Articole scrise de B. Blagu


1 - 30 din 39 rezultate
1.S-a turnat prima portiune de asfalt din Autostrada Transilvania Primii trei kilometri din Autostrada Transilvania au fost turnati joi in judetul Cluj, anunta NewsIn. Directorul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, Mihai Grecu, a declarat ca, daca temperatura se va mentine la cel putin -5 grade Celsius, pana la sfarsitul anului vor fi finalizati primii noua kilometri. Planurile oficiale prevad ca in toamna lui 2008 sa fie inaugurat primul tronson de 42 de kilometri.
2.Basescu: Daca referendumul nu e validat, iar proiectul Guvernului e Constitutional, il promulg Presedintele Traian Basescu a anuntat joi seara, la emisiunea "100%" de pe Realitatea TV, ca nu va mai aparea la televiziunea publica. "Televiziunea Romana este controlata, PSD, PNL, UDMR, stabilesc meniul", a motivat Basescu. El s-a referit din nou la "alianta celor 322", numindu-i pe Hrebenciuc, Verestoy si Bogdan Olteanu "aranjorii, cei care sustin guverne, puteri, legi, ordonante prin care scoti ministri de sub urmarire penala". Traian Basescu a indemnat romanii sa voteze duminica atat la europarlamentare cat si in cadrul referendumului. El a precizat ca, daca referendumul nu e validat, iar proiectul de lege al Guvernului e Constitutional, il va promulga. "Dar va trebui sa ma gandesc foarte bine ce fac daca la referendum se prezinta 7 milioane de romani, iar 6 milioane voteaza „da”. Va trebui sa chem partidele sa decidem ce facem", a adaugat Basescu.
3.TVR 1 ii acorda lui Basescu spatiu pe 23 noiembrie Reprezentantii televiziunii publice au anuntat luni ca vor aloca vineri, 23 noiembrie, "un spatiu adecvat mesajului prezidential", ca urmare a solicitarii facute in acest sens de Administratia Prezidentiala. In comunicatul de presa al TVR se vorbeste despre difuzarea unui mesaj al presedintelui si nu despre o emisiune. Tot luni, liderii PD au anuntat ca au actionat in instanta SRTv si SRR.
4.Summit-ul NATO ne costa 26 de milioane de euro Guvernul a aprobat luni cheltuirea a 90,852 milioane RON pentru organizarea Summit-ului NATO din aprilie 2008. Banii vor fi folositi inclusiv pentru actiuni de promovare, inchirieri de mijloace de transport, catering, dar si pentru achizitia de materiale personalizate. Potrivit actului normativ, ordonatorii de credite pot angaja cheltuieli in 2007, dar le vor plati abia in 2008.
5.Patriarhul Daniel va primi din bani publici o indemnizatie de 7.997 RON. Un preot - maximum 733 RON Guvernul a adoptat luni un proiect de lege prin care majoreaza salariile personalului clerical si al conducerii cultelor recunoscute cu aproximativ 25%, astfel ca indemnizatia lunara pe care o primeste Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Daniel, din bani publici, este de 7.997 RON. In comparatie, un preot cu studii superioare care a obtinut gradul I primeste din partea statului 733 RON, de aproape 11 ori mai putin decat seful bisericii ortodoxe.
6.Cum poate Basescu sa amane promulgarea legii Potrivit Constitutiei Romaniei, presedintele poate cere Parlamentului sa reexamineze o lege pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, in termen de maximum 20 de zile de la primire. Dupa rediscutarea actului normativ si retrimiterea sa spre promulgare, presedintele mai are un termend e 10 zile in care poate sa faca acest lucru.
7.Primele informatii despre cei cinci componenti ai Comisiei speciale au aparut pe internet La doar cateva ore dupa desemnarea de catre CSM a celor cinci judecatori care vor compune noua comisie care va da aviz in cazul cererilor de urmarire penala a fostilor si actualilor ministri, pe un site au aparut deja primele informatii critice la adresa lor.
8.Cine este Dacian Ciolos Dacian Ciolos are 37 de ani si este doctorand in economia dezvoltarii agricole, agroalimentare si rurale la Ecole Nationale Superieure Agronomique din Montpellier. Lucreaza in Ministerul Agriculturii din 2005, fiind consilier al ministrului Gheorghe Flutur, iar din mai 2005 - subsecretar de stat.
9.PPE: Romanii nu trebuie sa plateasca pretul lipsei de vointa a autoritatilor Seful grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, a salutat decizia Comisiei Europene de a da Romaniei un ragaz de o luna pentru rezolvarea problemelor din agricultura, dar s-a aratat ingrijorat de activitatea "nesatisfacatoare" a unor membri ai Guvernului.
10.Curtea Constitutionala ar putea respinge modificarea Legii raspunderii ministeriale Ordonanta de Urgenta 95/2007 are toate sansele sa fie atacata cu succes la Curtea Constitutionala. Potrivit Constitutiei Romaniei, caracterul de urgenta al unei ordonante trebuie motivat in cuprinsul actului normativ si trebuie sa se refere la situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata.
11.Procedura alegerii Patriarhului Bisericii Ortodoxe Potrivit Statutului de functionare a Bisericii Ortodoxe Romane, locotenenta patriarhala in cazul vacantarii scaunului de Patriarh ii revine de drept ierarhului cu cea mai mare vechime de la hirotonisire. In acest moment, persoana care indeplineste aceste conditii este IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului. In cazul in care acesta va refuza, locotenenta va fi asigurata de ierarhul cu cea mai mare vechime dintre cei ramasi. Momentan, acesta ar fi IPS Bartolomeu Anania.
12.Canicula se intoarce in sud. Unde ne adapostim? In Muntenia si Oltenia, temperaturile vor ajunge din nou la 39 de grade Clesius in urmatoarele doua zile, conform prognozelor ANM. Feriti de temperaturile externe sunt locuitorii din Transilvania si Moldova, unde maximele nu vor depasi 29 de grade in acest weekend. Pentru cei care vor sa se adaposteasca de caldura in acest weekend, HotNews.ro a consultat prognozele site-urilor internationale. Datele gasite arata ca adapost de canicula sudului se poate gasi in nordul tarii sau in tarile din vest.Citeste si:Incendiile se extind in Grecia
13.O masina in flacari s-a izbit de aeroportul din Glasgow Un Jeep Cherokee in flacari a incercat sa patrunda intr-un terminal al aeroportului din Glasgow, anunta BBC, citat de Reuters. Martorii oculari au relatat ca o masina de teren, cu flacari dedesubt, a incercat sa forteze intrarea si a parut sa explodeze in momentul impactului cu portile terminalului. In timp ce Sky News citeaza martori care vorbesc despre un singur ocupant al masinii, BBC spune ca este vorba despre doi asiatici. Toate zborurile au fost suspendate, iar aeroportul a fost evacuat.UPDATE: BBC anunta ca patru persoane au fost retinute in legatura cu acest incident. Autoritatile sustin ca este vorba despre un accident intre doua masini si nu trateaza evenimentul ca unul care afecteaza securitatea nationala.
14.Primarul Romei a venit sa rezolve problema romanilor 'ilegali' Walter Veltroni, primarul Romei, se afla luni si marti in Romania pentru a discuta cu reprezentantii Guvernului, dar si cu autoritatile locale. Potrivit presei italiene, Veltroni este intreresat in stabilirea de contacte cu autoritatile din zonele din care provin cei mai multi romani emigrati in capitala Italiei, dar si de incheierea unui protocol cu Guvernul Romaniei, pentru favorizarea repatrierii romanilor stabiliti in Roma inainte de aderarea la UE.
23.UPDATE: PNL nu iese de la guvernare Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, dupa sedinta Biroului Politic al PNL, ca propunerea organizatiei Bucuresti de a iesi de la guvernare a fost respinsa prin vot, cu 31 de voturi 'impotriva' si doar doua 'pentru'. "In acest moment nu se pune problema sa dezertam", a mai afirmat Tariceanu. El spune ca in perioada urmatoare PNL nu va avea negocieri pentru o noua majoritate parlamentara, ci vrea "reunificarea fortelor de centru-dreapta", fara sa specifice partidele pe care le vizeaza.
24.Geoana: 'Vom incerca sa ne intoarcem la agenda cetateanului' Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat luni, dupa sase ore de sedinta cu restul conducerii partidului, ca "exista o dificultate" in a sustine in continuare guvernul Tariceanu si ca "trebuie sa avem si noi o contributie pentru o guvernare stabila pentru restul mandatului". PSD va avea si un Consiliu National, in maximum o luna, in care se vor lua "masuri", dupa o "analiza exacta". Geoana recunoaste esecul PSD si victoria lui Traian Basescu.
25.Ce poate si ce nu poate face Vacaroiu ca presedinte interimar Constitutia Romaniei ii permite presedintelui interimar sa exercite atributiile unui sef de stat "cu norma intreaga", cu doar trei exceptii: nu poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la problemele politice ale natiunii, nu poate dizolva Parlamentul si nu poate convoca referendumuri cu privire la problemele de interes national.
26.Opt ministeriabili sunt audiati marti dimineata Adrian Cioroianu (Externe), Teodor Melescanu (Aparare), Tudor Chiuariu (Justitie), Ludovic Orban (Transporturi), Decebal Traian Remes (Agricultura), Ovidiu Silaghi (IMM, Comert, Tuism), Attila Korodi (Mediu) si Laszlo Borbely (Lucrari Publice) sunt audiati, incepand cu ora 9.00, de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Acestea vor da cate un aviz cu rol consultativ pentru fiecare dintre candidatii la fotoliile de ministru. Cei patru ministeriabili audiati luni seara au trecut cu brio de votul comisiilor.
27.Declaratii pe tema noului cabinet
28.Restructurarea Guvernului - PD a dat ultimatum, PNL discuta in Biroul Politic. Tariceanu a ajuns la sedinta liberalilor PD a dat un ultimatum premierului, iar liberalii spun ca democratii nu s-au dovedit a fi parteneri in demersul de relansare a Aliantei D.A. Declaratii in acest sens au fost facute dupa ce conducerile celor doua partide au discutat luni dimineata, in Consiliul National de Conducere al Aliantei. Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat la final, ca democratii i-au cerut lui Tariceanu sa gaseasca urgent o solutie, pentru ca Guvernul "nu prea merge". In replica, vicepresedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat ca liberalii vor lua o decizie cu privire la formula de restructurare in sedinta Biroului Politic. Aceasta a inceput in momentul in care premierul Tariceanu s-a intors de la intalnirea cu primarii din Asociatia Municipiilor. Si liderii PD se afla in acest moment in sedinta, ei nefacand nicio declaratie dupa incheierea discutiilor cu liberalii.HotNews.ro va tine la curent cu desfasurarea evenimentelor
29.DUPA CONSULTARI: Geoana - 'Solutia este eliminarea Aliantei PNL-PD' Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, dupa consultarile cu seful statului, ca principalele motive care au dus la "criza politica" sunt "vendeta politica dintre domnia sa si premierul Tariceanu si ura irationala dintre PNL si PD". Geoana sustine ca Basescu nu a prezentat nici o solutie pentru iesirea din criza si ca cea prezentata de PSD este "eliminarea Aliantei PNL-PD, principala cauza de instabilitate si garantia continuarii unui asemenea razboi".
30.DUPA CONSULTARI: Antonescu - 'Ii uram presedintelui sanatate, putere de munca si de joaca' Vicepresedintele PNL Crin Antonescu a declarat ca agenda premierului Calin Popescu Tariceanu nu i-a mai permis acestuia sa participe la consultarile cu seful statului. Antonescu este de parere ca presedintele "a fost principalul generator de tulburari si chiar de crize vreme de doi ani de zile" si considera ca solutia situatiei create poate fi gasita doar in Parlament, prin consultari intre formatiunile politice.

1 2 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by