Articole scrise de Alexandra Smedoiu


1 - 6 din 6 rezultate
1.Alexandra Smedoiu, președinte CFA România: "Mi-ar fi plăcut să învăț la școală despre gestionarea banilor!" Cele mai recente studii din științele sociale arată că fericirea umană, în medie, desenează un grafic în forma literei «U»: pornim la drum de tineri, cu poftă de viață și dorința de a trăi frumos, apoi, în perioada de la 30 la 50 de ani, curba fericirii scade și atinge cel mai redus nivel, pentru că este perioada în care muncim mult, suntem preocupați de locul de muncă, de grija pentru părinții care, din cauza vârstei, au din ce în ce mai multe nevoi, și, în același timp, de copiii minori care depind de noi. Partea bună este însă că, începând cu 50 de ani, curba fericirii urcă din nou, pentru că este, cel puțin teoretic, perioada în care avem mai puține griji financiare.
2.Se schimbă tratamentul fiscal al facturilor neîncasate - ștergerea datoriei se deduce integral, dar recuperarea ei este penalizată Societățile comerciale care se confruntă cu probleme la încasarea facturilor vor beneficia, de anul viitor, de o îmbunătățire a condițiilor în care își pot deduce pierderile provenite din creanțele neîncasate de la clienți. Este vorba de o relaxare a prevederilor fiscale, ce ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021 și care oferă posibilitatea deducerii integrale a provizioanelor constituite pentru clienții rău-platnici, față de plafonul de 30% impus în prezent. Pentru deducerea integrală, rămân însă în vigoare o serie de condiții: creanța să fie mai veche de 270 de zile, să nu fie garantată și să nu fie asupra unei persoane afiliate.
3.COVID-19 mărește viteza de reacție pe piața imobiliară. Cum va arăta noua normalitate? Criza atipică generată de pandemia de COVID-19 afectează în mod diferit sectoarele economiei, comparativ cu evenimentele care au generat, în trecut, recesiune. Domeniul imobiliar reacționa, în mod tradițional, cu un decalaj de aproximativ șase luni față de restul economiei, însă de data aceasta a reacționat mult mai rapid, din cauza extinderii, a adâncimii și a lipsei de predictibilitate a acestei crize. Cum ar putea arăta revenirea la normalitate în segmentul comercial al pieței imobiliare?
4.Efectele pandemiei de COVID-19 asupra piețelor financiare Evoluțiile din piețele financiare sunt aproape imposibil de previzionat în acest moment. Comparația cu criza financiară din 2008 poate funcționa până la un punct, dacă ne raportăm doar la pierderile financiare generate de coronavirus. Singura certitudine în acest moment este legată de prevenție: nicio măsură în această direcție nu poate fi considerată excesivă, fie că vorbim de acțiuni la nivel personal sau instituțional. Totodată, mesajele de încredere și de susținere din partea instituțiilor de reglementare sunt importante în acest moment, având în vedere că evoluția piețelor financiare este extrem de sensibilă la indicatorul „încredere”.
5.Dividendele trimestriale, o prevedere care favorizează extinderea afacerilor. Microîntreprinderile devin și mai atractive După o lungă perioadă de incertitudine fiscală și schimbări legislative frecvente, apare și o lege favorabilă mediului de afaceri și în special micilor antreprenori. Este vorba de legea recent adoptată de Camera Deputaților care le acordă societăților posibilitatea să plătească dividende trimestrial, în loc de anual.
6.Dividendele trimestriale, o prevedere care favorizează extinderea afacerilor. Microîntreprinderile devin și mai atractive După o lungă perioadă de incertitudine fiscală și schimbări legislative frecvente, apare și o lege favorabilă mediului de afaceri și în special micilor antreprenori. Este vorba de legea recent adoptată de Camera Deputaților care le acordă societăților posibilitatea să plătească dividende trimestrial, în loc de anual.


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by