Articole scrise de Dr. Vlad Stroescu


1 - 30 din 32 rezultate
1.VIDEO Imensa neintelegere dintre copii si parintii lor Adevarul e ca majoritatea parintilor care au dat, cel putin o data, in copilul lor, nu sunt monstri. Sigur ca exista exceptii, cazurile patologice prezentate la stirile de la ora cinci. Dar patologia e mereu cumplit de simpla. Viata obisnuita e mult mai complicata si mai nuantata. Asa ca primul lucru pe care vreau sa-l spun e ca bataia copiilor nu e nimic exceptional. E o intamplare din nenumarate familii obisnuite, cu oameni care pot fi numiti normali. Sa consideri ca toti acesti parinti au ceva gresit in ei insisi e o eroare fundamentala de atribuire. Patologia nu e a individului, ci a gestului, a relatiei dintre copii si parintii lor.
2.Scrisoare catre un student la medicina Una dintre consolarile faptului ca am inceput sa imbatranesc este iluzia ca as fi mai intelept, care e patognomonica pentru lipsa de intelepciune. Nu din exces de experienta sau inteligenta scriu asadar aceasta scrisoare catre un coleg mai tanar. Ci pentru exercitiu. Borges are doua povestiri in care un Borges varstnic se intalneste cu el insusi, mai tanar, si stau de vorba. Poate ca e un exercitiu absurd si inutil, ca toate lucrurile facute de amorul artei, dar am o banuiala instinctiva ca nu e, intr-atat incat va recomand si voua ca din cand in cand sa stati de vorba cu versiunile dumneavoastra mai tinere. Ele nu sunt disparute, moarte fara sa lase cadavru, ci continua sa duca o viata secreta undeva in ghemul incurcat al memoriei.Citeste mai mult si comenteaza pe MedLive.ro
3.Dependența de superficialitate Tulburările de memorie pot apărea în instanțe foarte diverse. Lăsând la o parte exemplele cotidiene, și referindu-ne strict la patologie, probleme grave de memorie pot fi prezente atât în demențe cât și în tulburările depresive. În depresie, ele sunt variabile, dar uneori sunt atât de serioase încât seamănă cu demența, și unii psihiatri le-au și numit așa: pseudodemențe. Cu tratament antidepresiv, pseudodemențele însă au un prognostic mai bun: odată cu remiterea depresiei, memoria își poate reveni complet. Asta pentru că, deși atât demențele cât și pseudodemențele au cauze biologice, primele sunt și consecința unor defecte structurale (moartea neuronală), în timp ce cele din urmă sunt în mult mai mare măsură doar funcționale (chiar dacă depresia prelungită duce și ea la moarte neuronală.
4.Nefericirea medicilor Am observat ca multi se intreaba de ce nu sunt romanii fericiti. La urma urmelor traim vremuri binecuvantate, in care nimeni nu mai moare de foame (la Igiena Alimentatiei, in facultate, ni se spunea ca si un om al strazii poate sa-si faca necesarul caloric alimentar doar din resturi gasite in gunoi), in care granitele sunt deschise, avem libertate de opinie si constiinta, orizonturile mult mai largi, iar salariile, desi sunt mici, sunt oricum mai mari decat au fost vreodata. Exista hrana din belsug si pentru trup, si pentru duh. Una peste alta, daca tragem linie, un proges exista. De ce nu progresam si in fericire?Citeste in intregime pe MedLive.ro
5.Liberul arbitru Una dintre problemele de bază ale metafizicii (se predă și la liceu) este liberul arbitru. Faptul că luăm decizii conștiente este destul de misterios, într-atât încât unii cred că e imposibil. Dilema e aplicabilă întregului Univers. La început de secol XIX, Laplace își imagina un „demon”, un fel de calculator, care cunoștea poziția fiecărei bucățele de lume, precum și sensul și intensitatea tuturor forțelor care acționează asupra lor, la un anumit moment dat. Din aceste date, credea Laplace, am putea calcula întreg trecutul și viitorul Universului, în cele mai mici detalii. Inclusiv destinul fiecărui om care va trăi vreodată. Astfel încât toate evenimentele imprevizibile și toată capacitatea noastră de decizie ar fi doar niște iluzii, rod al ignoranței.
6.Nevoia de respect a medicilor. Cum cuantifici respectul in Romania? Cine e respectat la noi? Am citit deunăzi un excelent articol, în care era vorba, printre altele, despre nevoia neîmplinită a medicilor de recunoaștere socială. Nevoia de respect. Medic fiind și eu, prima mea reacție a fost cea de simpatie. Și eu resimt lipsa recunoașterii sociale. Adolescența târzie e și vremea marilor decizii de viață, și medicina e una dintre ele. Dacă e să fim absolut sinceri cu noi înșine, cu toții am fost atrași, la optsprezece ani, de eventuala recompensă socială a statutului de medic. Atracție formulată în termeni nobili, “vreau să salvez vieți”, “vreau să ajut oamenii”, etc, și în care nu neg că poate există un sâmbure de altruism, dar și o doză de narcisism, de fantezie a unei poziții priviliegiate în lume, ce presupune respectul, admirația și dragostea celor din jur.
7.Gentrificare Locuiesc în aceeași veche mahala din centrul Bucureștilor în care am copilărit. (Centrul a fost multă vreme o noțiune pur geografică în capitală). Când eram mic, aici erau doar case și vecini și copii care băteau mingea chiar și pe stradă. Demolările comuniste n-au apucat să ajungă în mahalaua mea, scăpată de soarta cartierului Uranus. În ultimii 15 ani, odată cu creșterea valorii terenului, jumătate din ea a fost însă rasă de pe fața pământului și în locul caselor negustorești antebelice (unele, monumente istorice) s-au construit imobile de birouri și apartamente în stilul p+x. Se pregătește și cealaltă jumătate. Matache e doar un instantaneu oarecare din masacrul arhitectonic în plină desfășurare din orașul meu.
8.Corpul omenesc si angoasele incuiate in el Nu cred că trebuie să ne opunem, de principiu, unei expoziții cum e The Human Body de la Muzeul Antipa. Da, ne putem teme de lecția greșită, de anecdotic și senzațional (“hai să vedem niște cadavre!”), și, s-o recunoaștem, multă lume vizitează expoziția din motive greșite. E o temere justificată, deși banalizarea nefastă a suferinței și morții se întâmplă deja din abundență peste tot, în toată imageria violentă pe care o încasăm deja încă din copilărie și de care nu ne putem ascunde. Ce nu se justifică este temerea instinctivă, primară, de interiorul tainic al corpului. Nu e nimic înspăimântător sau sinistru acolo. Nimic care să merite să fie veșnic ascuns, accesibil cunoașterii doar anumitor bresle.
9.Lungul drum al psihozei catre psihiatrie Termenii “psihoză”, “psihotic” sunt folosiți când este afectată capacitatea cuiva de a face diferența dintre ceea ce este real (vorbim despre realitatea convențională, cea pe care o percem toți) și ceea ce nu este real (percepții, idei care nu reflectă lucruri din realitatea convențională). Astfel, halucinația este un fenomen psihotic, pentru că reprezintă o percepție fără obiect de perceput (de ex., “vocile” care apar în schizofrenie), ideea delirantă este un fenomen psihotic pentru că este o convingere evident falsă sau imaginară, dar de nezdruncinat.
10.Cum stim ca un pacient e bun? Relatia medic-pacient nu ar trebui sa fi una ierarhica, dar nici egala sau in oglinda nu e. Libertatea pacientului de a-si alege medicul este cu mult mai mare decat cea reciproca, a medicului de a refuza un pacient. Fiecarui om ajuns la medic i se acorda prezumtia de a fi un pacient bun, exceptiile sunt putine, iar intrebarea mai utila ar fi: Ţcum stim despre cineva ca NU e un pacient bun?"Citeste in intregime si comenteaza pe MedLive.ro
11.Cum stim ca un medic e bun? Despre mulți medici se spune că sunt buni, sau nu. Toți simțim nevoia unei recomandări atunci când mergem la medic: „Spune-mi și mie de un ORL-ist bun” e o întrebare pe care o aud frecvent. Evident, ORL e doar un exemplu, poate nu unul întâmplător, pentru că în ORL, și în chirurgie în general, întrebarea devine ceva mai ușoară dacă ne referim strict la tehnica și manualitatea chirurgului. E sigur însă că un chirurg bun e mai mult decât un chirurg îndemânatic, așa că nici aici lucrurile nu sunt deloc simple. Problema psihiatrului bun mi se pare mie și mai greu de rezolvat, dar poate că sunt influențat de propria mea meserie.
12.Maternitatea in societatea romaneasca Despre tulburările psihice legate de sarcină și naștere, majoritatea psihiatrilor vă vor spune cât de importante sunt cauzele biologice, neuro-endocrine. Și, dintr-un punct de vedere strict medical, au dreptate. Mai multe despre acești factori am scris într-o însemnare precedentă.  În România, femeile care vor să aibă copii sunt supuse unei presiuni negative, tenace, la limita persecuției, din partea societății. Când spun societate, mă refer mai ales la mediul profesional. Nu contează că suntem în Europa secolului XXI și că există o legislație care protejează mama și copilul. Precaritatea acestei legi e dovedită de ușurința cu care pare să fie ocolită.
13.Să ne temem de DSM V? Ediția a 5-a a clasificării americane a tulburărilor psihice (DSM V), ce urmează să apară în mai, a încins deja liniile cu dezbateri aprinse, și nu doar în rândul experților în sănătatea psihică. Un cititor mi-a atras atenția asupra unui articol recent, numit: “Suntem din ce in ce mai nebuni? Biblia psihiatrilor e tot mai groasa, iar stiinta din dosul ei cam subtire”. Tema și conținutul se regăsesc în multe alte texte pline de îngrijorare din ultima vreme, suficient ca să creeze un curent de opinie ce merită și o replică.
14.In cautarea sinelui „And I would find my self and not an image. That is our modern hope” [...] Așa spera W.B.Yeats în 1918 (“Per Amica Silentiae Lunae”). Aproape un secol mai târziu, obiectul acestor speranțe pare mai îndepărtat ca oricând.Trăim în lumea lui Baudrillard, în care imaginea e mai presus de original, în care omul nu există dacă nu este hiper-real, dacă nu se ridică deasupra, precum românii care au talent în show-uri TV. “Simulacres et simulations”(1981) începe cu un pseudo-citat: “Simulacrul nu este ceva ce ascunde adevărul; este adevărul care ascunde faptul că nu există”. Nu știu dacă acest citat, el însuși un simulacru (Baudrillard, după ce îl inventează, îl atribuie Ecleziastului) are valoare de adevăr, ceea ce știu este că el e una dintre marile angoase ale omului contemporan. Frica de non-existență e mult mai vastă decât frica de moarte. Moartea se va manifesta într-un singur moment al vieții noastre, pe când incertitudinea propriei noastre identități rezidă în toate momentele vieții. Probabil mai mult ca oricând în istorie, ne ajutăm de măști ca să simulăm o identitate. Nu mai e alegerea noastră, trebuie să o facem.
15.Tulburarea bipolară ca unitate Episodul expansiv, sau maniacal, este versantul euforic al tulburării bipolare. La carte, e definit ca fiind o perioadă de cel puțin o săptămână de dispoziție euforică sau iritabilă, clar exagerată față de starea obișnuită. Pe lângă aceasta, persoana afectată mai prezintă cel puțin trei dintre următoarele fenomene:
16.Despre regresie La cursurile de psihologie medicală pe care le-am urmat când eram student, ni se spunea că orice om bolnav suferă o regresie, adică o revenire a psihicului şi comportamentului său în copilărie. Acest fenomen – am fost învăţat – ar fi normal şi chiar benefic, pentru că un copil se lasă îngrijit, este aşadar compliant la tratament.
17.De ce iubesc psihiatria Acesta este un post personal și egoist. Dar tentativ sincer. Medicul este un personaj mitologic dintre cele mai vechi. Masca antică a medicului e însă purtată de oameni obișnuiți, ceea ce ne conduce adesea pe buza prăpastiei neînțelegerii. Nimic nu e cu totul pierdut, pentru că medicul și pacientul sunt, contrar aparențelor, membri ai aceleiași specii și vorbesc aceeași limbă. Noi, medicii, avem așadar două posibilități de salvare: fie devenim semizeii vindecători reprezentați de măștile noastre, fie renunțăm la mască. Cum, pentru mine, a doua soluție este mult mai realistă, voi scrie aici ce îmi place mai mult la meseria mea. Dar mai întâi, o să scriu repede care nu sunt motivele pentru care îmi place.
18.Oda bicicletei Unul dintre semnele importante și grave ale suferinței psihice, în general, este retragerea socială. Nu mă refer la sihăstrie, ci la felul în care oameni obișnuiți, fără veleități monastice, se retrag progresiv din lumea mare, cu care interacționează din ce în ce mai puțin, și căreia îi fac față din ce în ce mai greu. E un semn care apare în mai multe tulburări psihice, de la episodul depresiv la major la marile psihoze cronice, cum e schizofrenia, sau poate rămâne relativ limitat ca amploare, dar stabil tot restul vieții, ca în tulburarea schizoidă a personalității.
19.Dependența de Internet – o tulburare psihică? Există dependență de internet, de computer, sau de tehnologia informatică în general? În pragul publicarii unei noi ediții a DSM, catalogul tulburărilor psihice al Asociației Psihiatrice Americane, care e recunoscut, tacit, ca standard global al clasificărilor bolilor psihice, dezbaterea este încă în toi. Dacă în edițiile trecute, diagnosticul de dependență era legat doar  utilizarea unei substanțe adictive (opiacee, alcool, nicotină, canabinoizi, amfetamine, halucinogene, etc), în luna februarie a acestui an, când au fost făcute publice primele variante provizorii ale DSM V, am putut vedea apariția unei noi categorii diagnostice, numite “dependențe nelegate de substanțe”. Va fi tehnologia informatică, și implicit internetul, considerată o sursă de adicție?
20.De ce replica Secom nu schimbă nimic După reacțiile prompte și normale la adresa campaniei publicitare a companiei Secom, despre care era vorba în postarea precedentă, mă așteptam la niște scuze adresate celor atinși. Pe lângă faptul că ar fi fost un minim onorabil, ar fi demonstrat, poate, că nu a fost vorba decât de o greșeală şi nu de rea credinţă. Nici vorbă de așa ceva, scrie dr. Vlad Stroescu.
21.Nu ne urâm copiii punct ro În ultimele zile, o campanie publicitară ne-a șocat. Pe noi, profesioniștii sănătății mintale, pe utilizatorii obișnuiți de internet (a devenit „virală”). Se pregătește restul marelui public. Există o rea intenție în spatele campaniei de promovare a unui supliment alimentar cu auto-declarate efecte benefice asupra creierului, campanie care ne îndeamnă, cu litere de-o șchioapă, să ne urâm băiețelul cu autism, tatăl cu Alzheimer și pe noi înșine care suntem obosiți, scrie psihiatrul Vlad Stroescu.
22.Anxietate, informatie, afect În cultura contemporană, atât creierul și cât și psihicul sunt adesea comparate cu computere. Astfel, putem să ne gândim la tulburările de anxietate ca fiind „boli informaționale”, având ca fenomen central dificultatea de a procesa o cantitate prea mare de informație. Pentru că informația este astăzi disponibilă în cantități uriașe și foarte la îndemână, ca să nu spunem că suntem literalmente bombardați de ea, problema rămâne „digerarea ei”, organizarea ei, la nivelul minții, în structuri care au sens. Există unele teorii care corelează prevalența tulburărilor de anxietate cu libertatea unei societăți, mai precis cu numărul de opțiuni pe care le avem la dispoziție. Dacă acest număr este mare, și nu avem o cale sigură de succes, fiecare decizie este îngreunată, iar anxietatea este o „supraîncărcare cu opțiuni” („choice overload”), scrie psihiatrul Vlad Stroescu.
23.O poveste din spitalul de psihiatrie Când eram în anul I de rezidențiat în psihiatrie și prea multe nu știam (astăzi, diferența e că știu cât de puține știu), am fost martor la următoarea întâmplare, care, așa tristă și meschină cum e, are câteva învățăminte și merită să o țin minte și poate chiar să o povestesc aici. Cele de mai jos sunt autentice, fiind ascunse doar numele și mici detalii, din motive de confidențialitate. Domnul A. era se internase la spitalul de psihiatrie pentru alcoolism. Intenția declarată și lăudabilă era oprirea consumului. Povestea cu lacrimi în ochi despre necazurile din viața sa, despre depresia care îl determina să bea; îți era ușor, nu doar să empatizezi, ci și să simpatizezi cu el. Într-o dimineață, la foarte scurt timp după discuția inițială cu el, l-am găsit, spre surpriza mea, într-un salon „de supraveghere”, adică acele saloane unde pacienții sunt încuiați, în regim special de internare împotriva voinței, scrie medicul psihiatru Vlad Stroescu.
24.Un proiect jurnalistic despre anxietate: Dar daca Desi e extrem de prevalenta, anxietatea e traita adesea ca un secret rusinos, si nici nu prea a avut parte de atentia “ochiului public” obiectiv. Ma bucur din suflet ca exista jurnalisti care se ocupa cu subiecte de un interes major si urgent, subiecte ce nu fac parte totusi din teatrul politic, monden sau al faptului divers imediat satios.
25.Oglinda empatiei Era acum câțiva ani, în prima mea zi de concediu pe litoral. Un străin, venit de departe cu propria mașină până la malul mării, a murit subit. Întâmplarea face că eram, pe plajă, trei medici și o asistentă medicală, dar nici manevrele noastre de resuscitare, nici ale celor de pe ambulanță n-au ajutat la nimic, deși unul dintre medici era specializat în terapie intensivă. Când, după un lung timp, ne-am oprit, soția omului s-a prăbușit în nisip și a început să plângă. În acel moment, în care noi, cu toții, nu mai eram, oficial, profesioniști, ci doar martori tăcuți ai tragediei, asistenta medicală, o persoană de altfel foarte competentă, a întrebat-o pe femeie dacă soțul ei era bolnav, scrie medicul psihiatru Vlad Stroescu.
26.Tulburari psihice asociate sarcinii si nasterii - baby blues, depresia post-partum, psihoza post-partum Există o abundență de articole despre schimbările psihologice, afective sau cognitive, care au loc în sarcină și imediat după naștere. Ele pot fi găsite foarte ușor pe Internet, cu ajutorul motoarelor de căutare, sau prin cărțile colorate atractiv din librării. Deși probabil multe merită citite, luați-le „cu un grăunte de sare” și nu ca literă de lege. Nimeni nu vă poate spune dinainte cu precizie cum vă veți simți, psihologic, în sarcină și ce aveți în mod clar de făcut în privința acestor sentimente. Deși fenomenul maternității este mult mai vechi decât însăși omenirea, va fi pentru dumneavoastră o experiență unică, iar noi, specialiștii sănătății mintale, trebuie să respectăm unicitatea fiecărei pereche mamă-copil, și să o admirăm, pentru că este unul din izvoarele de progres ale omenirii, scrie medicul specialist Vlad Stroescu.
27.Patru intrebari ca sa aflati daca aveti o problema cu alcoolul Problema abuzului si dependeței de alcool este de multe ori foarte ușor de diagnosticat, fiind evidentă pentru toți cei din jur. Alteori ea este mai nuanțată, comportamentul nu este intens schimbat, sau schimbările s-au instalat încetul cu încetul. În plus, adesea propria critică a celui care consumă alcool poate fi afectată, acea persoană trăind cu convingerea că totul e în regulă, chiar și atunci când, de fapt, nimic nu mai este în regulă, scrie dr. Vlad Stroescu pe blogul sau.
28.Suicidul este intotdeauna patologic Pentru psihiatri, și pentru orice om de bun simț, afirmația din titlu ar trebui să fie o axiomă evidentă. Nu înseamnă că nu putem empatiza cu o persoană care încearcă să se sinucidă. Uneori putem chiar să îi înțelegem, sau să credem că îi înțelegem motivele. Alteori, ele sunt ininteligibile, situate la mare distanță de realitate convențională, și pentru cei din jur rămân pentru totdeauna enigme chinuitoare. De cele mai multe ori, lucrurile sunt la mijloc, lăsând loc de speculații și multă imaginație. Însă un lucru este cert: absolut toate persoanele care au încercat să se omoare au nevoie să fie văzute de un psihiatru scrie medicul psihiatru Vlad Stroescu.
29.De unde vine fericirea Deși fericirea este un concept fără o definiție mulțumitoare, intuim cu toții ce înseamnă și trăim sub tirania așteptării ei. Psihiatria nu are ca scop fericirea omului, ci funcționarea lui. Un om sănătos psihic nu este neapărat fericit, ci unul ce se adaptează cerințelor vieții în mod adecvat. Un om sănătos, atunci când se întâlnește cu fericirea (precum în cântec), știe să se bucure de ea. Psihiatria se ocupă așadar cu capacitatea omului de a fi fericit, ceea ce nu înseamnă fericire, ci libertate, scrie Vlad Stroescu, specialist psihiatru. Dacă aveți rețete de fericire, nu ezitați să le împărtășiți aici cu toată lumea.
30.Vanzatorul din relatia medic-pacient Nimeni nu mai pare să conteste faptul că medicina are nevoie de strategii de marketing, la fel de mult ca orice alt domeniu în care există interacțiune între profesioniști și solicitanți de servicii. Mercantilul este strâns legat de toate compartimentele vieții medicale, ceea ce uneori e rău, alteori e bine, și de fiecare dată inevitabil. E rău atunci când profitul intră în conflict de interese cu actul medical, scrie Vlad Stroescu, specialist psihiatru.

1 2 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by