Articole scrise de Armand Gosu


1 - 28 din 28 rezultate
1.Democrație à la russe: „upravleaemaia“, „suverennaia“, „vertikal’naia“ Ce este și cum funcționează regimul politic din Rusia (partea I-a) În ciuda apetitutului pantagruelic pentru discuții teoretice, dezbaterile intelectuale pe marginea regimului politic sunt departe de a pasiona intelectualitatea din Rusia. Acolo, științele politice sunt încă privite ca o disciplină exotică. Doar în ultimii ani ai perestroikăi au intrat în circuitul educațional. Facultatea de Științe Politice de la cea mai importantă și prestigioasă instituție de învățământ superior din Rusia, Universitatea Lomonosov din Moscova, a fost fondată abia acum 10 ani, în 2008. Impactul political science asupra dezbaterii publice este redus.
2.Liviu Dragnea și deraierea României de pe ecartamentul european Scenele de coșmar petrecute aproape de miezul nopții de vineri spre sâmbătă, 10/11 august, în centrul Bucureștiului, amintesc de raidurile violente ale trupelor speciale din Kiev împotriva Euro-Maidanului, din decembrie 2013-ianuarie 2014 sau, mai recent, ale poliției de la Moscova împotriva tinerilor mobilizați de Aleksei Navalnîi. Aproape 500 de răniți, dintre care 70 au fost internați în spital, reprezintă bilanțul operațiunii Jandarmeriei împotriva manifestanților.Articol aparut pe site-ul Deutsche Welle
3.ANALIZA Prizonerii lui Plahotniuc. Relațiile dintre România și Republica Moldova Astăzi, România a ajuns ținta reproșurilor diplomațiilor străine pentru criza din Republica Moldova. Însă, nu e clar în ce măsură România e responsabilă de degradarea dramatică a situației politice, economice, sociale din Moldova. Cum toți fug de eșec și nimeni nu vrea să-l deconteze, e și o doză de comoditate din partea cancelariilor străine care au asistat impasibile la degradarea situației de la Chișinău și au acceptat fără spirit critic toate narativele livrate de București, deși devenise evident că falsificau grosolan realitatea, iar astăzi aceleași cancelarii occidentale caută un țap ispășitor, pentru că mizeria nu mai poate fi ascunsă. Asta nu scutește clasa politică de la București, înalții funcționari din sistemul diplomatic și de securitate care au avut în grijă dosarul Moldova de un decont serios.
4.ANALIZĂ Invalidarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase, inamicul no. 1 al lui Plahotniuc, ar putea arunca în aer regimul oligarhic de la Chișinău În ultimele săptămâni s-a consumat un episod care nu are precedent nicăieri în spațiul ex-sovietic. Alegerile pentru fotoliul de primar al Chișinăului, încheiate cu turul al doilea, la 3 iunie, au fost practic anulate, fără ca nimeni să fi cerut acest lucru. Asta după ce toți observatorii, interni și internaționali, activiștii civici, ceilalți competitori înscriși în cursa electorală, partidele politice, au fost de acord că scrutinul s-a desfășurat în bune condiții, învingătorul a fost felicitat, iar tribunalul mai avea de făcut o simplă formalitate, validarea rezultatului – în condițiile în care nimeni nu ar fi cerut anularea lui.
5.Richard Pipes și bătălia pe istoria Rusiei Moartea patriarhului sovietologiei americane, prof. Richard Pipes (94 ani) este un bun prilej de evaluare a evoluției studiilor de rusistică și sovietologie din SUA, la 70 de ani de la nașterea propriu-zisă a acestui domeniu. De fapt, viața și cariera istoricului Richard Pipes e legată mai mult decât a oricărui altuia de această zonă de expertiză, specifică Războiului Rece. Richard Pipes s-a născut într-o familie de evrei polonezi asimilați, la Cieszyn, în Polonia, în anul 1923...
6.Scoțând SUA din acordul nuclear iranian, Trump l-a făcut pe Putin broker politic mondial Anunțul retragerii SUA din acordul nuclear iranian n-a stârnit mari emoții în Rusia. Pe de o parte, Moscova era ferm convinsă că președintele Trump va face acest pas. Stau mărturie analizele publicate încă de la începutul anului. Merită amintit un lucru adesea trecut cu vederea, din cauza cunoașterii tot mai superficiale a Rusiei. Vladimir Putin a investit nu doar în noua generație de arme, ci și în noua generație de analiști. Moscova are un corp de experți în politică americană care îl descifrează cel mai adesea corect pe Trump. Și mai are specialiști pe Orient, e drept fără articole ISI, dar care au bătut cu piciorul regiunea și cunosc toate dialectele care se vorbesc în zonă.
7.Tot ce trebuie sa stii despre evenimentele din Siria. Rachetele americane au cenzurat ambitiile rusesti in Orientul Mijlociu La ora 4, în dimineața de sâmbătă, 14 aprilie, coaliția formată din SUA, Marea Britanie și Franța a lovit trei ținte de pe teritoriul Republicii Arabe Siriene. Potrivit generalului american Mckenzie, reprezentantul Statului Major interarme, aliații au tras 76 de rachete asupra Centrului de cercetare și prelucrare a armelor chimice de la Barzeh, din vecinătatea Damascului, din care 57 au fost rachete Tomahawk. Ținta a fost distrusă. Alte 22 de rachete au lovit un depozit de arme chimice de lângă Homs. A treia țintă a fost un bunker, la Shinshar, împotriva căruia s-au tras alte 7 rachete.
8.Aventurile "Mortii lui Stalin" in Rusia lui Putin Ministerul Culturii din Rusia a suspendat licenta pentru difuzarea comediei britanice "The Death of Stalin", regizata de Armando Iannucci, la 23 ianuarie, cu doua zile inaintea premierei de la Moscova. Decizie neasteptata si care creaza daune de imagine Kremlinului, tocmai acum in pragul campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale. Cenzura! a strigat opozitia si presa internationala. Nicidecum, a raspuns ministerul Culturii. Este doar blocarea unui act "extremist". Dar in ce consta extremismul? Tacere...
9.Navalnii, scanteia celei de-a cincea revolutii din Rusia? Comisia Electorala Centrala a respins la 25 decembrie candidatura lui Aleksei Navalnii la alegerile prezidentiale programate sa aiba loc la 18 martie 2018. Navalnii conduce o fundatie care lupta impotriva marii coruptii iar anchetele sale jurnalistice impotriva unor membri ai echipei presedintelui Vladimir Putin s-au bucurat de audienta si interesul publicului. Navalnii este singurul opozant politic care poate scoate in strada zeci de mii de oameni la proteste, reprezentand singura amenintare seriosa pentru regimul autoritar din Rusia.
10.Saakasvili vs. Porosenko. Meciul care ascunde moartea lenta, dar sigura a anticoruptiei din Ucraina La 4 ani de la izbucnirea Revolutiei Demnitatii, scena politica de la Kiev este tot mai agitata. Catalizator al noului val de proteste este fostul presedinte georgian Mihail Saakasvili si partidul sau, Ruh novih sil (Miscarea Fortelor Noi). Procurorul general, apropiat al presedintelui Petro Porosenko, acuza: Saakasvili pregateste "Iarna ruseasca" la Kiev, pe banii unui oligarh ucrainean fugar, din anturajul fostului presedinte Viktor Ianukovici, el insusi refugiat in Rusia.Acest meci de box Porosenko-Saakasvili, oricat de spectaculos ar fi, nu este decat o perdea de fum, in spatele careia se duce o lupta decisiva pentru viitorul Ucrainei.
11.Patriarhul Chiril la Curtea țarului Putin Vizita patriarhului Chiril la Bucuresti va fi intoarsa pe toate fetele de presa din Romania. Cum informatiile publice despre viata si activitatea intai statatorului Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) sunt contradictorii, ar fi util sa-i fixam reperele biografice. S-a nascut la 20 noiembrie 1946, intr-o familie de preoti. Studiaza la Seminarul si Academia Teologica din Leningrad, intre 1965-1970. Vladimir Mihailovici Gundeaev se calugareste la 3 aprilie 1969, devenind monahul Chiril. Decisiva pentru cariera lui bisericeasca a fost protectia oferita de mitropolitul Nikodim, care-l angajeaza pe tanarul absolvent drept secretar particular, in august 1970. Destoinic agent KGB, Nikodim...
12.ANALIZA Putin si alegerile din Germania. Tablou postelectoral Ce vrea Kremlinul? Prioritatea o reprezinta anularea sanctiunilor si revenirea la o situatie ante-Crimeea, de colaborare stransa cu Germania, mai ales in energie, dar nu numai, cu scopul declarat al modernizarii Rusiei. Cum Berlinul a fost motorul din spatele adoptarii setului de sanctiuni, Moscova crede ca Germania poate fi decisiva si in diminuarea sau chiar anularea lor. O atitudine mai binevoitoare a viitorului guvern german ar putea duce la resetarea politicii UE fata de Rusia si renuntarea la sustinerea Ucrainei, ca si la blocarea oricaror tendinte de a adopta politici pro-active europene care vizeaza agresiunea ruseasca.
13.Ceausescu si minerii. 40 de ani de la greva minerilor din Valea Jiului "Eu eram in sut schimbul I la Putul Auxiliar - isi aminteste Octavian Dumitru, miner la Aninoasa - si au venit la mine mai multi ortaci (...) sa-mi spuna ca ni se dau numai pensiile. Iar salariile nu. (...) Ne-am dus la sindicat sa cerem socoteala presedintelui Ioan Dima si secretarului de partid Stefan Puican. Au spus ca nu au ce sa ne faca, fie ca ne convine sau nu sa intram in mina, orbi, schiopi, cum om fi. I-am inchis in birou. A venit inginerul Apostu si contabilul sef Milica Bora si au inceput sa ne povesteasca ce prevede legea (Legea 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala - Ar.G.).
14.Chisinau, Renato Usatai l-ar putea trimite pe Igor Dodon in turul doi Miza primului tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din Republica Moldova este trimiterea lui Igor Dodon in turul doi. In care s-ar anunta o spectaculoasa confruntare cu Maia Sandu, liderul opozitiei pro-europen si anti-oligarhice. Dodon este presedintele Partidului Socialistilor, care a inregistrat cel mai bun scor la alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Oficial, socialistii sunt in opozitie, insa Dodon personal, cat si deputatii socialisti, au votat proiecte politice importante alaturi de Partidul Democrat, controlat de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Nu doar proiecte si interese politice ci si afacerile ii leaga pe Dodon de Plahotniuc.
15.Ucraina: Euromaidanul pe drumul Revolutiei portocalii Despre demisia premierului Arseni Iațeniuk se vorbea de multă vreme. Viața politică este extrem de agitată în Ucraina. Politicienii se epuizează repede la Kiev sub lumina reflectoarelor. În ciuda faptului că este foarte tânăr, doar 42 de ani, Iațeniuk este unul dintre veteranii scenei politice. L-a ajutat și lunga carieră de tehnocrat în spatele căreia și-a ascuns ambițiile politice. Prim adjunct al guvernatorului Băncii Naționale din 2003, apoi șef interimar al acesteia (iulie 2004 – februarie 2005), Iațeniuk a fost cooptat în guvernul tehnocratului Iuri Ehanurov în fotoliul de ministru al Economiei (septembrie 2005 – august 2006). Ministru de Externe pentru câteva luni în 2007, apoi președinte al Radei Supreme (decembrie 2007 – noiembrie 2008), Iațeniuk a candidat la prezidențialele din 2010 obținând 7% din voturi.
16.ANALIZA Scurta istorie a campaniei Rusiei in Siria Luni, 14 martie 2016, ordinul presedintelui Vladimir Putin de retragere a contingentului rusesc din Siria a luat prin surprindere cancelariile occidentale. Ca si inceperea operatiunii, de altfel. Acum, ca si atunci, implicatiile asteapta sa fie inca descoperite. Au trecut doua saptamani de la anunt. Vremea comentariilor la cald a trecut. E poate timpul sa incercam o scurta analiza, la rece.
17.ANALIZA Republica Moldova: cosmarul continua Armand Gosu publica pe Contributors.ro o analiza exceptionala asupra situatiei imposible in care se gaseste acum Republica Moldova, un veritabil studiu de istorie recenta: "De acum incolo nimic nu va mai fi ca inainte. 2015 nu este doar un an pierdut, ratat, o bucla din care Moldova pare ca nu poate sa mai iasa. Este anul aflat sub semnul furtului secolului, adica a jefuirii prin operatiuni frauduloase a trei banci, de Economii, Unibank si Banca Sociala, de circa un miliard de dolari, sub privirile ingaduitoare ale Bancii Nationale, Ministerului de Finante, Procuraturii Generale, Consiliului National Anticoruptie (CNA, un fel de PNA de la Bucuresti, din perioada Adrian Nastase), Serviciului de Informatii si Securitate (SIS). "
18.Rusia și Turcia: drumul de la dragoste la ură trece prin Siria La 24 noiembrie 2015 s-a incheiat lunga luna de miere dintre Rusia si Turcia, luna care a durat mai bine de un deceniu. Ea s-a terminat in momentul in care pilotul turc de pe un avion de vanatoare F 16 a luat la tinta bombardierul rusesc de atac SU - 24 M si a tras o racheta cu raza scurta, AIM - 9 Sidewinder. Aparatul a fost lovit in plin. Pilotul, lt.col. Oleg Peskov, si tragatorul cpt. Konstantin Murahtin, s-au catapultat intr-o zona muntoasa, impadurita, pe teritoriul sirian, in apropierea granitei cu Turciei.
19.Ce caută Putin în Siria? La 20 august, prin stramtoarea Bosfor a trecut o nava militara ruseasca, Nikolai Filcenkov, pe a carei punte, Bosphorus Naval News, site-ul care a publicat mai multe fotografii, a identificat ascunse sub largi prelate camioane militare Kamaz. La 26 august, Tezar' Kunikov si Azov, iar la 3 septembrie, Novocerkask si Koroliov traverseaza Bosforul spre Mediterana. Ultimele doua nave militare observate au fost Aleksandr Tkacenko si Saratov, cea din urma fiind fotografiata la 7 septembrie.
20.Joaca de-a unirea Avalansa de declaratii i-a facut pe multi comentatori de la Bucuresti si Chisinau sa vorbeasca despre contururile unui mare proiect unionist, al carui fir rosu ar trece prin viitoarea cetatenie moldoveneasca a d-lui Basescu si prin aducerea in fruntea proaspatului partid proprezidential a unui tanar politician care s-a nascut in Ucraina sovietica, sudul Basarabiei istorice. Pana si unii diplomati straini acreditati in cele doua capitale au inceput sa se intrebe serios despre existenta unui astfel de plan. Interesul acestora ar trebui sa puna pe ganduri atat Romania, cat si Republica Moldova.
21.Istoria ideii euroasiatice in ultimul secol. De la Trubetkoi la Putin Cotidianul Izvestia a publicat in numarul din 3 octombrie 2011 articolul premierului, pe atunci, Vladimir Putin, Un nou proiect integrationist pentru Eurasia - viitorul care se naste astazi. Articolul, aparut la scurta vreme dupa ce Vladimir Putin a anuntat ca va candida pentru un nou mandat de presedinte, a starnit entuziasmul unor comentatori si i-a consternat pe altii. In primul paragraf, Putin reaminteste ca la 1 ianuarie 2012 se inaugureaza Spatiul Economic Unic Rusia-Belarus-Kazahstan, dupa care trece in revista stadiul procesului de integrare a fostelor republici sovietice. Premierul Putin constata ca perioada de criza economica mondiala a impins statele sa caute noi resurse pentru cresterea economica, iar procesele de integrare au primit un impuls suplimentar.
22.Rusia, note din campania prezidențială Comentatorii relevanti de la Moscova afirma ca este prima campanie electorala, din 1999 incoace, care ii pune cu adevarat probleme lui Putin. Societatea civila renaste din propria cenusa si incepe sa conteste intregul sistem de putere construit cu migala de Putin, incepand cu anul 2000. Dupa 12 ani in care democratia a fost jertfita pe altarul dezvoltarii economice bazata pe exploatarea hidrocarburilor, clasa de mijloc din marile aglomerari urbane nu se mai multumeste cu salarii mari, platite la timp, cu un nivel de trai ridicat, ci vrea si alegeri libere, cere masuri eficiente impotriva coruptiei si respectarea unor standarde democratice occidentale.
23.Romania mafiotilor Scandalurile, atat politice cat si cele economice, din ultimele saptamani anunta intrarea Romaniei intr-o noua zodie, cea in care ultimele inhibitii si pudori sunt date la o parte, iar mafiile se lupta pe fata pentru controlul tarii. Ceva similar s-a petrecut si in Rusia, in 1997, cand dupa alegerile prezidentiale din 1996, castigate de Boris Eltin, sprijinit de o coalitie formata din cei mai bogati oameni de afaceri, coalitie organizata de Boris Berezovski, a inceput "razboiul oligarhilor", declansat de privatizarea principalei firme de telefonie fixa din Rusia.
24.Rusia, ce urmeaza? S-a incheiat sau nu epoca lui Vladimir Putin in Rusia? Viitorul politic al lui Putin depinde de evolutia relatiei cu succesorul sau, Dmitri Medvedev. Chiar daca dispunem de mai multe informatii despre Medvedev decat aveam despre Putin in momentul in care Boris Eltin l-a desemnat succesor al sau in august 1999, sunt greu de evaluat variantele posibile de evolutie ale acestuia
25.Ucraina si Romania ar putea bloca South Stream  Ucraina ar putea impiedica realizarea proiectului South Stream, care prevede construirea unui conducte care sa traverseze Marea Neagra, ceea ce i-ar putea permite Gazprom sa exporte gaz in Europa, ocolind Ucraina, scrie presa de la Kiev. Mai multi analisti politici ucraineni prezenti la Forumul Uniunea Europeana-Ucraina, care s-a desfasurat la Kiev saptamana trecuta, remarcau in discutii private ca Romania si Ucraina ar putea constitui un tandem pentru a bloca proiectul South Stream. Potrivit acestora, pentru autoritatile de la Kiev ar fi foarte important ca Romania sa se alature si ea acestui demers in cazul in care Ucraina il va initia.
26.Parteneriat pragmatic cu Rusia? (de Armand Gosu) Presedintele Traian Basescu isi doreste un parteneriat pragmatic in relatia cu Rusia. A formulat acest deziderat la o conferinta cu tema locul Romaniei in politica internationala. Numai ca pragmatismul, a continuat Basescu, este intr-un fel inteles la Bucuresti si in alt fel la Moscova. Oricum, aria parteneriatului pragmatic ar trebui sa plece de la cooperarea in zona Marii Negre. Insa tocmai proiectele lui Basescu privind zona Marii Negre par sa fie obstacolul in calea parteneriatului cu Rusia.
27.Bumerangul de Armand Grosu PSD si-a aruncat buzduganul. In cele din urma, buzduganul s-a dovedit a fi un bumerang. Si l-a plesnit peste fata pe cel care l-a aruncat, exact cand nu se astepta.
28.25 noiembrie 1989: Nastase, avocatul lui Nicolae Ceausescu Cu citeva saptamini inaintea izbucnirii revolutiei de la Timisoara, Adrian Nastase era soldatul credincios al secretarului general al PCR, Nicolae Ceausescu. Nastase s-a rafuit cu “drepturile omului”, cu Freedom House, cu alte organizatii internationale la comanda partidului. El era un executant, si inca unul de nadejde.


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version