Arhiva pentru data 30.05.2018


121 - 140 din 160 rezultate
121.Filmul "Îmi este indiferent dac�� în istorie vom intra ca barbari", în competi��ia oficial�� la Karlovy Vary IFF Cel mai nou lungmetraj scris ��i regizat de Radu Jude, "Îmi este indiferent dac�� în istorie vom intra ca barbari", va avea premiera mondial�� în cadrul Festivalului Interna��ional de Film de la Karlovy Vary. Filmul a fost inclus în competi��ia oficial�� a celei de-a 53-a edi��ii a prestigiosului eveniment care se va desf����ura în Cehia, în perioada 29 iunie-7 iulie 2018.
122.Poli��ia francez�� a demarat o ampl�� ac��iune de evacuare a celei mai mari tabere de migran��i Poli��ia francez�� a început evacuarea a sute de migan��i din cea mai mare tab��r�� din Paris, în timp ce politicienii europeni încearc�� s�� g��seasc�� solu��ii pentru un fenomen care a generat ascensiunea partidelor de extrem�� dreapta în UE, scrie Reuters.
123.Spectacolul OTHELLO al Teatrului "Tony Bulandra" din Târgovi��te la Festivalul Interna��ional de Teatru DREAM FACTORY - Ostrava, Cehia Teatrul "Tony Bulandra" din Târgovi��te participa la Festivalul Interna��ional de Teatru Dream Factory Ostrava, cu spectacolul Othello, dup�� William Shakespeare. Reprezenta��ia va avea loc miercuri, 30 mai 2018, la Teatrul de P��pu��i din Ostrava.
124.���Roland Garros: Partida Simona Halep vs Alison Riske se va disputa de la ora 12:00 - Programul complet al zilei Confruntarea dintre Simona Halep (1 WTA) ��i Alison Riske (SUA, 83 WTA), din runda inaugural�� a turneului de la Roland Garros, va avea loc ast��zi, de la ora 12:00, fiind prima a zilei pe arena Philippe-Chatrier. Meciul va fi transmis în direct pe Eurosport ��i LiveText pe HotNews.ro. Tot miercuri, Mihaela Buz��rnescu ��i Alexandra Dulgheru vor evolua în turul doi al competi��iei pariziene.
125.Ghizdeanu: CNSP nu are bani pentru a sus��ine Programul "Investe��te în tine", dar va primi Comisia Na��ional�� de Strategie ��i Prognoz�� (CNSP) va trebui s�� primeasc�� bani la buget pentru a sus��ine dobânzile ��i comisioanele bancare din cadrul Programului „Investe��te în tine”, sus��ine pre��edintele institu��iei, Ion Ghizdeanu.
126.O lectur�� a d. Iaru. Pe marginea unei lichid��ri hermeneutice Citesc în „Dilema veche” (nr. 743, 17-23 mai 2018) un articol cu poten��ial incitant al lui Florin Iaru, intitulat „Caragiale n-a vrut s�� r��spunz�� – dezv��luirea secretului lui nenea Anghelache” ��i m�� gândesc la o nou�� argumentare a „misterului” din covor, care a incitat atâtea genera��ii de cititori ai lui Caragiale. E vorba desigur de o nou�� interpretare a textului de la 1900, intitulat Inspec��iune, a lui I. L. Caragiale.
127.Unul dintre autorii atacului cibernetic comis asupra grupului Yahoo, condamnat la cinci ani de închisoare Un canadian acuzat c�� a fost unul dintre pira��ii afla��i la originea unui atac cibernetic de amploare comis asupra grupului Yahoo în 2014 a fost condamnat mar��i la cinci ani de închisoare, a anun��at Departamentul de Justi��ie al Statelor Unite, citat de AFP.
128.Cornel Dinu, internat la Spitalul de Urgen���� Floreasca Fostul antrenor Cornel Dinu este internat la Spitalul de Urgen���� Floreasca, a precizat purt��torul de cuvânt al unit����ii medicale, Bogdan Opri��a, citat de Agerpres.
129.Japonia a ucis în ultimul an peste 300 de balene, în "numele ��tiin��ei" Japonia a sacrificat într-un an peste 300 de balene Minke, în "numele ��tiin��ei", conform iflscience.com. Dintre acestea, peste 120 erau gestante.
130.UPDATE: Perchezi��ii într-un dosar privind afacerile ilegale cu lemn în care este implicat�� compania Holzindustrie Schweighofer. Prejudiciul este estimat la 25 milioane euro Poli��i��tii ��i procurorii DIICOT fac perchezi��ii, miercuri diminea����, pentru destructurarea unei grup��ri care ar fi cauzat un prejudiciu de 25 de milioane de euro prin achizi��ionarea de lemn f��r�� provenien���� legal�� sau a c��rui provenien���� ilegal�� era disimulat�� prin unele documente justificative cu caracter nereal, scrie news.ro. Perchezi��iile vizeaz�� compania Holzindustrie Schweighofer. Reprezentan��ii companiei sus��in c�� vor colabora cu autorit����ile.
131.Pre��edintele Iohannis particip�� miercuri la deschiderea Bookfest ��i se întâlne��te cu prin��ul Charles Pre��edintele Klaus Iohannis particip�� miercuri la deschiderea Salonului Interna��ional de Carte Bookfest ��i îl prime��te, la Palatul Cotroceni, pe Prin��ul Charles.
132.INTERVIU Pascal Bruckner: stânga a ajuns s�� se prosterneze în fa��a islamismului radical ”Rasismul imaginar”, o carte controversat�� ��i incitant��, ca mai toate c��r��ile lui Pascal Brukner, a ap��rut de curând la Editura Trei. Este un volum compus din mai multe eseuri prin care scriitorul a reac��ionat la strania ”alian��a” dintre radicalismul stângist francez ��i integrismul islamic. ”Stânga european�� ��i-a pierdut toat�� ideologia ��i ��i-a pierdut sprijinul în rândul clasei muncitoare, a lumii a treia, care deja nu mai ��in de stânga. Prin urmare, ultimul subiect revolu��ionar care-i mai r��mâne stângii este islamul. Stânga, care ar fi trebuit în principiu s�� fie încununarea laicit����ii, a devenit acum, într-un fel, încununarea unei religii.”Comanda cartea ”Rasismul imaginar”, cu autograful autorului
133.Dolj: O femeie a murit dup�� ce a fost lovit�� de o ma��in�� condus�� de un poli��ist O femeie de 38 de ani a murit, în noaptea de mar��i spre miercuri, dup�� ce a fost lovit��, în comuna doljean�� Cetate, de o ma��in�� condus�� de un poli��ist. Familia victimei sus��ine c�� aceasta a fost acro��at�� de pe marginea drumului ��i c�� poli��istul circula cu vitez��, relateaz�� Mediafax.
134.Dâmbovi��a: Perchezi��ii în mai multe localit����i, la persoane suspectate c�� ar fi t��iat ��i comercializat f��r�� drept material lemnos Poli��i��tii fac perchezi��ii în mai multe localit����i din jude��ul Dâmbovi��a, miercuri diminea����, într-un dosar în care sunt vizate 19 persoane care ar fi t��iat ��i comercializat f��r�� drept material lemnos. Poli��i��tii au descins ��i la un ocol silvic, informeaz�� News.ro.
135.Un vaccin ar putea ajuta la prelungirea vie��ii persoanelor care se confrunt�� cu glioblastom, cel mai agresiv tip de cancer cerebral Un vaccin ar putea ajuta la prelungirea vie��ii persoanelor care se confrunt�� cu glioblastom, cel mai agresiv tip de cancer, sugereaz�� rezultatele preliminare ale unui studiu, relateaz�� BBC.
136.CSM decide miercuri sanc��iunile în cazul procurorilor Lucian Onea, Mircea Negulescu ��i Alfred Savu de la DNA Ploie��ti, cerceta��i disciplinar de Inspec��ia Judiciar�� Sec��ia pentru procurori în materie disciplinar�� a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discut�� miercuri raportul Inspec��iei Judiciare, care a solicitat sanc��ionarea procurorilor Lucian Onea, Alfred Savu ��i Mircea Negulescu de la DNA Ploie��ti, relateaz�� News.ro. Inspectorii judiciar�� spun c�� Lucian Onea, fostul ��ef al DNA Ploie��ti, a solicitat arestarea preventiv�� a unui inculpat în baza unor probe falsificate, în timp ce Mircea Negulescu ��i Alfred Savu au divulgat m��surile de protec��ie a martorilor.
137.Drepturile TV în Fran��a dep����esc pentru prima dat�� în istorie un miliard de euro pe an Liga Prefesionist�� de Fotbal din Fran��a (LFP) a vândut drepturile TV pentru meciurile din Ligue 1 pentru suma record de 1,153 de milioane de euro pe an, în periodada 2020-2024, potrivit news.ro.
138.Brexit: tensiuni în cre��tere - se cere ca legile Regatului Unit s�� protejeze produse precum coniacul ��i feta Brânza feta, ��unca de Parma, coniacul fran��uzesc ��i berile acri��oare belgiene cu fermenta��ie natural�� au devenit cea mai recent�� cauz�� a "indigestiei" ap��rute în timpul tratativelor pe tema Brexitului dup�� ce UE a cerut tot mai ferm Regatului Unit s�� p��streze statutul de specialitate al unor produse europene, potrivit Rador, care citez�� The Guardian.
139.Curtea Constitu��ional�� judec�� ast��zi sesiz��rile ICCJ ��i PNL asupra Legii privind executarea pedepselor la domiciliu ��i în weekend Curtea Constitu��ional�� judec�� miercuri sesiz��rile Înaltei Cur��i de Casa��ie ��i Justi��ie (ICCJ) ��i PNL asupra legii privind m��surile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, prin care condamna��ii pentru fapte f��r�� violen����, care nu sunt recidivi��ti ��i care au o pedeaps�� de maximum cinci ani beneficiaz�� de m��sura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmb��t�� ��i duminic��, scrie News.ro.
140.Donald Trump: În cele din urm��, Mexicul va pl��ti pentru zid Donald Trump a criticat Mexicul pentru c�� nu a ajutat la stoparea fluxului de imigran��i în SUA ��i a repetat promisiunea f��cut�� în campania electoral�� ��i anume c�� Mexicul va pl����i pentru construirea unui zid de-a lungul frontierei, informeaz�� The Guardian.
1 2 3 4 5 6 7 8 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by