Arhiva pentru data 07.12.2018


1 - 20 din 133 rezultate
1.Huawei: Directorul financiar acuzat de fraudă de către Statele Unite Directoarea financiară a gigantului chinez de telecomunicații Huawei, arestată sâmbătă în Canada, la cererea Statelor Unite, este acuzată de fraudă de către justiția din SUA, relatează AFP.
2."Vestele galbene": 36 de staţii de metrou şi de gări închise sâmbătă la Paris Regia autonomă de transport (RATP) a anunţat închiderea pentru public a 36 de staţii şi de gări sâmbătă la Paris, din cauza manifestaţiilor "vestelor galbene" prevăzute să aibă loc în capitală, relatează AFP citat de Agerpres.
3.Rex Tillerson l-a avertizat frecvent pe Donald Trump asupra unor acţiuni "ilegale" Fostul secretar de Stat Rex Tillerson afirmă că i-a atras atenţia de multe ori preşedintelui Donald Trump că unele acţiuni ar fi ilegale, subliniind că a fost dificil pentru el să colaboreze cu liderul de la Casa Albă, cu care nu are aceleaşi valori şi pe care îl consideră "indisciplinat", relatează Mediafax.
4.Tribunalul București a suspendat Hotărârea Consiliului General prin care s-a aprobat desființarea celor patru administrații ale Primăriei Capitalei pentru delegarea serviciilor către companiile municipale Tribunalul București a suspendat Hotărârea Consiliului General prin care s-a aprobat desființarea celor 4 administrații ale Primăriei Capitalei: Administrația Lacuri Parcuri și Agrement, Administrația Străzilor, Administrația Fondului Imobiliar și Administrația Crematoriilor. Procesul a fost intentat de compania Vesta, iar decizia instanței poate fi atacată cu recurs.
5.Video Consumul de aditivi, o problemă naţională. Numărul urias de E-uri înghițite de un român într-o zi Înghiţim sute de aditivi alimentari pentru că legislaţia europeană ne permite acest lucru. De altfel, ultimele studii făcute în România sunt vechi de 7 ani, iar lipsa controalelor a dus la o explozie de substanţe chimice în industria alimentară.
6.Video Codul rutier italian s-a schimbat. Cum vor fi afectați românii care au mașinile înmatriculate acasă Românii care locuiesc în Italia şi-ar putea trimite maşinile în ţară familiilor. Dacă circulă acolo cu maşini înmatriculate la noi riscă amenzi de sute de euro şi confiscarea autoturismelor.
7.Armenia: Fostul președinte Robert Kocharyan, condamnat pentru răsturnarea ordinii constituționale Un tribunal armean a cerut vineri arestarea fostului președinte Robert Kocharyan condamnat pentru încercarea de a răsturna ordinea constituțională cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din fosta țară sovietică, a anunțat purtătorul său de cuvânt, relatează Reuters citat de Mediafax.
8.Parlamentul European va solicita din nou, săptămâna viitoare la Strasbourg, acceptarea României şi a Bulgariei în Schengen Parlamentul European va supune la vot săptămâna viitoare o nouă rezoluţie în care solicită admiterea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen, relatează vineri novinite.com, scrie Agerpres.Rezoluţia, redactată pe baza unui raport elaborat de eurodeputatul socialist bulgar Serghei Stanişev, este una non-legislativă şi cere Consiliului Uniunii Europene să ia o decizie rapidă şi pozitivă asupra aderării celor două ţări în spaţiul european de liberă circulaţie.
9.​Liga 2: Universitatea Cluj vs Chindia Târgoviște 3-1/ Clujenii trec pe primul loc, la debutul lui Bogdan Lobonț pe banca tehnică Formaţia Universitatea Cluj a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii a 2-a, în care Bogdan Lobonţ a debutat ca antrenor, pe banca gazdelor. În urma acestei victorii, Universitatea trece, pentru moment, pe primul loc al clasamentului, iar Chindia cade pe locul secund.
10.SUA acuză Rusia că a ajutat înscenarea unui atac chimic în Siria, pentru a submina armistițiul Statele Unite au acuzat vineri Rusia că a propagat teza unui atac chimic în orașul Alep, condus, potrivit regimului, de către ”grupurile de opoziție”, obiectivul Damascului și Moscovei fiiind subminarea unui armistițiu fragil în provincia rebelă Idlib, relatează AFP.
11.Brazilia: Bolsonaro desființează Ministerul pentru drepturile omului în favoarea valorilor familiei / Șefa noului Minister declara în 2016: Este timpul ca biserica să guverneze Președintele de extremă-dreaptă al Braziliei, Jair Bolsonaro, va desființa ministerul pentru drepturile omului și a numit un pastor evanghelic conservator în fruntea unui minister nou creat care va supraveghea drepturile femeilor, familiei și drepturile omului - dar și ale celor 900,000 de indigeni ai țării, relatează The Guardian.
12.Consulatul general al României, în vizorul organizaţiei de etică CREW, după recepția dedicată Centenarului Marii Uniri la Trump Tower Recepția dedicată Centenarului Marii Uniri, organizată de consulatul general al României la Chicago la una din proprietățile președintelui SUA, Trump International Hotel and Tower Chicago, pe 29 noiembrie, se află în vizorul unei organizaţii de etică de la Washington, potrivit News.ro.
13.webPR Două lansări – aceeași calitate garantată: OCEAN FISH Luna noiembrie a fost deosebit de importantă pentru producătorul de pește și preparate din pește Ocean Fish. Cu ocazia participării și în acest an la târgul INDAGRA FOOD, acesta a anunțat lansarea a două game și a furnizat informații despre eforturile făcute anul acesta pentru a menține la cele mai înalte standarde calitatea produselor realizate în cadrul fabricii din Afumați.
14.Shakira are probleme cu Fiscul din Spania. Cântăreața ar urma să fie trimisă în judecată pentru fraudă Shakira ar urma să fie trimisă în judecată, într-o instanță din Spania, fiind acuzată de fraudă fiscală, anunță El Pais. Decizia vine după ce anul trecut s-a deschis un dosar penal ca urmare a unei investigații a Fiscului care a ajuns la concluzia că artista columbiană nu a plătit taxe în valoare de 14,5 milioane de euro.
15.Cine i-a făcut patul lui Trump: menajera din Guatemala, angajată în SUA fără acte Donald Trump și-a făcut din securitatea granițelor și lupta pentru protejarea locurilor de muncă ale americanilor piatra de temelie a campaniei prezidențiale, însă potrivit unei femei care a imigrat ilegal în SUA din Guatemala, care lucrează fără documente Clubul de Golf al președintelui din Bedminster, spune că managerii complexului au angajat mai multe persoane care nu ar fi trebuit să fie în țară.
16.Un român din Marea Britanie a scăpat de pușcărie pentru că nu stie engleză Un român din Marea Britanie, cunoscut ca „pipăitorul din Brighton”, a scăpat de pușcărie pe motiv că nu știe limba engleză. Potrivit publicației Metro, Constantin B, de 22 de ani a recunoscut că a agresat sexual mai bine de 20 de femei.
17.PNL a sesizat, vineri, CCR cu privire la o OUG care aduce modificări la Codul Fiscal Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților a sesizat, vineri, Curtea Constituțională în legătură cu Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, a anunțat partidul într-un comunicat de presă citat de Mediafax.
18.Sistemul electronic de fonduri UE intră în mentenanță Firmele, organizațiile non-gvernamentale și ceilalți beneficiari de fonduri europene ar putea avea probleme în accesarea sistemului electronic de gestionare SMIS 2014, care intră două zile în mentenanță.
19.Unul dintre miniștrii lui Trump, prins într-un scandal sexual, după ce l-a salvat pe miliardarul Jeffrey Epstein, acuzat de agresiune sexuală, de închisoare Alexander Acosta, ministrul Muncii din administrația Trump și fost procuror în Floria, a fost prins în ultimele zile într-un scandal sexual, după ce acum câțiva ani un miliardar a scăpat de închisoare pentru agresiune sexuală, după ce a pledat vinovat, prin indulgența sa, relatează AFP.
20.Pesta porcină, confirmată în aproape 300 de localități din 18 județe. Care sunt cele mai afectate zone Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 295 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.131 focare (dintre care 18 în exploatații comerciale) și 381 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 362.648 de porci afectați de boală, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
1 2 3 4 5 6 7 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version