Arhiva pentru data 30.06.2018


1 - 20 din 72 rezultate
1.Sebastian Kurz, care creează disensiuni dar este "în ton cu vremea", preia începând de duminică guvernarea UE Cancelarul austric Sebastian Kurz - catalogat de un diplomat american drept un "rock star" și curtat de criticii cancelarului german Angela Merkel - se află la putere de abia şase luni și fără îndoială nu spera la toate acestea în momentul în care ţara sa urmează să preia preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, scrie News.ro citând o analiză AFP.
2.Președintele Afganistanului a ordonat reluarea operațiunilor militare împotriva talibanilor Președintele afgan Ashraf Ghani a anunțat sâmbătă că a ordonat reluarea operațiunilor militare împotriva insurgenților afgani, după un armistițiu unilateral de mai multe zile declarat de Administrația de la Kabul, informează agenția de știri Reuters, citată de Mediafax.
3.Merkel prezintă o serie de propuneri în vederea unei noi înăspriri a controlului migranţilor în Germania Cancelarul german Angela Merkel le-a propus partenerilor săi de coaliţie o serie de măsuri în vederea consolidării controlului fluxurilor migratorii, potrivit unui document pe care li l-a trimis sâmbătă, cu o zi înaintea unor reuniuni cruciale în supravieţuirea Guvernului său, relatează News.ro citând AFP.
4.​Apă din rezerva Guvernului, trimisă în Buzău, după ce viitura a distrus un bazin de apă potabilă Peste două mii de litri de apă minerală, din rezerva Guvernului, au ajuns sâmbătă în comuna Chiliile din județul Buzău, după ce 140 de persoane au rămas fără apă potabilă în urma unei viituri care a distrus bazinul din localitate, transmite Mediafax.
5.Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, învinse în finala probei de dublu de la Eastbourne Perechea formată din jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de cuplul Gabriela Dabrowski (Canada)/Yifan Xu (China), favoritele numărul patru, cu 6-3, 7-5, sâmbătă, în finala de dublu a turneului WTA pe iarbă de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 852.564 dolari.
6.Olt: Şoferul care a provocat accidentul mortal transmis live pe Facebook a fost arestat Şoferul care vineri seară a provocat accidentul rutier din Olt soldat cu decesul a două persoane a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, el urmând să fie dus în arestul Inspectoratului de Poliţie, informează News.ro. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.
7.Ambasadorul SUA în Estonia a demisionat, ca urmare a criticilor la adresa NATO lansate de Trump James D. Melville, ambasadorul Statelor Unite în Estonia, și-a dat demisia ca urmare a unor afirmații critice ale președintelui SUA, Donald Trump, la adresa aliaților europeni ai Washingtonului, informează postul BBC News, citând publicația Foreign Policy.
8.VIDEO FOTOGALERIE CM 2018: Uruguay vs Portugalia 2-1 / "Dubla" de senzație a lui Cavani și calificarea în sferturi Uruguay a continuat forma bună arătată în faza grupelor Campionatului Mondial și în confruntarea cu Portugalia (campioană europeană en-titre), obținând calificarea în sferturile de finală după o victorie cu 2-1. Golurile succesului echipei pregătite de Oscar Tabarez au fost semnate de Edinson Cavani, care a ieșit de pe teren accidentat. Rămâne de văzut dacă jucătorul lui PSG se va recupera până la ora meciului din sferturi, acolo unde Uruguay va da piept cu naționala Franței.
9.Siria: Opt localităţi trec sub controlul regimului, în urma unor acorduri de "reconciliere" Rebelii din opt localităţi din sudul Siriei au acceptat sâmbătă să predea controlul regiunilor lor regimului, în virtutea unor acorduri negociate de Rusia după aproape două săptămâni de bombardamente, a anunţat un ONG, conform AFP, citează News.ro.
10.Kelemen Hunor: Este o minciună generală că noi ţinem în viaţă acest guvern Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă că este o "minciună generală" faptul că Uniunea ar ţine în viaţă actualul guvern, deoarece coaliţia are majoritate cu sau fără această formaţiune, transmite Agerpres.
11.Formula 1: Valtteri Bottas, pole position la Marele Premiu al Austriei Pilotul Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) va pleca din prima poziţie a grilei de start la Marele Premiu al Austriei, conform rezultatelor din calificări de sâmbătă. Bottas se află în pole position pentru a cincea oară în carieră.
12.Proteste masive programate sâmbătă în SUA față de politicile Administrației Trump privind imigrația Sute de mitinguri sunt programate sâmbătă în orașe din Statele Unite, participanții protestând față de politicile Administrației Trump privind imigrația, în mod special față de măsurile de inculpare a imigranților ilegali, care au dus la separarea copiilor de părinţii imigranţi, informează BBC News, citat de Mediafax.
13.Vrancea: Una dintre cele două persoane date dispărute în urma viiturilor a fost găsită decedată Femeia din Poiana Cristei, judeţul Vrancea, dispărută vineri seară şi în cazul căreia autorităţile luau în calcul ipoteza să fi fost suprinsă de viituri a fost găsită decedată, transmite News.ro. Femeia era căutată de zeci de oameni, începând de sâmbătă dimineaţă.
14.Lucian Croitoru: ​​O perspectivă asupra inflației în România La întrebarea dacă preferă ca inflația să fie relativ mică, atât românii cât și, de exemplu, germanii ar răspunde „da”. Și totuși, aceasta nu înseamnă că atunci când decid, fiecare la locul lui, în sectorul privat sau în cel public, pentru consum, pentru investiții, pentru solidaritate sau pentru sustenabilitate românii și germanii se comportă la fel. Atitudinile lor față de inflație sunt diferite. Noi, românii, tolerăm o inflație relativ înaltă, iar germenii nu. Noi avem o atitudine laxă față de inflație, iar germanii una fermă. De aceea, în România inflația a fost, în ultimii 28 de ani mai mare ca cea din Germania.
15.Incineratoare mobile de mare capacitate aduse la Tulcea în cazul în care vor fi sacrificaţi peste 40.000 de porci, după depistarea unui focar de pestă porcină africană la o fermă Mai multe incineratoare mobile de mare capacitate au fost aduse la Tulcea pentru situaţia în care va fi nevoie de sacrificarea a peste 40.000 de porci de la o fermă unde în această săptămână a fost depistat un focar de pestă porcină africană, relatează News.ro. Autorităţile vor face controale în trafic pentru a nu permite transportul de porci vii sau preparate din carne neetichetate din zonele afectate către alte regiuni.
16.Proiect PSD-ALDE: Scăderea vârstei de pensionare pentru mame cu 2 ani pentru fiecare copil născut și crescut Un proiect depus la Senat prevede posibilitatea ca orice femeie să iasă la pensie mai devreme cu doi ani pentru fiecare copil născut și crescut cel puțin 10 ani. Printre motive se află "declinul demografic în care populația se reduce cu cinci români în fiecare oră".
17.Caroline Wozniacki, învingătoare la Eastbourne - Primul trofeu după victoria de la Australian Open Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, N.2 mondial, a câştigat sâmbătă turneul WTA de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 852.564 dolari, după ce a învins-o în finală pe belarusa Arina Sabalenka, locul 45 WTA, în două seturi, 7-5, 7-6 (7/5).
18.VIDEO Brașov: Pod de cale ferată prăbușit în râul Tărlung, din cauza unei viituri Un pod de cale ferată s-a prăbușit în râul Tărlung, aflat sub cod roșu de inundații, în zona comunei Budila din județul Brașov, fiind afectată linia Brașov - Întorsura Buzăului, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Podul este între stațiile Hărman și Budila.
19.CNAIR: Circulația pe Transfăgărășan se va deschide duminică 1 iulie, ora 11:00 Duminică 1 iulie, ora 11:00, se deschide circulația pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 - km 130+800), pentru toate categoriile de autovehicule, arată un comunicat transmis sâmbătă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
20.Un paradox: Când energiile regenerabile se ieftinesc, electricitatea se scumpește! După ce, pe 1 iunie 2017, Președintele Donald Trump a decis să retragă Statele Unite din Acordul climatic de la Paris (vezi detalii aici, aici sau aici), mass-media liberală s-a precipitat să publice știre după știre după știre despre ieftinirea energiilor regenerabile, solară și eoliană.
1 2 3 4 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by