Articole scrise de Cristian Hatu


1 - 3 din 3 rezultate
1.Mai sunt sanse sa se schimbe ceva in educatie? De 7-8 ani, asistam la tot felul de zvarcoliri pentru a se produce o schimbare relevanta in sistemul de educatie. In mai multe randuri, desi schimbarea parea iminenta, nu s-a intamplat mare lucru. Sa ne uitam, de exemplu, la mult trambitata reforma curriculara. Incepand din 2010, au fost 3 incercari de regandire a cadrului de referinta (este fundatia pe care se aseaza un nou curriculum), fara a iesi nimic. Pana la urma, s-a ajuns sa se faca ¬reforma¬ programei pentru invatamantul primar fara a avea aceasta fundatie.
2.De ce plagiatul lui V. Ponta ne priveşte pe toţi In cazul plagiatului, avem de-a face cu doua probleme - una tine de competenta autorului, cealalta priveste moralitatea sa. Putem crede ca d-l Ponta n-a fost in stare (n-a avut abilitatile intelectuale necesare) sa redacteze o teza de doctorat care sa indeplineasca cerintele minimale pentru o astfel de lucrare. Dar cineva ar putea sa-l apere, spunand: "ar fi putut scrie o teza acceptabila, dar n-a facut-o pentru ca n-a dorit". Principiul care l-a facut sa procedeze asa a fost "vreau sa am beneficii maxime cu efort minim", o regula importanta printre smecherii si oportunistii de la noi.
3.Cine poate face schimbarile dificile din educatie? Desi au avut un impact public mare, reformele din multe tari au esuat. Ca si la noi, s-a incercat descentralizarea, schimbarea finantarii sau a modurilor in care se dau examenele. Nu ca n-ar fi fost utile, dar au avut efecte slabe asupra a ceea ce invata elevii. Pentru Larry Cuban aceste schimbari au un efect similar cu cel al unei furtuni intr-un ocean: „Suprafata apei este agitata si turbulenta, pe cand fundul oceanului este linistit. Pare a fi o agitatie uriasa in zona politicilor publice, creand impresia unor schimbari majore …, pe cand in adancime lucrurile isi urmeaza cursul ca si pana atunci.” Ideea e ca daca nu-i formezi pe profesori altfel, nu se intampla mare lucru.


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by