Arhiva pentru data 28.05.2018


61 - 80 din 97 rezultate
61.Cântărețul Alexandru Jula, internat în stare gravă la spital Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică ușoară din Galați, Alexandru Jula, a fost internat, luni, în spital, după ce i s-a făcut rău în scara blocului în care locuiește, primele informații sugerând un posibil accident vascular cerebral, transmite Mediafax.
62.Johanna Konta, criză de nervi în fața jurnaliștilor după eliminarea de la Roland Garros: "Ați scris numai rahaturi despre mine" Aflată la a patra prezență pe tabloul pincipal de la Roland Garros, Johanna Konta (22 WTA) nu a reușit nici de această dată să depășească prima rundă a Grand Slam-ului de la Paris. După înfrângerea suferită în fața Yuliei Putintseva, britanica a făcut o criză de nervi în fața jurnaliștilor prezenți la conferința de presă. "De câțiva ani, de când vin la Roland Garros, ați scris numai rahaturi despre mine. Nu-mi faceți deloc viața ușoară!", a spus Konta.
63.PSD București: ”Dezertările câtorva colegi rătăciți și lipsiți de caracter fac toate parte din același plan nereușit al Statului Paralel de a bloca reforma justiției” ”Dezertările câtorva colegi rătăciți și lipsiți de caracter fac toate parte din același plan nereușit al Statului Paralel de a bloca reforma justiției și realizarea programului de guvernare”, afirmă organizația PSD București, condusă de Gabriela Firea.
64.Referendumul local din Sebeș, invalidat din cauză că la urne nu s-au prezentat destui localnici Referendumul local desfăşurat duminică în municipiul Sebeş, unde locuitorii au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la achiziţionarea de către autorităţile locale a unui laborator mobil în vederea măsurării şi monitorizării calităţii aerului din oraş, nu poate fi declarat valabil din cauza faptului că prezenţa la urne nu a atins nivelul minim obligatoriu de 30%, transmite Agerpres.
65.Jelena Ostapenko, după eliminarea prematură de la Roland Garros: "A fost o zi catastrofală. Cred că am jucat la 20% din capacitatea mea" În vârstă de 20 de ani, Jelena Ostapenko (5 WTA) este a doua jucătoare din era Open care pierde în primul tur la Roland Garros după ce câștigase trofeul la ediția anterioară. Letona a încercat să explice cauzele înfrângerii, precizând a  jucat la 20% din capacitatea sa, iar orice jucătoare capabilă să returneze 5 mingi ar fi putut să o învingă. "Sunt atât de dezamăgită, atât de supărată... A fost o zi catastrofală", a spus Ostapenko.
66.​​VIDEO REPORTAJ Cum arată cel mai puternic laser din lume și cea mai sofisticată clădire din cercetarea cu lasere Camera experimentală de 10 PW de la Măgurele este un “buncăr” cu pereți și uși groase de peste 2 metri, din beton greu. Asta ca să oprească radiația care se va produce aici în experimentele de fizică nucleară cu laser, unde cercetătorii așteaptă reacții cum se întâmplă în explozii stelare, pentru că o direcție de cercetare de la ELI-NP este formarea elementelor grele, cum sunt aurul, platina, uraniul. * Vezi în video reportaj cum arată camera de control laser care săptămâna trecută a înregistrat cea mai mare putere din Europa, 3 PW, sistemul de amortizoare care asigură stabilitatea și la un cutremur de 8 grade și vedeți cu câtă ușurință transformă oamenii de știință teorii dintre cele mai savante și tehnologie de ultimă oră într-o poveste pe înțelesul tuturor.
67.​FOTOGALERIE Complexul de la Roland Garros: Explozie de culoare, o adevărată sărbătoare a tenisului Prima zi de întreceri de pe tabloul principal a găsit un complex de la Roland Garros cu alei neîncăpătoare. Profitând de ziua liberă (duminică), spectatorii au luat cu asalt tribunele, deși pe lista celor care au evoluat nu s-au găsit nume cu mare priză la public precum Rafael Nadal, Novak Djokovic, Maria Sharapova, Serena Williams sau Simona Halep. Intra în material pentru a vedea o FOTOGALERIE din interiorul complexului de la Paris.
68.Tăriceanu propune înființarea unei ”Comisii pentru Adevăr și Reconciliere” Călin Popescu Tăriceanu propune înființarea unei Comisii pentru Adevăr și reconciliere, președintele Senatului venind cu această idee în condițiile declansări procedurii de infringement împotriva României.
69.Ciclism: Chris Froome a câștigat Turul Italiei Rutierul britanic Chris Froome (Sky), cvadruplu câştigător al Turului Franţei, s-a impus pentru prima oară în cariera sa în Turul ciclist al Italiei, duminică, la Roma, după ce anul trecut a ieşit învingător şi în Turul Spaniei.
70.Roland Garros: Alexander Zverev, Grigor Dimitrov și David Goffin, calificați în turul al doilea Alexander Zverev (favorit 2), Grigor Dimitrov (4) și David Goffin (8) și-au respectat statutul de favoriți și au obținut calificarea în runda a doua a turneului de la Roland Garros. Belgianul Goffin a avut o misiune dificilă cu Robin Haase (Olanda, 44 ATP), fiind nevoit să revină de la 0-2 la seturi. S-au mai calificat în turul doi, printre alții, Pablo Carreno, Lucas Pouille sau Kei Nishikori. Intră în material pentru a vedea rezultatele înregistrate duminică pe tabloul de simplu masculin al Grand Slam-ului de la Paris.
71.Roland Garros: Ostapenko (deținătoarea trofeului), Venus Williams și Johanna Konta, eliminate în primul tur - Rezultate complete Prima zi de la Roland Garros a adus mari surprize pe tabloul de simplu feminin al celui de-a doilea Grand Slam al anului. Jelena Ostapenko (5 WTA), deținătoarea trofeului, a fost trimisă acasă încă din prima rundă de Kateryna Kozlova (66 WTA). Venus Williams (cap de serie 9) și Johanna Konta (22) au părăsit și ele prematur competiția din capitala Franței. Intră în material pentru a vedea rezultatele înregistrate duminică pe tabloul de simplu feminin de la Roland Garros.
72.Elevii școlii care a ars vor fi relocați în trei școli din apropiere Elevii școlii care a ars azi-noapte în București vor fi relocați la alte școli, în apropiere sunt trei unități școlare, a spus luni dimineață Marian Banu, reprezentant al Inspectoratului Școlar din Capitală.
73.VIDEO Paris: Un tânăr imigrant din Mali, considerat erou după ce a salvat în câteva secunde un băiețel de patru ani care atârna de balcon la etajul patru/ Macron i-a promis eroului din Paris că va deveni cetățean francez și va ajunge în departamentul de pompieri Un tânăr imigrant din Mali este considerat erou în Paris după ce a escaladat fațada unui bloc pentru a salva un băiețel de patru ani care atârna în exteriorul unui balcon de la etajul patru, scrie Guardian .Macron i-a promis eroului din Paris că va deveni cetățean francez și va ajunge în departamentul de pompieri 
74.Roland Garros: Buzărnescu, Dulgheru și Copil vor evolua luni - Programul complet al zilei Mihaela Buzărnescu (32 WTA) și Marius Copil (95 ATP) vor debuta luni la turneul de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, potrivit programul anunțat de organizatori. Tot luni, meciul dintre Alexandra Dulgheru și Christina McHale se va relua de la scorul de 5-7, 7-6(5), după ce a fost întrerupt duminică din cauza întunericului.
75.​Liga Campionilor, handbal (m): Montpellier HB, noua campioană a Europei Echipa franceză Montpellier HB a câştigat Liga Campionilor la handbal masculin, duminică, după ce a învins o altă formaţie franceză, HBC Nantes, cu scorul de 32-27 (16-13), în finala desfăşurată la Koln (Germania).
76.George Bush, internat de urgență în spital Fostul președinte SUA, George H.W. Bush, 93 de ani, a fost internat de urgență într-un spital din statul american Maine, din cauza "tensiunii arteriale scăzute şi oboselii", a anunțat un reprezentant al fostului lider de la Casa Albă, potrivit CNN, citată de Mediafax.
77.Ultimul film din universul Star Wars, debut sub aşteptări în box office-ul nord-american ​„Solo: A Star Wars Story”, spinoff regizat de Ron Howard, a înregistrat un debut sub aşteptări în Statele Unite, cu doar 83,3 de milioane de dolari încasări în weekend, potrivit boxofficemojo.com, citat de news.ro.
78.Şcoala care a ars în Capitală nu avea autorizaţie de securitate la incendiu Şcoala nr.124, care a ars luni noapte, în Capitală, nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, conform ISU. La începutul anului şcolar, în septembrie 2017, ISU anunţa că nicio şcoală din sectorul 5 nu are astfel de autorizaţie, iar primarul Sectorului 5, unde se află şcoala, invoca inclusiv situaţia acestei instituţii de învăţământ.
79.O sticlă de vin din 1774 a fost vândută la licitaţie pentru mai mult de 103.000 de euro O sticlă de vin din 1774 a fost vândută la o licitaţie din estul Franţei pentru suma de 103.700 de euro, stabilind astfel un record, potrivit BBC, citat de News.ro.
80.Reşiţa: Cinci persoane, între care un copil, rănite după ce maşina în care erau a căzut într-un pârâu Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite duminică seara, după ce maşina în care erau a plonjat, la Reşiţa, în pârâul Sodol. Cu nici 15 minute înainte, un bărbat a căzut în acelaşi pârâu, informează Mediafax.
1 2 3 4 5 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by