Arhiva pentru data 31.07.2018


81 - 100 din 114 rezultate
81.ING Bank: Aşteptările de creștere economică au scăzut la cel mai jos nivel din ultimii 4 ani În ciuda unei reveniri a moralului consumatorilor, încrederea în sectorul serviciilor a înregistrat cel mai redus nivel al ultimilor trei ani şi a tras aşteptările generale la cel mai scăzut nivel din septembrie 2014, arată o analiză publicată de ING Bank România, citată de Mediafax. După ce a scăzut în cinci din cele şase luni ale primei jumătăţi a acestui an, trăgând un semnal de alarmă cu privire la creşterea economică bazată pe consum a României, încrederea consumatorilor a avut o creştere abruptă în luna iulie, fiind cea mai mare din acest an.
82.Șomajul a coborât în iunie cu 0,1 puncte procentuale, ajungând la 4,6%. În cazul bărbaților, rata şomajului a fost cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât la femei Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iunie a anului 2018 a fost de 404.000 persoane, în scădere atât față de luna precedentă (413.000 persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (455 .000 persoane). Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 4,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin), arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică.
83.Champions League: Legia Varșovia speră în minunea de la Trnava (meciurile zilei) Marți vor avea loc primele trei partide din manșa secundă a turului doi preliminar al Champions League la fotbal. Sheriff încearcă să treacă de campioana Macedoniei, Legia speră să întoarcă rezultatul nefavorabil din tur (0-2), în timp ce Dinamo Zagreb nu ar trebui să aibă probleme în Israel.
84.WTA San Jose: Mihaela Buzărnescu şi Heather Watson, calificate în sferturile probei de dublu Perechea formată din jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu şi britanica Heather Watson s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului WTA de la San Jose (California), dotat cu premii totale de 799.000 dolari, după 6-3, 6-3 cu cuplul Tamara Culibrk (SUA)/Sybille Gauvain (Franţa).
85.ATP: Marius Copil, în turul doi la Washington Victoria cu Mirza Basic (83 ATP, Bosnia-Herțegovina) l-a "trimis" pe Marius Copil în turul doi al turneului ATP de la Washington, competiție dotată cu premii totale în valoare de 2,1 milioane de dolari.
86.Jurnalistul Bob Woodward lansează prima sa carte despre președintele SUA: ”Fear - Trump in the White House” Cunoscutul jurnalist american Bob Wooward va lansa pe 11 septembrie prima sa carte despre administrația Trump: ”Fear - Trump in the White House” (Spaimă - Trump la Casa Albă - n.r).
87.Numărul jurnaliștilor din redacțiile ziarelor americane a scăzut cu 45% din 2008. Televiziunile, mai puțin afectate de reducerile de personal  Numărul jurnaliştilor angajaţi în redacţiile ziarelor din Statele Unite a scăzut cu 45% din 2008, iar tendinţa nu pare să încetinească, se arată într-un studiu publicat luni de institutul independent Pew Research Center, informează AFP, preluată de Agerpres.
88.Doi morți și doi răniți în urma impactului dintre o mașină și un autotren, în Covasna. Trafic rutier blocat Două persoane au murit și două au fost rănite grav marți dimineața, în urma impactului dintre o mașină și un autotren, pe DN 11 Brașov – Târgu Secuiesc, în zona comunei Moacșa, județul Covasna, transmite Mediafax.
89.WhatsApp poate, în sfârşit, să realizeze conferinţe video. Un beneficiu cu o limitare WhatsApp a început implementarea facilităţilor care permit comunicarea video a până la patru persoane prin intermediul camerelor telefoanelor mobile, transmite News.ro.
90.VIDEO Activistele Pussy Riot care au pătruns pe teren în timpul finalei CM 2018, arestate imediat ce au ieșit din pușcărie Poliția rusă le-a reținut din nou pe activistele grupului punk Pussy Riot care au pătruns pe teren în timpul finalei Campionatului Mondial de Fotbal. Cele patru au fost oprite de forțele de ordine chiar când părăseau penitenciarele unde și-au ispășit pedepsele, a comunicat grupul pe pagina sa de Facebook, potrivit Mediafax.
91.Nokia şi T-Mobile au convenit un acord de 3,5 miliarde de dolari - prima tranzacţie majoră în domeniul 5G la nivel mondial Nokia va livra T-Mobile US echipamente de reţea 5G în valoare de 3,5 miliarde de dolari, au anunţat cele două companii. Este cel mai valoros acord în domeniul tehnologiei 5G la nivel mondial şi o dovadă concretă a noului ciclu de îmbunătăţire reţelelor wireless, transmite agenția Reuters, preluată de News.ro.
92.Donald Trump: "Sancțiunile împotriva Rusiei vor rămâne așa cum sunt" Sancțiunile impuse Rusiei de către Washington vor rămâne neschimbate, a declarat președintele SUA, Donald Trump, în cursul unei conferințe de presă alături de premierul Italiei, Giuseppe Conte, informează agenția Tass, preluată de Mediafax.
93.Aproximativ 37 de mii de oficiali chinezi au fost pedepsiți anul acesta pentru încălcarea regulilor de austeritate Un număr de 36.618 oficiali au fost pedepsiţi în prima jumătate a anului 2018 pentru încălcarea regulilor dure de austeritate ale Partidului Comunist, informează Xinhua, potrivit Agerpres. Printre aceștia se numără și un oficial de la nivel ministerial.
94.Washington Post: Coreea de Nord pare să fabrice două noi rachete balistice intercontinentale Serviciile de spionaj din SUA au detectat semne care par să indice că regimul din Coreea de Nord ar fabrica una sau două noi rachete balistice intercontinentale, relatează cotidianul Washington Post, citând oficiali americani neidentificați. Serviciile de spionaj cred că procesul de fabricare a rachetelor se desfășoară într-un complex de cercetare din Sanumdong, în apropierea Phenianului, transmite agenția Reuters, preluată de Mediafax.
95.Angajații de la metrou pichetează astăzi Ministerul Transporturilor Reprezentanţii Unitatea Sindicatul Liber Metrou participă de la ora 09.00 la un pichet de protest în parcarea Ministerului Transporturilor, informează Agerpres.
96.Astăzi este ultima zi de depunere a declarației unice. Amenzi de până la 500 de lei pentru nerespectarea termenului Ministerul Finanțelor Publice avertizează că 31 iulie este ultima zi în care contribuabilii persoane fizice pot depune declarația unică. Documentul poate fi depus online, prin intermediul aplicației https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator și parola contului personal din spațiul privat virtual, prin certificat digital calificat, sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.
97.Un compus testat pe şoareci ar putea frâna căderea părului şi afecţiunile cutanate Un compus testat pe şoareci ar putea reinversa căderea şi albirea părului, precum şi unele afecţiuni ale pielii corelate cu regimuri alimentare bogate în grăsimi şi colesterol, potrivit unui studiu publicat luni de Scientific Reports şi citat de EFE și Agerpres.
98.Subiectele zilei: Generaţia uitată acasă. Viitorul scris de părinţii care își abandonează copiii; Specialiștii care ajută românii să-și facă gratuit testări genetice, pe care statul nu le decontează; Mircea Cărtărescu: Dacă veniți cu ”muie PSD”, pe mine să nu contați Spune-mi cu cine te cerţi ca să-ţi spun cine eşti. Cu un abuz nu se face primăvară în România. E nevoie, pare-se, de...România, căutată de angajații din șase țări asiatice. România a început să importe forţă de muncă din...
99.​Bancul zilei: Din lumea secretarelor Secretara unei firme purta fustiţe foarte scurte, prin care îşi arăta formele apetisante. Într-o zi, este chemată în biroul managerului. Acesta arată cu degetul către fundul ei şi întreabă: - Este de vânzare?
100.Papa Francisc a ascultat cererea premierului australian şi l-a concediat pe arhiepiscopul Wilson Vaticanul este bântuit din nou de fantoma proastei gestionări a cazurilor de abuzuri sexuale. Papa Francisc a intervenit cerând demisia din guvernarea pastorală a Arhiepiscopiei din Adelaide (Australia) a Arhiepiscopului Philip Edward Wilson, prelatul care a fost condamnat de o instanță (civilă) din cauza faptului că a acoperit violențele comise de un preot din Dieceza sa, potrivit Il Messaggero, citat de Rador.
1 2 3 4 5 6 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by