Arhiva pentru data 03.07.2018


1 - 20 din 122 rezultate
1.Wimbledon: Maria Şarapova, eliminată în primul tur / Rusoaica era pe partea de tablou a Simonei Halep Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Maria Şarapova a fost învinsă de compatrioata sa Vitalia Diatchenko, 6-7 [3], 7-6 [3], 6-4.
2.Rata şomajului în Uniunea Europeană a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii zece ani Rata şomajului în zona euro a scăzut la 8,4 la sută în luna mai, iar la nivelul întregii Uniuni Europene a fost de 7,0 la sută, cele mai mici valori din ultimii zece ani, anunţă Eurostat, citat de Mediafax. Cehia are cea mai scăzută rată a şomajului, de 2,3 la sută, fiind urmată de Germania, cu 3,4 la sută.
3.Președintele CJ Mureș, care nu a îndepărtat steagul secuiesc de pe sediul Primăriei Sovata, amendat Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, fost primar al orașului Sovata, a fost amendat de Curtea de Apel Târgu Mureș cu 50.000 de lei, pentru că nu a îndepărtat steagul secuiesc de pe clădirea primăriei Sovata, potrivit Mediafax.
4.Disputa din Germania privind azilul se finalizează în noi centre de tranzit, un „no man`s land“ care enervează Austria La granița germano-austriacă, solicitanții cu cereri de azil care trebuie să fie soluționate de alte țări vor fi împiedicați să intre în Germania, fiind adăpostiți în așa-numitele centre de tranzit. Acestea sunt, practic, zone extrateritoriale, care nu aparțin Germaniei. Un fel de no man`s land. Ceea ce înseamnă: cine nu intră în Germania, nu trebuie luat cu poliția și trimis înapoi. Este o soluție care amintește de ținerea apatrizilor pe teritoriu neutru, în preajma aeroportului Otopeni, în anul 2002.
5.Protestatarii din Piaţa Victoriei au ţinut un moment de reculegere pentru tânărul mort în aşteptarea unui transplant pulmonar Câteva sute de oameni au protestat marţi seară în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificările aduse Codului Penal. Ei au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Călin Farcaş, tânărul de 29 de ani din Braşov care a murit după ce a aşteptat doi ani să primească un nou plămân.
6.Monica Niculescu, eliminată în turul I, la Wimbledon Monica Niculescu, locul 61 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-1, de japoneza Naomi Osaka, locul 18 WTA, în primul tur al turneului de la Wimbledon.
7.VIDEO Ce se va întâmpla cu cei 200.000 € care ar fi trebuit să îl salveze pe Călin Calin Farcaş, tânărul care a protestat cu aparatul de oxigen lângă el pentru a-şi apăra dreptul la viaţă, s-a stins luni seară la Institutul ”Marius Nasta” din Capitală. Reuşise să strângă cei 200.000 de euro necesari transplantului de plămâni, însă prin tergiversarea actelor şi a procedurilor s-a pierdut timp preţios.
8.Rusia: Candidaţii opoziţiei repinşi în alegerile municipale din toamnă la Moscova Cinci candidaţi la alegerile de la Primăria Moscovei au fost înregistraţi marţi de Comisia electorală, care a prezentat o listă fără candidaţi din partea opoziţiei ruse în acest scrutin municipal, în care opozantul Aleksei Navalnîi s-a clasat în 2013 pe poziţia a doua, relatează AFP, citată de news.ro.
9.Vasluianul declarat mort a câștigat procesul în care solicita să i se recunoască faptul că trăiește Bărbatul din Vaslui, declarat mort, deşi e viu, a obținut marți o sentință prin care instanța a admite faptul că este în viață, relatează Mediafax. Asta, după ce în luna martie Tribunalul Vaslui a respins cererea de anulare a declarării decesului.
10.Dan Barna: Sunt convins că acest Cod penal pentru infractori nu va intra în vigoare Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat marţi că este convins că "acest Cod penal pentru infractori" nu va intra în vigoare şi că partidul pe care îl conduce va câştiga "lupta pentru justiţie", relatează Agerpres.
11.Două firme din Ungaria, în finala unei competiții europene de inovație ecologică Comisia Europeană a anunțat marți lista scurtă a celor 22 de firme care se vor întrece în finala Premiilor Europene pentru Business pentru Mediu (European Business Awards for the Environment), printre acestea numărându-se și două afaceri de la vecinii noștri unguri.
12.Trump a trimis scrisori mai multor state membre NATO, printre care și Marea Britanie, pentru a crește cheltuielile în domeniul Apărării Administrația Trump a inclus Marea Britanie, cel mai loial aliat al Washingtonului în războaiele din Irak și Afganistan, printre țările cărora le-a trimis scrisori pentru a le mustra pentru că investesc prea puțini bani în Apărare, relatează Reuters. Printre liderii statelor membre NATO care au primit scrisori pentru a majora cheltuielile în domeniul Apărării se mai află Germania, Norvegia, Canada și Belgia.
13.Dacian Cioloş: Nu am decis dacă voi candida la Preşedinţie / Sper să nu ajungem la alegeri cu actuala majoritate parlamentară sau cu actualul guvern Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, marţi, la Timişoara, că nu a decis dacă va candida la Preşedinţie, atât timp cât nu a lansat programul politic al Platformei România 100. Cioloş a mai spus că speră să nu se ajungă la alegerile viitoare cu actuala majoritate parlamentară şi cu actualul guvern, relatează News.ro.
14.Procesul de vânzare a KMG International, fostul Rompetrol Group, către chinezii de la CEFC, a eșuat Tranzacţia privind preluarea de către compania chineză CEFC China Energy Company Ltd. a unui pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV, fostul Rompetrol Group, a eşuat, au declarat marţi pentru Reuters trei surse din apropierea discuţiilor, potrivit Agerpres. În luna martie a acestui an, grupul petrolier kazah KazMunayGas informa în mod oficial că finalizarea tranzacţiei prin care compania chineză CEFC China Energy Company Ltd. va prelua un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere române KMG International NV a fost amânată pentru sfârşitul lunii iunie.
15.VIDEO CM 2018: Columbia vs Anglia 1-1 (3-4 d.l.d.) / Englezii au trăit periculos - Au obținut calificarea în sferturi după loteria penaltiurilor Meciul care a tras cortina peste prima fază eliminatorie de la Campionatul Mondial s-a decis după loviturile de departajare. Anglia s-a impus cu 4-3 în fața Columbiei, după ce la finalul celor 120 de minute de joc scorul a fost 1-1. Englezii au deschis scorul în minutul 56, când Harry Kane a transformat un penalty obținut tot de el. Elevii lui Gareth Southgate au fost taxați de sud-americani pentru atitudinea avută după înscrierea golului și egalarea a venit când nimeni nu se mai aștepta. Yerry Mina a marcat în minutul 90+3, cu o lovitură superbă de cap, trimițând meciul în prelungiri. În cele 30 de minute suplimentare jocul celor două echipe nu s-a schimbat absolut deloc, ambele părți așteptând loteria loviturilor de departajare. Norocul a fost de partea Angliei, care va întâlni în sferturi reprezentativa Suediei.
16.Polonia, criza putere-judecători: Președintele a semnat decretul de pensionare a șefei Curții Supreme Președinția poloneză a anunțat marți că șefa Curții Supreme, Malgorzata Gersdorf, a fost pensionată, în conformitate cu o reformă promovată de conservatorii aflați la putere și intens criticată de Comisia Europeană, scrie AFP.
17.Cum îi va afecta pe antreprenori redefinirea abuzului în serviciu : De la controale fiscale la licitații publice Antreprenorii ar putea fi afectați de redefinirea infracțiunii de abuz în serviciu din Codul penal, adoptată luni de Senat, mai ales în situațiile în care inspectorii ANAF ar face controale abuzive sau autoritățile contractante ar favoriza anumite firme la licitațiile publice, fără să existe un beneficiu pentru funcționarul în cauză. Aceasta reiese din opiniile a 3 reprezentanți ai mediului de business chestionați de StartupCafe.ro: Florin Jianu, președintele Consiliului IMM-urilor, Adrian Bența, consultant fiscal, și Gabriel Biriș, avocat.
18.Fostul magnat al petrolului Eike Batista, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru corupție Eike Batista, care a fost cândva cel mai bogat om din Brazilia și în top 10 cei mai bogați din lume, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru că l-a mituit pe fostul guvernator al al statului Rio de Janeiro, scrie Reuters.
19.Coreea de Sud a redus programul de lucru de la 68 la 52 de ore pe săptămână Autoritățile din Coreea de Sud au decis reducerea numărului maxim de ore pe care o persoană le petrece la serviciu de la 68 la 52 de ore pe săptămână, relatează CNN, citat de Mediafax.
20.Anchetă la Spitalul judeţean din Buzău după ce un pacient a reclamat că medicii i-ar fi uitat în corp un tampon chirurgical Conducerea Spitalului Judeţean Buzău a demarat o anchetă după ce un pacient în vârstă de 71 de ani a reclamat că medicii i-ar fi uitat un tampon chirurgical în corp, după o operaţie la colon efectuată în urmă cu şase luni, relatează Agerpres. Cazul a fost reclamat la Poliţie, la Colegiul Medicilor şi la Spitalul Judeţean Buzău.
1 2 3 4 5 6 7 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by