Articole scrise de Gabriel Liiceanu


1 - 30 din 97 rezultate
1.Răspuns „Smarandei” Stimată „Smaranda”,M-a impresionat comentariul* dumneavoastră prin franchețea și „amăreala” lui răscolitoare. Orice român lucid, emigrat sau nu, își poartă în el țara precum „așchia din carne”. Simt de aceea prieteneasca nevoie de a vă răspunde. Și există oare ceva mai frumos decât o autentică intrare în dialog? „Cum puteți fi atât de naiv? Cum puteți crede că lichelele, rușinate în urma unui «apel», se vor retrage de la rampă? Cum credeți că, prin cuvinte doar, mai poate fi desfăcută plasa pe care clasa politică de la noi, stricată până în măduva oaselor, a țesut-o trainic peste noi de la o guvernare la alta vreme de peste trei decenii?”[*Nota Editorului: Textul de față a apărut ca răspuns la un comentariu postat la articolul „Toleranță zero”, pe 7 august.]
2.„România educată”? sau „România furată”? Pentru mine, cea mai frumoasă promisiune politică din câte am auzit în ultimii 30 de ani a fost „România educată”. Frumoasă, nobilă, concisă și bine țintită: nu e despre autostrăzi, canalizare, spitale și altele din care se compune viața omului civilizat de azi, ci e chiar premisa acestora, reforma minților care le-ar face pe toate cu putință. România needucată ne doare și ne costă cel mai mult.
3.Imposibila despărțire „Nu știm niciodată dacă nu ne vedem pentru ultima oară. La fiecare despărțire lucrează astfel credința într-o revedere mai înaltă.” Ernst Jünger vorbește așa în plin război mondial, când rata de probabilitate a despărțirilor definitive era maximă. Așa am crezut și eu când, în 1984, la capătul a doi ani de bursă Humboldt petrecuți în Germania, m-am dus la Paris ca să mă despart de Monica Lovinescu și de Virgil Ierunca.
4.Un pedagog valah Judecând după nivelul nostru de civilizație la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziție” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte. Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate...
5.Complicii În zilele începutului de an, postul public „Radio România Cultural” (plătit din banii de la buget ai românilor) ne-a amintit pe site-ul său, la rubrica Portret, că se împlinesc 8 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, „personalitate artistică de excepție”, „actor, scenarist, regizor, producător de film şi om politic”. Poate că mulți se vor recunoaște în acest portret. În ce mă privește, vorba lui Ilie Năstase, „eu nu mă regăsesc printre oamenii aceștia și nici ei printre mine”.
6.Raspuns la comentariile cititorilor Dragi comentatori, O „propoziție” – folosesc cuvântul ca sinecdocă pentru „carte” –, odată scrisă și aruncată în lume, se cam desprinde de autorul ei (după cum afirma un autor antic) și e obligată să se descurce singură. Autorul nu o poate ține de mână, explicând la tot pasul ce a vrut să spună prin ea. Deși a scris-o, el nu e avocatul ei și trebuie să fie împăcat cu gândul că, punând-o pe piață, cartea va fi tăvălită sau răsfățată după mintea și sufletul fiecărui cititor.
7.TREI ÎNTREBĂRI. ”Numirea recentă a lui Sorin Câmpeanu la Învățământ este de-a dreptul impudică la scară națională” Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? La nivel planetar: Niciodată în istoria cercetării în medicină nu a existat o asemenea mobilizare și încordare intelectuală pentru realizarea în timp-record a unui remediu, așa cum s-a întâmplat acum cu producerea vaccinului anti-Covid. Această formidabilă ispravă nu este suficient conștientizată. E prima oară când planeta se unește pentru salvarea întregii omeniri. Este o premieră în istoria solidarității speciei umane.
8.Dumnezeu al meu Când, împreună cu Andrei Pleșu, am făcut proiectul volumului Despre destin. Un dialog (teoretic și confesiv) despre cea mai importantă temă a muritorilor, am hotărât ca schimbul nostru epistolar să nu depășească zece scrisori. Întrucât s-a întâmplat ca să deschid eu discuția, Andrei Pleșu a închis-o în mod firesc, revenindu-i să scrie cea de a zecea scrisoare. Prefigurat astfel, dialogul s-a oprit însă tocmai în clipa în care, cel puțin pentru mine, își atinsese akmé-ul, punctul de culminație.
9.„Îndrăcirea” lui Sorin Lavric Imediat după alegerile parlamentare din 6 decembrie, am citit editorialul lui Sorin Lavric adresat, sub formă de mulțumiri, românilor care au votat AUR. Conținutul textului și vehemența tonului m-au înspăimântat. Mi s-a părut cea mai teribilă „schimbare la față” din câte s-au petrecut sub ochii mei. Tânărul sfios, cu pudori feciorelnice în ținută și glas, pe care îl cunoscusem la începutul anilor ʼ90 în amfiteatrul „Vasile Conta” de la Facultatea de Filozofie, dispăruse ca prin farmec.
10.Elogiu îngerului meu păzitor * Singurul meu mod de a crede, de a mă arunca în ceața unui mister, a fost legat de sentimentul de ocrotire. Cea mai frumoasă sugestie a credinței am primit-o de la o vorbă a lui Steinhardt: „Dumnezeu, în care spui că nu crezi, crede El în tine”. Nu știu să-mi explic propria viață fără credința Cuiva în mine. Cu atât mai puțin rotunjirea ei într-un destin. Sunt în ea prea multe episoade care nu-mi ies la socoteală fără recursul la o asistență din înalt.
11.Isus n-a cerut nimănui să moară pentru el Isus n-a cerut nimănui să moară pentru el. După câte știu, a venit să moară el pentru noi. Și nu cred că Biserica Ortodoxă Română, dacă îl slujește pe Dumnezeul întrupat, le-ar putea propune credincioșilor inocenți să-și riște viața gratuit în numele lui Cristos. Nimeni nu le amenință credința, nimic nu pune la îndoială dogma sau tradiția. Și, dacă e să vorbim în termenii credinței, acum e vorba doar de apărarea celui mai mare dar făcut de Dumnezeu lumii: viața.
12.Maica Tereza „Oriunde voi merge, voi fi întotdeauna prizoniera politică a tatălui meu“, a spus Svetlana Allilueva, fiica lui Stalin, după ce a reușit să fugă din URSS în 1967. Gândindu-mă la cazul ei, mi-am pus întrebarea în ce măsură un descendent e obligat să tragă toată viața după el spectrul părintelui. Iar dacă acesta a fost un monstru în piele de om, o brută, un scârbavnic, în ce măsură odrasla este tributară destinului său? Este oare mijlocită în mod fatal judecata noastră asupra urmașului de cea negativă asupra genitorului?
13.Vis din noaptea de Anul Nou Merg liniștit pe stradă. Mi se alătură un cal roib care merge în paralel cu mine, pe lângă trotuar. Din când în când, îmi aruncă câte o privire. E frumos și îngrijit. Deodată, urcă pe trotuar și, din lateral, își urcă brusc picioarele din față pe umărul meu stâng, continuând să meargă în felul ăsta în pas cu mine. Îmi e incomod și nu știu cum să fac să-l conving să-și dea jos picioarele de pe umărul meu. Am nevoie de ajutor.
14.Cei doi. Un bilanț și ce s-ar cuveni să urmeze Duminică seară, la o oră după închiderea urnelor, am primit pe e-mail, la scurt timp unul după altul, două texte postate pe facebook. Întrucât ele aparțin spațiului public iar îmbinarea cuvintelor într-un gând care ne privește pe toți m-a tulburat întotdeauna, îmi voi permite să le citez fără să fi cerut încuviințarea autoarelor lor. Primul text aparține Ana-Mariei Caia...
15.„Turul doi fără PSD” Sondajele spun că actualul președinte, cu cele 40% de procente ale sale, este de departe favorit pentru un nou mandat. Dar dincolo de avansul considerabil al lui Klaus Iohannis, sondajele mai spun și că există posibilitatea ca PSD, prin Viorica Dăncilă, să ajungă în turul doi. Or, românilor nu le poate fi indiferent cine va fi partenerul în finală al lui Klaus Iohannis. Ba chiar sunt înclinat să spun că acest „detaliu” devine miza actualelor alegeri. De ce este de nedorit s-o avem pe doamna Dăncilă în turul doi? Pentru că un finalist, chiar învins, iese din alegeri cu un capital politic și cu o aură utilizabile în continuare.
16.Sub înaltul patronaj. O ștafetă a răului. Studiu de caz Începe al patrulea episod al unei novele cu demnitari de stat, miniștri plagiatori, turnători, fenomenologi, tot soiul de doctoranzi, postulanți și alte specii care aparțin faunei universitare românești. Vine vorba chiar și de o străveche specie academică din Olanda sau Regatul Unit. În decor apar fursecuri, sticluțe de apă minerală, Coca Cola, flori.Când s-a mai bucurat filozofia de atenția și interesul înalților demnitari ai României, ca în zilele noastre?
17.Draci peste tot (fine). Dansul rectorului În adolescența mea, toată partea stângă a Bulevardului Elisabeta între Cișmigiu și Casa Armatei – pe atunci, întru veșnica pomenire a instalării la putere a primului regim comunist din România, bulevardul se numea "6 Martie" –, era plină de cinematografe. Primul pe mâna stângă era botezat pompos "Timpuri Noi" (mai pe la mijloc era "Lumina", vizavi "Viitorul") iar ultimul, onomastica revoluționară epuizându-se, era cinematograful "București". Aici se "băgau" de obicei filmele noi occidentale, desigur cele care nu contraveneau ideologiei oficiale.
18.Draci peste tot (II). Sau despre misterioasa aspirație a aghiotantului lui Dragnea la filozofie După tandemul „Vasile“ – „Ionuț“(1), mă voi opri acum la tandemul „Romulus“ – „Adrian“. Cum siglele acestea sunt folosite, ca și cele din textul precedent, doar pentru fluidizarea textului (dar și cu o intenție de generalizare și simbol), voi preciza de astă dată de la început, cu gândul de a nu da naștere la confuzii inutile, cine sunt componenții tandemului.
19.Draci peste tot (I) Un intelectual căruia i s-au furat cuvintele este ca un luptător hoplit rămas în pielea goală. Total dezarmat. Potrivit lui Denis de Rougemont, omul poate face răul de unul singur, dar, odată răul făcut, nu-l poate drapa tot el în cuvintele binelui. Pentru asta are nevoie de diavol. Ca să faci răul și, în timp ce îl faci, să-l botezi cu numele binelui, trebuie, cum s-ar spune, să te îndrăcești: adică să-l lași pe diavol să te locuiască și să-ți sufle direct în ureche, precum Neghiniță mânând caii, ce ai de făcut.
20.Petre Roman și Teodor Brateș îi învață pe studenți Etica la Universitatea din București Ce țară coerentă e România! Prin 1988, la o chermeză a unui medic împătimit de tablouri, l-am cunoscut pe Adrian Năstase. Era „un tânăr de viitor”, cercetător la ADIRI („Asociația de drept internațional și relații internaționale”), un soi de filială a DIE. Făcându-se prezentările, din scurta discuție pe care am avut-o atunci, am înțeles că tocmai își susținea doctoratul cu o teză despre Drepturile omului în România. Subiectul mi s-a părut, în context, de o extremă originalitate. „Bine, dar cum o să faceți?, l-am întrebat. La noi, în fiecare secundă, se încalcă câte un drept al omului!” – „Dar ce, mi-a răspuns specialistul în drepturile omului, credeți că în America e altfel?” Așa încât, la nici doi ani după aceea, când istoria l-a propulsat pe Năstase în funcția de ministru de externe, nu m-am mirat: veniseră tot ei la putere.
21.Plecarea unui prieten Cândva, pe la jumătatea anilor ᾽60, într-o dimineață tristă de toamnă, am sărit din fugă, pe Magheru, într-un autobuz cu oameni ciorchine pe scară. Un domn tânăr și drăguț, care reușise să pună un picior înăuntru, m-a apucat de braț și m-a ținut așa până la stația următoare. În tot timpul ăsta îmi zâmbea și mă întreba dacă mă țin bine de bară. Emana delicatețe, cumsecădenie, omenie. Nu i-am uitat chipul și nici ușoara legănare a vorbei. Peste câteva săptamâni l-am reîntâlnit în apartamentul lui Noica din Berceni. Îl chema Sorin Vieru, cel care va deveni, în curând, „Sorel”, un diminutiv care avea în el nuanțe de miere.
22.Răul României de azi: o mafie camuflată în partid Am semnat și eu, ca mulți alții, după cea de a doua condamnare penală a lui Dragnea, scrisoarea societății civile prin care se cerea demisia acestuia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Am semnat-o, fără să fiu convins că eliminarea lui din funcțiile publice ar rezolva în mod radical problemele României de azi. Știu, îndepărtarea unui personaj atât de nociv ne-ar smulge un oftat de ușurare. Ne-am trage oleacă sufletul, ne-am ostoi după o vreme umilințele înghițite în acest an și jumătate...
23.Ce înseamnă „până la capăt”, Liviu Dragnea? Să nu ne mai ascundem după deget: în ecuația numită România de azi, sunt doi termeni: noi și Dragnea-și-ai-lui. Ireductibili. Și noi și ei suntem dispuși să mergem „până la capăt”. Așa au declarat ei prin vocea purtătorului lor de cuvânt. Așa am declarat noi de câte ori ne-am adunat în Piețele țării. Cu toții vom merge „până la capăt”. Dar cine suntem noi? Și cine sunt Dragnea-și-ai-lui? - Totul începe de la cuvinte. În primul rând, Dragnea-și-ai-lui sunt cei care ne-au furat cuvintele. Și noi și ei folosim cuvintele justiție, democrație, adevăr, bine comun, prosperitate, cinste.
24.Singurătatea unei doamne Ne-am fi așteptat ca după 1989 să i se ridice Doinei Cornea o statuie a recunoștinței noastre, una care să apere puținele legende ale rezistenței şi bruma de demnitate dobândită prin numele celor câțiva care, în singurătatea curajului lor, au îndulcit batjocura şi umilinţa la care ne condamnase regimul lui Ceaușescu. Și totuși, nu Doinei Cornea i-am pus flori zilnic în poarta casei ei, unde fuse­se bătută de oamenii Secu­rităţii.
25.Izabela Vreau sa va spun povestea Izabelei. Izabela e fata din poza de mai jos, care sta cu spatele la noi si se uita la o fotografie. Fotografia o recunoasteti cu totii: e o imagine din Piata Victoriei din februarie trecut, cand toti manifestantii au aprins mobilurile desenand un urias tricolor. Fotografia a facut inconjurul lumii, a aparut in sute de ziare, a circulat pe facebook, pe instagram, pe WhatsApp.
26.Ultimul boier al romanilor Cand, in 1990, a revenit in tara, nimeni nu-l mai stia. Cazul lui este unic si reprezinta cea mai surprinzatoare forma de intoarcere din cultura romana. Toti marii exilati ai Romaniei au plecat fara sa se mai intoarca. Si toti au devenit mari in exil. Toti si-au implinit destinul in afara tarii. Nici unul nu si-a inchis, intorcandu-se, bucla vietii. Pe Djuvara insa destinul il astepta acasa. Este singurul dintre cei plecati care a cunoscut implinirea nu in exil, ci dupa revenirea din el, si asta intr-o perioada a vietii care s-a intins intre 75 si 100 de ani.
27."Scuipați aici!" TVR în era infractorilor Mi-am trait copilaria si tineretea intr-un cartier bucurestean locuit de familii "mic-burgheze". Asta nu m-a impiedicat sa am gasca mea, care, asa cum ii sta bine oricarei gasti adevarate, se tinea de tot felul de nazbatii. Adevarul e ca mai toti baietii ajunsi la varsta puberala incep sa-si manifeste, ajutati de gasca de cartier, potentialul de derbedei. Ca mici derbedei ce eram, jucam din cand in cand un joc pe care-l numiseram "la cutit".
28."No, hai!" Nu mai e timp de vorbe multe. Nu mai e timp de piruete literare. Cand exista constiinta comuna a primejdiei, cand fiinta unui popor este amenintata asa cum e amenintata astazi Romania, cuvintele trebuie sa fie putine. In 1848, cand s-a asezat in fruntea motilor sai in Muntii Apuseni si a pornit spre Blaj, Avram Iancu a tinut cel mai scurt discurs din cate au existat vreodata. A iesit in tinda casei (din Campeni?), si-a scutura suba de pe umeri si a spus: "No, hai!" Stiau toti ce vor, stiau toti care e primejdia de care aveau sa se apere...
29.Ex-Regele Mihai sau cateva precizari despre logica lui "ex-" Am simtit nevoia sa republic, fara nici un comentariu, aceste randuri scrise in urma cu 25 de ani. Cred ca ele masoara, astazi, venind din trecut, continuitatea istoriei noastre din ultimele sapte decenii. ___ Selectat dupa criterii riguros profesionale, noul contingent de crainice al "Televiziunii romane liᅡbere" ne-a vorbit zilele acestea in repetate randuri despre "ex-regele Mihai". Asadar, regele Mihai a fost si nu mai este rege. Crainicele televiziunii nu faceau decat sa exprime, in felul lor de crainice, un adevar - nu-i asa? - istoric.
30.Strigoii Un articol intitulat Adio, batrane asasin, deopotriva eseu si document, aparut in Revista 22 din 2 octombrie 2017, a trecut complet ignorat de televiziuni si de comentatorii de presa. A fost urmat de altele doua: Din nou despre Iulian Vlad. Faza pe DOCUMENTE. Agenda generalului de Securitate Stefan Alexie (6 octombrie 2017) si 9 zile lipsa: ce a facut Securitatea intre 22 si 30 decembrie 1989? (10 octombrie 2017). Toate aceste texte au fost scrise de cercetatorul la CNSAS Madalin Hodor, in saptamanile care au urmat mortii lui Iulian Vlad (30 septembrie 2017), ultimul sef al Securitatii din vremea lui Ceausescu.

1 2 3 4 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by