Articole scrise de Catalin Constantinescu


1 - 30 din 59 rezultate
1.Companiile aviatice americane vor invada Aeroportul Kogalniceanu Parlamentul European a dat unda verde, la sfarsitul saptamanii trecute, la Bruxelles, Acordului Cer-Deschis UE-SUA, semnat la summitul UE-SUA din 30.04.2007 si pe care Consiliul l-a sprijinit si a decis sa-l aplice provizoriu din 30.03.2008. Conform noului acord, companiile aeriene europene vor putea zbura din orice oras european catre orice oras american.
2.Flota fluviala a Romaniei se imbogateste cu nave performante Spre deosebire de flota maritima comerciala a Romaniei, care a ajuns sa numere in prezent numai 9 nave, flota fluviala de transport marfuri a tarii noastre s-a conservat din punct de vedere numeric, a declarat pentru „Replica” Valentin Serbanescu, directorul general al Autoritatii Navale Romane.
3.Maersk a lansat prima linie maritima directa Asia-Constanta Celebra corporatie daneza Maersk Line, parte a grupului A.P. Moller-Maersk, care reprezinta liderul mondial in domeniul transportului maritim de containere a deschis ieri in premiera pentru Romania si pentru bazinul Marii Negre, prima linie maritima directa de marfuri containerizate...
4.Terminal de biocombustibili in Portul Constanta Conducerea Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime SA Constanta analizeaza in aceasta perioada mai multe propuneri venite din partea unor companii private de construire in cea mai mare facilitate portuara din Romania a unui terminal pentru operarea de materii prime si produse finite de biocombustibili.
5.In Delta afacerile incep sa infloreasca uitand de gripa aviara Unicitatea si splendoarea peisajelor din Delta Dunarii au atras dintotdeauna multi vizitatori in aceasta bijuterie a naturii. Mai nou, dupa 1990 si in special in ultimii ani, iubitorii de natura autentica si de pescuit au inceput sa cumpere masiv terenuri in zonele neinterzise ale Deltei, respectiv in intravilanul si chiar in extravilanul din Delta.
6.Radu Mazare a primit NUP intr-un dosar de coruptie Radu Stefan Mazare, primarul municipiului Constanta a sustinut ieri o conferinta de presa referitoare la decizia organelor de ancheta de a nu incepe urmarirea penala in cazul sau si al mai multor colaboratori si functionari din cadrul Primariei Constanta.
7.Excelenta Sa, Ambasadorul Eldar Hasanov:
"Romania va juca un rol de prim rang in asigurarea securitatii energetice"
Cu prilejul prezentei sale in judetul Constanta Excelenta Sa dr. Eldar Hasanov, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Republicii Azerbaidjan la Bucuresti a facut ieri o vizita si la redactia cotidianului "Replica“ de Constanta, ocazie cu care distinsul diplomat azer a acordat publicatiei noastre, in exclusivitate, un interviu.
8.Mestesugurile si artizanatul romanesc, in pericol de disparitie De mai multi ani in Romania se vorbeste despre reculul ireversibil al mestesugurilor traditionale care au ajuns pe cale de disparitie.
9.Dand dovada ca n-are habar de legislatie,
Presedintele ANT isi doreste sa finanteze emsiuni TV despre litoral
La Hotelul Perla din statiunea Mamaia a avut loc ieri o intalnire a reprezentantilor industriei turistice de pe litoral cu Monica Mihaela Barbuletiu, noul presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism, organizata de Fedratia Nationala a Patronatelor din Turismul Romanesc si de institutia camerala constanteana.
10.Autoritatea Navala Romana nu si-a cheltuit inca banii pentru investitii Procedurile birocratice de obtinere a avizelor si autorizatiilor pentru constructia cladirilor care vor adaposti sediile Capitaniilor Galati, Giurgiu si Braila au condus la o intarziere a finalizarii respectivelor investitii in cursul anului trecut, a aratat Romeo Popescu directorul economic al Autoritatii Navale Romane.
11.Construit in Portul Constanta,
Terminalul LNG al Qatarului ar elimina dependenta Romaniei de gazele rusesti
CN Administratia Porturilor Maritime SA va construi din fonduri proprii un pod de legatura peste canalul ce separa de continent insula artificiala din Portul Constanta.
12.Britanicii au scos la vanzare pana si titlurile nobiliare In lumea contemporana, dominata de spectrul globalizarii, se vinde aproape orice. Chiar si titlurile nobiliare britanice se tranzactioneaza ca oricare alta marfa. In acest sens, un site britanic ofera titluri aristocratice recunoscute de legislatia engleza, titluri care pot fi achizitionate on-line pe baza unor carti de credit obisnuite.
13.Analiza specialistilor bancari
Sistemul bancar romanesc fata in fata cu aderarea
Apropiata aderare a Romaniei la Uniunea Europeana va avea un impact major si asupra sistemului bancar autohton, la fel ca si asupra celorlalte sectoare ale economiei nationale.
14.Rambursarile ilegale de TVA de la Constanta, ingropate in Bucuresti In cazul rambursarilor ilegale de TVA de la Administratia Finantelor Publice Constanta, care au avut loc la sfarsitul anului 2002 si inceputul celui urmator, ancheta penala, precum si procedura de prindere si aducere in fata justitiei a principalului autor al tunului de aproape 6 milioane de euro - Emil Oprea - nu a inregistrat nici un progres.
15.Boom-ul imobiliar, o realitate care a depasit cele mai optimiste asteptari Piata imobiliara din Romania cunoaste la momentul actual un avant fara precedent in istoria moderna a plaiurilor mioritice, fiind sectorul economic ce va beneficia in urmatorii 5-7 ani de investitii straine si autohtone estimate la mai multe miliarde de euro.
16.Constanta nu este conectata la sistemul de avertizare seismica Romania se pregateste pentru a face fata unui cutremur de mare intensitate, asteptat sa se produca cu cea mai mare probabilitate in intervalul ramas pana in anul 2010 inclusiv, conform prognozelor geologilor si geofizicienilor.
17.Daca va intra in vigoare noul proiect legislativ,
Porturile particulare isi pot face legea in propriul port
Proiectul legislativ de modificare a Ordonantei nr.22/1999 referitoare la reglementarea activitatii portuare, suscita tot mai mult interes in lumea portuara. Astfel, in ultima vreme au aparut diverse speculatii si ipoteze descinse din anumite prevederi ale proiectului de act legislativ mentionat.
18.In caz de conflict armat,
Caucazul devine sursa de amenintari pentru securitatea Marii Negre
Epoca marilor nave de linie a apus, cuirasatele, crucisatoarele si in curand chiar si distrugatoarele fiind sau urmand sa intre in istorie prin scoaterea lor din serviciul tuturor statelor de pe mapamond dotate cu puternice flote militare.
19.Cea mai veche nava a Marinei Militare, lasata in paragina Un crampei din istoria navala a Romaniei rugineste la propriu, abandonat si uitat, intr-o portiune retrasa de cheu apartinand Portului Militar Mangalia.
20.In ciuda intentiilor MApN de a scapa de anumite dotari,
Racheta sovietica P21 se incapataneaza sa fie precisa
In cursul zilei de ieri, programul aplicatiei militare pe mare „Litoral 06" prevedea lansarea a trei rachete de tip P21, insa o surpriza de proportii nemaiintalnite avea sa conduca la anularea lansarii a doua dintre rachete.
21.Vizita lui Banias in Emirat prelungeste Molul IIS
Dubai World va investi 80 milioane dolari in Portul Constanta Sud
Intors dintr-o recenta vizita de lucru in Emiratul Dubai, Mircea Marius Banias, directorul general al CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta a declarat pentru „Replica" faptul ca Dubai World va investi in urmatorii doi ani aproximativ 80 milioane dolari americani pentru extinderea terminalului de containere constantean.
22.De la secretarul de stat Alexandros Galiatatos zicere:
Statul vinde 25% din actiunile Canalelor Navigabile
In urma intalnirii avute ieri de Alexandros Galiatatos, cu reprezentati ai sindicalistilor si operatorilor portuari, s-a convenit modificarea legislatiei actuale astfel incat acordarea licentelor pentru toate categoriile de agenti economici portuari se va face pe criterii mult mai drastice decat pana acum
23.Oare presedintele Traian Basescu stie?
Obiective strategice ale Romaniei pot fi tinta unor atentate teroriste
In urma deciziei Executivului de a retrage paza cu jandarmi de la Aeroportul International Mihail Kogalniceanu, obiectivele de interes strategic national de pe teritoriul judetului Constanta au ramas fara o protectie corespunzatoare asigurata de structurile militare specializate ale statului.
24.Venit sa inaugureze Terminalul de Pasageri din port,
Ministrul Dobre a facut lobby pentru manastiri
Modernul Terminal de Pasageri din Portul Constanta, ale carui lucrari de executie au fost finalizate de curand, a fost inaugurat ieri in prezenta lui Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor, a lui Mircea Banias, directorul general al CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta (proprietarul terminalului), precum si a numeroase personalitati .
25.Operatiuni de lichidare a focarului de infectie
Gripa aviara, confirmata pe teritoriul Dobrogei
In urma confirmarii prezentei virusului H5N1 al gripei aviare in probele prelevate de la cadavrele unor galinacee din comuna tulceana Ceamurlia de Jos, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Animalelor Constanta a trimis in cursul zilei de ieri, trei specialisti in localitatea din judetul vecin.
26.La 28 de ani,
Murat Iusuf, cel mai tanar muftiu al cultului musulman din Romania
Comunitatea musulmana din Romania, care numara aproximativ 150.000 de membri, si-a ales vineri 16 septembrie a.c., noul muftiu, in persoana lui Murat Iusuf.
27.CN ACN au depus plangere penala impotriva DeltaCons
Lucrari de 200 de miliarde de lei, obtinute fara licitatie, la Canal
In perioada urmatoare, CN Administratia Canalelor Navigabile SA va organiza o noua licitatie pentru desemnarea constructorului ce va finaliza lucrarile de consolidare a malului Canalului Dunare-Marea Neagra de la Km 6 in zona Agigea Rosie, mal care s-a surpat in urma cu doi ani.
28.Privatizarea Petrom, cel mai mare tun dat petrolului romanesc
Rezervele strategice de titei s-au evaporat in Austria
Privatizarea Petrom poate fi deja apreciata ca cel mai mare „tun" din istoria tranzitiei mioritice, depasindu-l chiar si pe cel al mult-discutatei distrugeri a flotei maritime comerciale a Romaniei.
29.Pentru reluarea unui curs normal al afacerilor,
Zona Libera Constanta Sud va avea regim de port liber
Afacerile in Zona Libera Constanta Sud se desfasoara cu dificultate, a declarat pentru „Replica” Mircea Banias, directorul general al CN Administratia Porturilor Maritime S.A. Aceasta intrucat, desi exista o lege care reglementeaza existenta respectivei zone cu statut special, au disparut facilitatile fiscale.
30.Presedintele Romaniei face ordine in Portul Constanta
Cobra Security a intrat in dizgratia lui Traian Basescu
Dupa ministrul Transporturilor, contractul incheiat anul trecut de fosta conducere a Administratiei Porturilor Maritime cu Grupul italian UTI, prin subsidiara acestuia - firma Cobra Security - a fost denuntat ieri si de presedintele Romaniei. Traian Basescu a afirmat ca respectivul contract cu firma de paza privata nu este unul necesar.

1 2 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by