Arhiva pentru data 03.07.2018


41 - 60 din 122 rezultate
41.VIDEO FOTOGALERIE CM 2018: Suedia vs Elveția 1-0 / Victoria norocoasă a nordicilor și calificarea în sferturi - Akanji a deviat în poartă șutul lui Forsberg Partida dintre Suedia și Elveția aproape că i-a adormit pe suporterii prezenți pe arena din Sankt Petersburg. Două echipe prudente, un joc modest și fără prea multe ocazii de a marca. Doar o sclipire a vreunui jucător sau o greșeală putea să deblocheze tabela. Norocul le-a surâs nordicilor în minutul 66, la un șut în forță a lui Forsberg de la marginea careului de 16 metri. Akanji a deviat nefericit, iar mingea a ajuns în poarta lui Sommer. Elveția a avut o mare șansă de a egala în prelungiri, dar Olsen a intervenit salvator, iar Suedia a încheiat învingătoare și merge în sferturile competiției din Rusia.
42.UPDATE. Soţul ministrului de Interne, Carmen Dan, a murit. Procurorii au deschis dosar de moarte suspectă Corneliu Daniel Dan, soţul ministrului de Interne Carmen Dan, a murit marţi, anunță Mediafax, care citează reprezentanţi ai Ministerului de Interne.Dosar de moarte suspectă în cazul soțului ministrului de Interne, Carmen Dan. „Vecinii au anunțat faptul că nu l-au mai văzut de o vreme pe bărbatul de 57 de ani”
43.Wimbledon: Ana Bogdan, eliminare la <photo finish> / 8-6 în decisiv pentru Lara Arruabarrena Ana Bogdan și Lara Arruabarrena s-au duelat cu toate armele din dotare timp de două ore și șase minute, diferența dintre cele două făcându-se la doar câteva puncte. Iberica a avut nervii mai tari și s-a impus cu 8-6 în decisiv, meciul având o importantă încărcare emoțională. Ana părăsește Wimbledon-ul în runda inaugurală după o înfrângere la photo finish (1-6, 6-3, 6-8).
44.Ţuţuianu propune ca Parlamentul să adopte o declaraţie prin care să ceară preşedintelui să respecte deciziile CCR Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat marţi că Parlamentul ar putea să adopte în şedinţă comună o declaraţie prin care să ceară preşedintelui Klaus Iohannis să respecte deciziile Curţii Constituţionale, ca "mijloc intermediar până la suspendare", precizând că este vorba de o opinie personală, relatează Agerpres.
45.UPDATE Legea privind operațiunile petroliere offshore: Deputații nu au reușit să decidă cum trebuie taxată producția de gaze din Marea Neagră/ Dezbaterile continuă și săptămâna viitoare Deputații nu au reușit să ajungă marți la o decizie pe legea privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare (offshore). Până vineri, deputații din trei comisii vor trebui să depună noi amendamente, iar luni vor fi reluate dezbaterile într-o ședință comună a Comisiei de industrii, Comisia de administraţie şi Comisiei de buget finanţe. Discuțiile s-au impotmolit la capitolul fiscalitate. Încă nu este clar cum ar trebui taxată producția de gaze din Marea Neagră, astfel încât să aibă de câștigat și statul român și investitorii, în condițiile în care acordurile petroliere se întind pe zeci de ani. Vezi în text care sunt cele mai mari controverse pe zona de fiscalitate.
46.China a realizat o armă laser portabilă Chinezii au adus filmele SF la viață după ce au realizat o armă laser portabilă cu o rază de acțiune de 800 de metri, scrie South Cina Morning Post. Potrivit cercetătorilor care au lucrat la proiect, arma cântărește aproximativ trei kilograme, cât un AK-47, și este gata pentru producția în serie.
47.Mama lui Bogdan Gigină despre revenirea lui Gabriel Oprea: ”Tu nu înţelegi că eşti un criminal, că ai distrus vieţi, că locul tău nu mai poate fi între oameni?” Mama poliţistului Bogdan Gigină comenetează, într-o postare pe pagina sa de Facebook, revenirea în politică a fostului vicepremier Gabriel Oprea, numindu-l criminal şi „distrugătorul unui minister lăsat în haos”, relatează news.ro.
48.Platformă online dedicată monitorizării și prevenirii crizelor de medicamente, lansată marți: "Autoritățile au la dispoziție toate instrumentele pentru a preveni crizele de medicamente, dar nu le folosesc eficient" Platforma online Medicamente la Risc, dedicată monitorizării și prevenirii crizelor de medicamente din România, a fost lansată marți de Asociația Dăruieşte Viaţă în parteneriat cu Observatorul Român de Sănătate. Potrivit inițiatorilor platformei Medicamente la Risc, autoritățile au la dispoziție, în prezent, toate instrumentele care le permit să monitorizeze stocurile de medicamente din România și să prevină posibilele crize, însă nu le folosesc eficient.
49.E oficial: Gazeta Sporturilor trece de la Intact la Ringier. Surse: Tranzacția este de 2 milioane de euro E oficial: trusturile media Intact și Ringier au ajuns la un acord prin care publicația Gazeta Sporturilor va fi preluata de grupul elvețian de presă, în joint venture cu grupul bulgar sportal.bg. Potrivit informațiilor HotNews.ro, valoarea tranzacției, neanunțată oficial, se ridică la 2 milioane de euro.UPDATE Cătălin Tolontan scrie pe blogul său că Ringier "și-a luat o belea pe cap" cumpărând titlul și redacția GSP
50.Polonia: Conflictul dintre politic și judecători se apropie de punctul culminant / Șefa Curții Supreme reafirmă că nu iese la pensie Președinta Curții Supreme poloneze, Malgorzata Gersdorf, a reafirmat marți că refuză decizia de pensionare pe care președintele Andrzej Duda ar urma să o semneze în această după-amiază, scrie AFP.
51.Ponta spune că adoptarea codurilor penale este o perdea de fum: ”Guvernul Dăncilă rezolvă problemele lui Dragnea prin ordonanțe de urgență” Deputatul Victor Ponta spune că sesiunea extraordinară pentru modificarea codurilor penale este o ”perdea de fum” și că, în timp ce jurnaliștii aleargă prin Parlament, Guvernul Dăncilă rezolvă toate problemele lui Liviu Dragnea prin ordonanțe de urgență. Ponta precizează însă că va vota împotriva modificării legislației penale băgate cu forța de liderul PSD pe agenda forului legislativ.
52.Codul penal, în mare viteză. Comisia Iordache a dat al doilea raport pe Codul penal, imediat după adoptarea de către Senat / Propunerea UDMR la abuz în serviciu, diferită de a PSD-ALDE, respinsă în comisie / Miercuri intră la plenul Camerei Deputaților Comisia specială parlamentară condusă de deputatul PSD Florin Iordache a dat marți dupa-amiază un nou raport pe proiectul de modificare a Codului Penal, la mai puțin de două ore după ce proiectul de lege al PSD-ALDE a fost adoptat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată. Miercuri, adică mâine, proiectul va fi dezbătut în plen, iar joi se va da votul final la Camera Deputaților. Vezi în text cum propune UDMR să se modifice art. 297 privind abuzul în serviciuCum îi va afecta pe antreprenori redefinirea abuzului în serviciu : De la controale fiscale la licitații publiceMinisterul Public: Restrângerea domeniului de aplicabilitate a infracțiunii de abuz în serviciu va duce la clasarea mai multor dosare / Prejudiciul ar fi de peste 4 miliarde de lei
53.Dăianu: "Sectorul umbră se extinde", iar cum vorbim despre "shadow banking", am putea discuta de "piețe de capital paralele" Sistemele financiare din lume rămân fragile, „piețele paralele” trebuie să fie reglementate și este necesar să se schimbe cultura instituțională a industriei financiare, a susținut Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), la reuniunea Institutului Francofon pentru Reglementare Financiară (IFRFI).
54.Marea Britanie: O asistentă medicală, arestată după ce a fost acuzată că a omorât opt bebeluși O asistentă medicală din Marea Britanie a fost arestată fiind suspectată că a ucis opt bebeluși și că a încercat să omoare alți șase după o investigație la o secție de neonatologie din nordul Angliei, a spus poliția marți, relatează Reuters.
55.Liderul studenților: Pierderile CFR nu sunt cauzate de gratuitățile pentru studenți; acestea sunt decontate de Ministerul Transporturilor către operatorii de transport Pierderile pe care le înregistrează CFR Călători nu sunt cauzate de gratuitățile acordate studenților, ci mai degrabă de creșterea salariilor în domeniul public, spune Marius Deaconu, președintele Alianței Organizațiilor Studențești. Liderul studenților îi răspunde astfel senatorului liberal Florin Cîțu, care a susținut că CFR a bugetat pentru 2018 o pierdere de 367 de milioane de lei după ce guvernanții au decis să ofere gratuitate pentru studenți.
56.Școală de vară: Cursuri de programare pentru copii Academia Micilor Developeri lansează programul “Saptamâna Inteligentă”, cursuri de vară destinate copiilor cu vârste între 8 și 15 ani în cadrul cărora vor învăța timp de cinci zile să programeze și să transforme cu ajutorul plăcuței BBC Micro Bit (micro:bit) obiecte obișnuite în obiecte inteligente.
57.Nicolai Jorgensen, ameninţat cu moartea după ce a ratat la loviturile de departajare în meciul cu Croația; Federaţia daneză a alertat poliţia Atacantul Nicolai Jorgensen a primit ameninţări cu moartea pe reţelele de socializare, după ce a ratat una dintre loviturile de departajare, în meciul Croaţia - Danemarca, din optimile de finală ale Cupei Mondiale, informează Reuters, potrivit News.ro.
58.Harghita: Copil de 6 ani, dispărut de luni seară Un copil de 6 ani din Bălan, judeţul Harghita, este căutat de poliţişti, după ce luni seara a dispărut în timp ce se juca alături de mai mulţi prieteni în apropierea casei, relatează Mediafax.
59.Iași: O femeie însărcinată a avortat după ce a fost trimisă pe jos de la un spital pe altul. Familia acuză medicii de neglijență O femeie din Iași cu o sarcină de 22 de săptămâni a avortat, după ce a a fost trimisă pe jos de la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi la un alt spital, întrucât la prima unitate medicală nu exista linie de gardă. Familia ei acuză de medicii de neglijenţă, iar conducerea Maternităţii Cuza Vodă a demarat o anchetă.
60.Posturile Intact au iesit din must-carry. Cablistii trebuie să plătească pentru a le redifuza CNA a luat act de cererea Antena Group si Antena 3 S.A. referitoare la ieșirea acestor posturi din lista must carry, a televiziunilor libere la retransmisie. Lista must carry, actualizată pe site-ul CNA, menționează că cele două companii au notificat forul audiovizual în legătură cu deciziile lor de a scoate Antenele din rândul posturilor pe care cabliștii sunt obligați să retransmită, începând cu data de 1 iulie 2018.
1 2 3 4 5 6 7 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by