Articole scrise de Alina Neagu, Matei Budes


1 - 15 din 15 rezultate
1.​VIDEOREPORTAJ Povestea medicului care de 31 de ani a dat orașul pe o comună din Călărași: "Am zis că nu prea mulți ar face asta, așa că hai să fiu eu" "Mi-am dorit chiar din facultate să fiu ceea ce alții n-ar putea fi pentru oameni. Ce medic s-ar duce într-o localitate izolată să acorde asistență medicală în condiții vitrege? Am zis că nu prea mulți ar face asta, hai să fiu eu." Cătălin Petrencic este medic de familie în comuna Mânăstirea din Călărași de 31 de ani. Ar fi putut să plece în București, iar mai târziu în Italia, dar a ales de fiecare dată să rămână. Cel mai greu moment a fost în 2006, când Dunărea a inundat câteva sate din zonă, inclusiv locuința și cabinetul său. La 50 de ani, Cătălin Petrencic s-a trezit într-o situație disperată: nu mai avea unde locui, nu mai avea cabinet medical, iar Casa de Asigurări de Sănătate îl amenința cu rezilierea contractului.
2.​VIDEOREPORTAJ "Am făcut un transplant nemțește, dar cu empatie românească". Povestea secției de transplant la standarde occidentale dintr-un spital de stat din România "Habar nu am avut de această insulă de profesionalism, de acest centru foarte modern." Manu (41 ani) este unul dintre cei aproape 1.500 de români care au primit o nouă șansă după ce au făcut transplant medular în secția de la Spitalul Fundeni condusă de medicul Alina Tănase. Am cunoscut-o în ziua în care împlinea o lună de la transplant și se pregătea pentru un nou început. Povestește despre "atmosfera de optimism fantastic" din secția de transplant, despre cum a învățat să negocieze cu boala și despre cea mai importanță lecție, pe care o dă acum mai departe: "să fii în gardă permanent". Ca mulți alți pacienți aflați în situația ei, nu știa, până acum câteva luni, că într-un spital de stat din România există o secție de transplant medular la standarde occidentale.
3.VIDEO Klaus Iohannis in Piata Mare din Sibiu, la Intalnirea sasilor: Va intampin cu caldura in Romania, la Sibiu, capitala istorica a sasilor. Indiferent de unde ati venit, sunteti acasa Presedintele Klaus Iohannis a tinut, sambata la pranz, un discurs in Piata Mare din Sibiu, la Intalnirea sasilor. "Va intampin cu caldura in Romania, la Sibiu, capitala istorica a sasilor, in frumoasa Transilvanie. Sunt impresionat de faptul ca Piata Mare din Sibiu este neincapatoare. Sunt bucuros sa vad alaturi de seniori multi copii si tineri. Este dovada ca noile generatii nu vad in Transilvania doar un loc de unde provin parintii lor, ci si locul de unde le vine identitatea", le-a transmis seful statului sasilor prezenti la intalnirea de la Sibiu. "Voi, sasii, indiferent de unde ati venit astazi la Sibiu, sunteti acasa", a adaugat Klaus Iohannis.
4.​REPORTAJ VIDEO / FOTOGALERIE Trei femei inalte sau cum te indragostesti de cel mai tanar teatru din Bucuresti ​Am 91 de ani... se aude tanguindu-se din intuneric Cristina Casian (o stiti din Amalia respira adanc). Ai 92! ii raspunde o voce pitigaiata. Si ce importanta are? bodogane o a treia. E ora 7 seara. O sala de teatru tanara, intr-o casa veche din spatele CEC-ului de pe Calea Victoriei.  Miroase a betisoare parfumate, iar cei 40-50 de spectatori adunati in sufrageria casei vor trai o experienta de neuitat. La Unteatru incepe "Trei femei inalte", un spectacol coplesitor, cu 3 actrite care iti taie rasuflarea.
5.​INTERVIU VIDEO cu trupa de actori amatori de pe Aleea Soarelui: Zorba e un spirit vesel, ceva care nu are bariere. Am simtit ca ne reprezinta Carmen Gâlcă, Cristina Grigore, Andrei Atabay, Matei Arvunescu, Gabriela Spătaru, Karla Stanciu, Alexandru Ciobîrcă, Ingrid Nicolau si Andrei Belu. Sunt trupa de teatru a liceului, dar cand ii intrebi cati dintre ei vor sa mearga mai departe pe drumul asta, iti raspund cu entuziasm "Toti!". Daca iti arunci ochii pe lista lor impresionanta de premii si participari la festivaluri, esti tentat sa crezi ca ai in fata cea mai tare trupa de actori-liceeni a momentului. Iar daca ii vezi jucand, iti transmit o energie pe care nu o regasesti intotdeauna nici macar intr-o sala de teatru profesionist. Zilele trecute, au trecut peste emotiile primului interviu si ne-au povestit despre ei, in redactia HotNews.ro. Sa facem cunostinta cu trupa Zorba.
6.​REPORTAJ VIDEO Spectacol recomandat de HotNews: Autobahn sau cum faci o piesa de teatru in masina 6 actori, 6 scaune, 3 povesti de Neil LaBute si o scena. Autobahn e o piesa de teatru care se petrece in masina, iar trei cupluri care vorbesc aparent despre nimicuri te poarta usor printre problemele, trairile, intimitatea, ridicolul, absurdul din vietile lor. "Textul propune o psihanaliza a unor personaje ciudate prin situatii. Noi intram in niste caractere umane, dar n-as zice ca sunt oameni. Sunt niste metafore, arhetipuri, niste proiectii. Si cred ca toate personajele au cate o nevroza", spune actorul Alexandru Gâtstrâmb. "Autobahn" e spectacolul la care vei rade in hohote timp de o ora si jumatate si vei face cunostinta cu 6 actori (foarte tineri) care intra perfect in roluri. Regulile jocului din masina fiind spuse, va invitam la drum!
7.REPORTAJ VIDEO Vitelul de aur la ArCub. / Un milion de ruble, Rio de Janeiro si... o gâscă. Pe urmele a trei escroci adorabili Ultimul spectacol pe care "am pus ochii" vine de la ArCub. "Vitelul de aur" e povestea a trei escroci (simpatici) care incearca sa puna mana pe un milion de ruble si sa fuga cu banii la Rio de Janeiro, unde nu-i pune nimeni sa construiasca socialismul. "Dar nimeni nu ajunge vreodata la Rio de Janeiro, desi cu totii visam asta din copilarie si ne petrecem vietile incercand sa punem mana pe milionul de ruble. Toti vrem sa traim adevarata viata, in adevarata lume, fara sa stim ca <strainatatea e un mit>", spune regizorul Eugen Gyemant.
8.VIDEO Metropolis si-a deschis portile pentru companiile independente, de Ziua Mondiala a Teatrului. / George Ivascu: Teatrul nu este institutionalizat sau independent, este bun sau prost. Si eu cred ca independentii fac teatru bun Teatrul Metropolis si-a deschis portile pentru companiile independente de teatru marti, de Ziua Mondiala a Teatrului. Cu aceasta ocazie, Metropolis si Teatrul independent UNTEATRU au lansat programul cultural „Ziua independenţilor la Teatrul Metropolis”. In fiecare luna, pentru o zi, teatrul de pe strada Mihai Eminescu va gazdui spectacole independente şi va prezenta noi producţii alături de teatrele partenere. "Eu nu cred in aceasta despartire intre teatrul independent si teatrul de sistem. Acesti artisti merita ca bunurile lor, creatia lor, sa existe intr-un spatiu, intr-un sistem. Sunt oameni care au foarte mult talent, foarte multa creativitate, care merita sa aiba locul lor", a declarat pentru HotNews.ro George Ivascu, directorul Teatrului Metropolis.
9.REPORTAJ VIDEO Spectacol recomandat de HotNews: Radu Beligan, Rodica Mandache si Marius Manole dezleaga Misterul Sebastian, la Teatrul Odeon Bucuresti, anul 1944. Premiera piesei "Steaua fara nume" a lui Mihail Sebastian are loc intr-o clipa tragica a istoriei romanesti. Armata rosie se apropia... O trupa de teatru si-a asumat riscuri enorme, adica pedeapsa cu inchisoarea si deportarea in Transnistria, pentru a juca o piesa de teatru exceptionala. Secretul s-a pastrat, cu toate ca serviciile speciale german si roman au incercat sa afle cine se ascunde pe afis sub un nume fals. Autorul purta un stigmat in acele vremuri: era evreu. Primul spectacol de teatru-document din Romania imbina elemente de televiziune, marturii, muzica, documente de epoca si recreeaza prin flash-back-uri spiritul unei istorii secrete si zbuciumate a unui Bucuresti uitat.
10.​INTERVIU VIDEO Actorul Dan Radulescu: Teatrul nu e o chestie plicticoasa, unde ala sta si vorbeste si eu ma uit la ceas. E o prejudecata la care oamenii ar trebui sa renunte, e pacat pentru ei in primul rand Da-i o palarie si un bursuc impaiat si iti executa cu ele cele douazeci si patru de Capricii ale lui Paganini, spune despre el Eugen Gyemant, regizorul care lucreaza cu el inca din facultate si il reinventeaza la fiecare spectacol. La doar 26 de ani, Dan Radulescu joaca in aproape zece spectacole pe scenele de la Comedie, Metropolis, Godot si ArCub, iar anul viitor il vedem in "Closer to the Moon", cel mai nou film al lui Nae Caranfil. Despre cum a ajuns actor fara sa viseze la asta, cat de mult ii datoreaza lui Adrian Pintea, intalnirea cu Jean Claude Van Damme pe platourile de filmare la 18 ani si la ce viseaza Dan Radulescu, aflati din interviul acordat HotNews.ro. Vezi in articol interviul video cu Dan Radulescu si imagini video din spectacolele in care joaca.
11.​REPORTAJ VIDEO Spectacolul lunii: Cui i-e frica de Virginia Woolf? la Teatrul Nottara. Martha si George va asteapta Pentru ca e un text magistral, in mainile a doi actori pentru care "magistral" poate parea un cuvant prea mic - Florina Gleznea si Ionut Grama. Pentru ca te va face sa razi cu lacrimi in sala, dar angoasele te vor urmari mult timp dupa ce vei iesi pe usa teatrului. Pentru ca da un aer de Broadway unei sali de teatru din Bucuresti. Trebuie sa vezi "Cui i-e frica de Virginia Woolf?", la Nottara.
12.INTERVIU VIDEO Alexandru Mâzgăreanu, regizorul-minune al tinerei generatii: Toti vor sa fie actori, dar esueaza si ajung sa se faca regizori sau stiu eu ce A vrut sa se faca actor, insa si-a dat seama ca "nu era pentru asa ceva" si in cele din urma a ales sa fie regizor. Astazi, la doar 24 de ani, Alexandru Mâzgăreanu are spectacole pe scenele de la TNB, Comedie, Nottara, Metropolis si se pregateste si de debutul pe scena Odeonului. E cel mai cunoscut regizor din generatia lui, dar spune modest ca "nu am stat sa ma gandesc la chestia asta" si crede ca l-a adus aici o combinatie de noroc, munca si talent. In interviul acordat HotNews.ro, Alexandru Mâzgăreanu vorbeste despre cat de lung este drumul de la un proiect la realizarea lui, emotiile de la fiecare spectacol, cum se impune in fata actorilor cu experienta si dorinta de a face si film: "Poate mai incolo, nu acum".
13.REPORTAJ VIDEO Premiera lunii: Nevestele vesele din Windsor / Musical de poveste la Teatrul Metropolis Acum 33 de ani, "cenzura" decidea ca “Nevestele vesele din Windsor” sa nu se mai joace in Bucuresti, dupa ce spectatorii care nu au mai prins bilete au intrat in teatrul Bulandra pe geamurile de la cabinele actorilor sa vada spectacolul. Astazi, Alexandru Tocilescu revine cu "Nevestele vesele din Windsor" intr-o formula ce promite sa “reinventeze” universul lui Shakespeare: o explozie de energie, culoare, muzica, ritm, gelozie, tradari, comploturi si umor. O echipa de peste 20 de actori care canta si danseaza live, Nicu Alifantis si trupa Byron, aflata la debutul in teatru, isi dau mana intr-un musical de poveste.
14.​REPORTAJ VIDEO Spectacolul lunii: Opposites Attract la Teatrul Metropolis / Comedie ca o gura de aer proaspat Ce-ar fi daca femeile n-ar avea nevoie de barbati care au nevoie de femei care n-au nevoie sa aiba cineva nevoie de ele? Sau daca o sotie ar vrea sa divorteze, dezamagita ca, in loc sa o insele, sotul ei doar a mers timp de 6 luni, in fiecare marti seara, la cinematograf? Opposites Attract e o comedie, asa ca ai sa razi, esti avertizat din start. Timp de o ora, spectacolul face si desface probleme altfel dureroase ale cuplurilor, dar intr-un mod atat de spumos, incat la final te lasa cu zambetul pe buze si cu senzatia unei guri de aer proaspat.
15.REPORTAJ VIDEO Premiera lunii: Micul Print la Teatrul Odeon / Cand oamenii mari se simt mici in fata unui actor de 11 ani Alexandru China Birta e un pusti cu parul blond, ochii mari, expresivi, gesturi elegante si alura unui mic print. A ajuns sa le dea replica Rodicai Mandache si lui Florin Zamfirescu pe scena Odeonului dupa un “casting” mai putin obisnuit: Alex a fost remarcat de Marius Manole, in public, la unul dintre spectacolele sale, tocmai in perioada in care regizoarea Carmen Lidia Vidu se afla in cautarea unui “mic print”. Astazi, cea mai frumoasa poveste despre prietenie se spune pe scena Odeonului cu un actor de 11 ani, videoproiectii, fond muzical si decor de poveste si multa candoare, emotie si sensibilitate à la Carmen Lidia Vidu.


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by