in topul celor mai mari consumatori de resurse. Conform datelor publicate de Comisia Europeana, in Uniunea Europeana, activitatile legate de constructia si utilizarea cladirilor consuma aproximativ jumatate din totalul materialelor extrase si din consumul de energie si aproximativ o treime din consumul de apa. De asemenea, deseurile din constructii si demolari reprezinta o treime din totalul deseurilor generate la nivelul Uniunii Europene. O mare parte dintre acestea sunt reciclabile, insa, cu exceptia catorva state membre in care se recicleaza aproape 90 %, rata de reciclare medie in UE se situeaza sub 50 %.


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by