Arhiva pentru data 22.11.2018


1 - 20 din 164 rezultate
1.Brexit: problemele Gibraltarului și pescuitului “mai trebuie rezolvate” “Problemele Gibraltarului și pescuitului” încă “mai trebuie rezolvate”, a avertizat joi Comisia Europeană, când UE și Regatul Unit au ajuns la un acord provizoriu privind relația lor post-Brexit, cu trei zile înainte de summitul de la Bruxelles.“Statele membre (ale UE) trebuie să lucreze și să ajungă duminică la o validare” a acordului, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas, într-o conferință de presă la Bruxelles, potrivit Le Vif, citat de Rador.
2.ONU: Nivelul gazelor cu efect de seră din atmosferă a atins un nou nivel. Nivelul gazelor cu efect de seră din atmosferă, principalul factor al schimbărilor climatice, a atins un nou record, a declarat joi ONU, scrie AFP.
3.​VIDEO SUA: Preşedintele Trump ameninţă cu închiderea completă a frontierei cu Mexicul şi autorizează militarii să folosească forţe letale Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a repetat joi ameninţarea că va închide complet frontiera cu Mexicul şi a autorizat militarii americani aduşi în sprijinul grănicerilor şi vameşilor să folosească în acest scop forţe letale, informează agențiile DPA şi Reuters, citate de Agerpres. "Dacă va fi nevoie, vor folosi forţa letală. Am dat OK-ul - sper să nu fie nevoiţi să facă asta", a spus Trump.
4.Curtea de Apel București: Companiile municipale înființate de Gabriela Firea sunt ilegale / Primarul general: Decizia este șocantă, dar este vorba de o greșeală de interpretare Curtea de Apel București a decis joi anularea tuturor hotărârilor de Consiliu General prin care au fost înființate cele 22 de companii municipale ale Primăriei Capitalei, anunță USR București, care a contestat înființarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, și nu cu votul a două treimi, așa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei. Gabriela Firea spune că decizia este șocantă, dar crede că este vorba de o greșeală de interpretare. Ea mai susține că anularea acestor hotărâri nu va produce efecte (automate) asupra unor societăți funcționale.
5.Șova: Trenul dintre Gara de Nord și aeroport va funcționa în 2020 Proiectul trenului care va face legătura între Gara de Nord și Aeroportul Henri Coandă va fi finalizat și va funcționa în 2020, înaintea Campionatului European de Fotbal, a declarat joi ministrul Transporturilor, Lucian Șova, la B1 TV.Lucian Șova: Astaldi poate bloca oricând conturile Metrorex, pentru că are de recuperat 47 milioane euro
6.Lucian Șova: Astaldi poate bloca oricând conturile Metrorex, pentru că are de recuperat 47 milioane euro ​Lucian Șova, ministrul demisionar al Transporturilor, a susținut, joi seara, într-o emisiune la B1 TV, că firma de construcții Astaldi poate oricând să blocheze conturile Metrorex, deoarece are de recuperat 47 de milioane de euro.Lucian Șova: „Toate contractele cu autostrăzi au fost administrate necinstit de cei care trebuiau să le administreze”
7.Hillary Clinton consideră că Uniunea Europeană trebuie să limiteze imigraţia extracomunitară Uniunea Europeană trebuie să înceapă să impună limite privind imigraţia extracomunitară, deoarece situaţia a generat actuala criză, afirmă Hillary Clinton, fost secretar de Stat american şi fost candidat democrat la preşedinţia Statelor Unite.
8.Navigatorii români de pe vasul panamez blocat în Libia au putut debarca Vasul panamez Nivin, care a fost blocat în Libia timp de aproximativ două săptămâni după ce a recuperat 90 de refugiați din largul coastelor italiene, a putut părăsi portul după ce migranții au fost debarcați, scrie Mediafax. Cei doi navigatori români de la bord au anunțat că vor debarca în portul următor.
9.1,3 milioane de dolari, finanțare pentru un startup de inteligență artificială la care a lucrat un român Un startup de inteligență artificială (AI), la care a lucrat și un programator român, a obținut o finanțare de 1,3 milioane de dolari, scrie, joi, TechCrunch.
10.Digi 24: Adevăratul plan al preşedintelui. Ce urmărește Iohannis prin blocarea numirii miniștrilor PSD Respingerea miniștrilor propuși de PSD la Transporturi și Dezvoltare, fără a prezenta motive explicite, clare, confirmă că președintele Iohannis înțelege, în sfârșit, că dacă va continua să evite să se implice direct în lupta politică Liviu Dragnea are cale liberă spre cucerirea ultimelor instituții care îi mai stau în cale și obținerea controlului absolut asupra statului. Din păcate, intervenția sa, mult întârziată, ar putea rezolva, în cel mai bun caz, doar jumătate din problemă.
11.Stirile ProTV: Animație grafică: cum s-a produs tragedia din Ovidiu. Scaunul copilei a zburat de pe banchetă Incident de coşmar în localitatea Ovidiu, din judeţul Constanța, unde un şofer cu grave abateri disciplinare a ucis o copilă nevinovată, pe mama şi pe bunica acesteia.
12.Stirile ProTV: Situație dramatică în spitale. Medic grav bolnav, obligat să facă 8 gărzi pe lună: ”Ca un sclav” ​Situaţia este dramatică şi în spitalele de stat, cu peste 17.000 de medici plecaţi din România în ultimii 8 ani. Sistemul sanitar are nevoie urgentă de 12.000 de doctori.
13.Constanța: Șoferul care a produs accidentul în care au murit două femei și un copil de 3 ani, arestat preventiv Tânărul care a provocat accidentul din localitatea Ovidiu, județul Constanța, în care două femei și un copil de trei ani au murit, iar o a patra femeie a fost rănită, a fost arestat preventiv, joi, pentru 30 de zile, informează Mediafax.
14.VIDEO Donald Trump contestă concluziile CIA privind implicarea prinţului moștenitor saudit în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi Preşedintele SUA, Donald Trump, a contestat joi seară raportul CIA privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, afirmând că nu s-a concluzionat că prinţul moștenitor saudit Mohammad bin Salman a ordonat crima şi sugerând că poate ar trebui trasă la răspundere "lumea".
15.Comisia Europeană, „mulțumită” de amendamentele propuse la controversata lege privind Curtea Supremă a Poloniei Comisia Europeană este „mulțumită” de amendamentele propuse la legea privind Curtea Supremă a Poloniei, a transmis joi un purtător de cuvânt al executivului european, citat de Reuters. Amintim că, sub presiunea UE, Varșovia a făcut un pas înapoi în controversata reformă a Curții Supreme, partidul conservator aflat la putere venind cu un proiect de modificare a contestatei legislații.
16.Vosganian: Suspendarea preşedintelui acum ar fi catastrofală pentru imaginea României. Interesul naţional spune că trebuie să-i suportăm capriciile Vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian crede că mutările lui Klaus Iohannis în relația cu Guvernul PSD-ALDE fac să fie „întrunite elementele suspendării”. Însă, spune el, un astfel de demers ar fi „catastofal” pentru imaginea României, în momentul preluării președinției Consiliului UE.
17.Antreprenorul care s-a lăsat de facultate și a ajuns profesor acolo: Marea capcană în care e ușor să cazi Sam Altman, care a făcut milioane de dolari până la vârsta de 26 de ani, este președintele importantului accelerator de startupuri din Silicon Valley Y Combinator și are câteva sfaturi de carieră pentru tinerii antreprenori.
18.Ședință de Guvern săptămâna viitoare la Alba Iulia, în sala semnării unirii cu Transilvania Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat joi, pentru Mediafax, că premierul Viorica Dăncilă l-a anunțat că pe 29 noiembrie va avea loc, la Alba Iulia, o ședință specială de Guvern cu ocazia Centenarului, locația aleasă fiind sala în care s-a semnat în 1918 unirea Transilvaniei cu România.
19.MApN vrea să înființeze o unitate mixtă între Armata României și Armata Naţională a Republicii Moldova Miniștrii Apărării din România și Republica Moldova, Gabriel Leș și Eugen Sturza, au semnat joi o declaraţie de intenţie privind „crearea unui cadru de instruire intensificată, în perspectiva înființării unei unităţi mixte” între armatele celor două țări, anunță Ministerului Apărării Naționale (MApN).
20.EXCLUSIV Coca Constantinescu, fostul vicepreședinte al ASF: Am acceptat postul de consilier al noului vicepreședinte ASF "Cu scopul realizării, în condiții de normalitate, a transferului de responsabilități către noul vicepreședinte al sectorului asigurări-reasigurări, am acceptat postul de consilier în cadrul ASF.", a declarat joi seara pentru HotNews.ro Cornel Coca Constantinescu. Pe sectorul pensiilor private, fostul vicepreședinte Ion Giurescu, a negat că s-ar fi angajat consilier al noului vicepreședinte Dan Armeanu: "Nu mai sunt angajat ASF. Mi s-a terminat mandatul", a spus acesta. Dan Armeanu a negat de asemenea că la cabinetul său ar fi angajat Ion Giurescu.Vezi în articol cum explică Cristian Roșu, noul vicepreședinte ASF responsabil de piața asigurărilor, de ce l-a angajat consilier pe Constantinescu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by