Articole scrise de Doru Valentin Castaian


1 - 8 din 8 rezultate
1.Isus al meu: o cronică şi două scrisori Am citit cu interes şi multă curiozitate intelectuală volumul Isus al meu al lui Gabriel Liiceanu şi pentru că sunt un cititor de când mă ştiu al filosofului din Bucureşti, şi pentru că mă pasionează şi mă interesează tema secularizării şi dinamica trecerii de la universul (interior şi exterior) religios la cel laic. În urma lecturii, a rezultat o cronică ceva mai lungă, în care apreciam câteva linii ale argumentaţiei lui Gabriel Liiceanu, în vreme ce făceam câteva obiecţii de principiu.
2.Profesorii. Câteva observaţii cu privire la un studiu Face multe valuri pe Internet un studiu realizat de patru cercetători români, studiu care sondează în mentalitatea profesorilor români cu privire la valorile democratice, la soarta europeană a României, dar şi la câteva chestiuni spinoase şi delicate din punct de vedere cultural. Cum era de aşteptat – cel puţin eu nu m-aş fi aşteptat la altceva – studiul dă la iveală un portret psiho-etic complicat al profesorilor din România, cu poziţii care sunt adesea contradictorii. De exemplu, deşi 87% din totalul profesorilor apreciază democraţia ca fiind o opţiune bună pentru România, 45% ar susţine un lider puternic care să reducă rolul Parlamentului.
3.Referendum-ul pentru redefinirea familiei, lumea postmodernă şi ieşirea din religie Multă indignare şi pufniri autoîndreptăţite au curs zilele acestea prin media cu privire la tema care, vrem, nu vrem, este cu adevărat cartoful fierbinte al momentului, poticneala care ne adună în bule impenetrabile, ne încinge, ne învrăjbeşte şi ne umple de stupefacţie în faţa orbirii celorlalţi. Întotdeauna a celorlalţi. Prea puţină empatie, prea puţină atenţie benevolentă la posibilitatea ca, în miezul discursului celuilalt, să existe, totuşi, sâmburi de adevăr, sau intuiţii adânci pe care le-am putea, la o adică, respecta...
4."Bonobo si ateul". Cateva ganduri despre umanism Fiecare om, fiecare idee, fiecare teorie si fiecare sentiment isi au un dublu-paiata, un bufon care le maimutareste si cu care nu au in comun decat numele. Exista un dublu spectral, descarnat si parodic al umanismului (secular), care nu poate schimba nimic, pentru ca este debil si ridicol. Pastrand doar un ranjet din clocotitorul ras iluminist, superficial si autosuficient, insolent si ineficace, atent la orbirea altuia si niciodata la propria miopie, umanismul debil nu este decat o religie noua, atatata si galagioasa, la fel de dogmatica si de exclusivista ca acelea pe care le denunta.Poti comanda cartea Bonobo şi ateul. În căutarea umanismului printre primate, Humanitas, 2017, trad. Ioana Miruna Voiculesc) de pe Giftbooks.ro
5.Scoala, spiritul bun al stiintei si calea civilizarii Desigur, a te intreba daca scoala romaneasca are o buna relatie cu stiinta, in conditiile in care problemele ei stringente tin mai degraba de preistoria educatiei, poate parea inadecvat, superfluu si amuzant. Si, cu toate acestea, chestiunea are urgenta si gravitatea ei. Ignorarea stiintei, dar, mai ales, dupa cum voi argumenta in acest text, ignorarea si mutilarea spiritului ei, este un fenomen care isi are locul in galeria bombelor cu efect (mai mult sau mai putin) intarziat care ticaie in scoala nationala.
6.Bule, scriitori vii şi bucurii pentru copii Pentru observatorii lucizi devine tot mai limpede ca sistemul de educatie tinde sa capete profilul elefantului din camera, ca discutabila sa eficienta atrage tot mai mult privirea opiniei publice care nu mai este dispusa sa-i accepte rolul de dinozaur sacru. Era normal ca, intr-o lume complicata si tot mai solicitanta, sa prinda viata si sa aiba succes o piata a solutiilor seducator de simple, indiferent care ar fi problema ce se doreste a fi rezolvata.
7.Cernobil. O privire inainte si inapoi Acum aproximativ jumatate de milion de ani, un exemplar de Homo Erectus scrijelea pe un os carpian de elefant preistoric o imagine naiva, o perspectiva asupra taberei sale. O reprezentare in profunzime, folosindu-se de raporturi geometrice pentru a figura mai mici adaposturile din plan indepartat. Este prima reprezentare cunoscuta a lumii. Prima imagine a campului perceptiv realizata de un umanoid timpuriu care a ajuns pana la noi. O imagine a lumii creata din perspectiva arheomaimutei sau protoomului, o imagine a lumii creata la scara fiintei care observa, cu mijloacele sale rudimentare, lumea si simte nevoia sa o cartografieze.
8.Cautandu-i pe fanatici. Despre ce ne apropie si ce ne desparte In cea mai recenta carte a sa, Gabriel Liiceanu desfasoara o meditatie substantiala asupra conditiei (in?)umane a (post)modernitatii si sustine o argumentatie solida in favoarea gandirii profunde, individuale, ancorate cultural, pe care o vede ca reprezentand destinul Europei post-crestine, un destin amenintat astazi de excesele corectitudinii politice si nu numai. Am citit cartea cu interesul celui care incearca sa inteleaga structura infruntarilor politice si culturale ale ultimelor decenii si incearca sa faca asta dincolo de partizanate facile, supunandu-se doar imperativului filosofic de a nu judeca, ci de a intelege.


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by