Arhiva pentru data 21.04.2018


1 - 20 din 73 rezultate
1.Decesul lui Avicii: Anchetatorii au respins orice pistă criminală Două autopsii au fost efectuate în cazul celebrului DJ suedez Avicii, care a murit vineri în Oman, şi anchetatorii au respins orice pistă criminală în cauza decesului, a declarat sâmbătă pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei din Oman, scrie Agerpres.
2.Primăria Capitalei, după Marşul Bicicliştilor: Proiectul de construire a 67 de kilometri de piste de biciclete, aprobat de Ministerul Mediului; lucrările vor începe în acest an ăria Municipiului Bucureşti a anunţat, sâmbătă seară, că a fost aprobat în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Mediului proiectul pentru realizarea pistelor de biciclete, pe o distanta de 67 de kilometri. Valoarea lucrărilor este de 10 milioane de euro, iar realizarea pistelor va demara în acest an. Precizările vin după desfăşurarea celei de-a 12-a ediţii a Marşului Bicicliştilor, la care au participat sute de persoane ce au cerut "un oraş pentru oameni".
3.​​VIDEO Noi proteste la Budapesta după alegerile din 8 aprilie: cei circa 10.000 de manifestanți au denunțat controlul guvernului asupra presei Aproximativ 10.000 de oameni au participat, sâmbătă, la un nou protest la Budapesta, ei manifestând împotriva controlului guvernului asupra presei, care l-ar fi ajutat pe premierul Viktor Orban să câştige alegerile din 8 aprilie, scrie News.ro.
4.Liga 1, play-off: Viitorul - FCSB 2-2/ Pas greșit pentru roș-albaștri - Echipa lui Hagi a condus cu 2-0 FCSB a pierdut puncte importante în lupta pentru titlul de campioană din Liga 1, remizând pe trenul celor de la Viitorul, scor 2-2 (etapa a șasea din play-off). Elevii lui Nicolae Dică au făcut o primă repriză dezastruoasă, iar în minutul 36 tabela arăta 2-0 pentru campioana României. Man a redus din diferență înainte de pauză, iar Budescu a marcat golul egalizator în minutul 56, cu o execuție superbă din lovitură liberă.
5.​VIDEO A 92-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a, marcată printr-un eveniment la care vor cânta Sting, Tom Jones şi Kylie Minogue Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit sâmbătă vârsta de 92 de ani, iar pentru a marca evenimentul, la Royal Albert Hall din Londra, va avea loc concertul "Queen's Birthday Party" la care vor participa, între alţii, Sting, Tom Jones, Craig David şi Kylie Minogue.
6.Javier Bardem: Dacă ar fi existat dovezi că Woody Allen este vinovat, atunci nu aş mai fi lucrat cu el, dar am dubii Actorul spaniol Javier Bardem, care a lucrat cu regizorul Woody Allen pentru filmul "Vicky Cristina Barcelona", a declarat într-un interviu acordat Paris Match că nu regretă şi nici nu se simte ruşinat pentru colaborarea cu cineastul american, acuzat de fiica vitregă Dylan Farrow de agresiune sexuală.
7.VIDEO Manchester United - Tottenham 2-1/ Echipa lui Mourinho s-a calificat în finala Cupei Angliei Manchester United a obținut calificarea în finala Cupei Angliei după o victorie la limită pe Wembley, scor 2-1, cu Tottenham. Condusă cu 1-0, echipa lui Jose Mourinho a reușit să întoarcă soarta partidei grație golurilor reușite de Alexis Sanchez și Ander Herrera.
8.Sute de aeronave din întreaga lume, dotate cu motoare CFM56-7B, vor fi verificate în regim de urgență după incidentul aviatic din SUA Autoritățile aviatice americane și europene au ordonat verificarea de urgență a aproape 700 de motoare CFM56-7B, produse de CFM International, în următoarele 20 de zile, după incidentul care a avut loc marți în Statele Unite și în care a fost implicat un avion al Southwest Airlines, anunță Reuters.
9.Organizaţia de Femei a PNL: PSD-ALDE să înceteze a mai umili copiii pentru buna lor dispoziţie Reprezentanţii Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) au transmis, sâmbătă, că manifestările organizate la Piteşti cu ocazia festivalului Simfonia Lalelelor amintesc de "manifestările grandioase" de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu şi se declară "îngroziţi" de faptul că o fetiţă de aproximativ trei ani a fost obligată să stea în cap, direct pe asfalt, în faţa tribunei oficiale în care se afla premierul Viorica Dăncilă, dar şi alţi lideri PSD şi ALDE. "PSD-ALDE să înceteze a mai umili copiii pentru buna lor dispoziţie", au transmis reprezentanţii OFL.
10.Erdogan: O să prelungim starea de urgenţă şi pentru a zecea oară dacă vom considera că este pentru binele ţării Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat, sâmbătă, că starea de urgenţă va fi prelungită în Turcia chiar şi pentru a zecea oară dacă se va considera că este pentru binele ţării, relatează presa turcă, potrivit News.ro.
11."România, te iubesc!": Sistemul Sanitar este tot mai bolnav, deși sumele alocate au crescut de 20 de ori ​Corupţia, slabul management şi numărul mic de plătitori la sistemul de asigurări, iată cele 3 mari motive pentru care Sistemul Sanitar este tot mai suferind, chiar dacă sumele alocate au crescut în ultimii 10 ani de 20 de ori.
12.India introduce pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii Autorităţile indiene au aprobat sâmbătă pedeapsa cu moartea pentru cei găsiţi vinovaţi de violarea fetelor cu vârste sub 12 ani, scrie News.ro.
13.Ioan-Aurel Pop: Senatul Universităţii Babeş-Bolyai nu a acceptat demisia mea; dacă mi se va cere sa rămân, voi delega puterea Istoricul clujean Ioan-Aurel Pop a declarat, sâmbătă, că Senatul Universităţii Babeş-Bolyai a discutat situaţia creată în urma câştigării preşedinţiei Academiei Române şi că s-a făcut propunerea ca pentru păstrarea continuităţii să fie refuzată ideea demisiei sale din funcţia de rector al unităţii de învăţământ. Pop a anunţat că o decizie va fi luată în şedinţa de marţi a Senatului UBB şi a făcut precizarea că nu există incompatibilitate între cele doua funcţii.Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, pe lista colaboratorilor Direcției Securității StatuluiIoan Aurel Pop este noul președinte al Academiei Române: în 2012, s-a delimitat de verdictul de plagiat dat de colegii din CNATDCU lui Ponta
14.VIDEO Monte Carlo: Kei Nishikori a ajuns în finală - Victorie în trei seturi cu Alexander Zverev După ce în sferturi l-a eliminat pe Marin Cilic (favoritul numărul 2), Kei Nishikori (36 ATP) a mai furnizat o surpriză la turneul Masters de la Monte Carlo și l-a trimis acasă și pe germanul Alexander Zverev (4 ATP), cap de serie numărul 3. Japonezul s-a impus în trei seturi, scor 3-6, 6-3, 6-4, asigurându-și astfel calificarea în finala competiției din Principat.
15.Timea Bacsinszky, în lacrimi la conferința de presă - Elvețianca și-a amintit de bunici şi de copilăria petrecută la Satu Mare Jucătoarea elveţiană Timea Bacsinszky s-a arătat foarte emoţionată la conferinţa de presă de la finalul meciului pierdut în faţa Irinei Begu, în FedCup, ea plângând după ce a fost întrebată despre atmosfera din sală.
16.Săptămâna cervantină la Bucureşti Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti şi cu Ambasada Republicii Peru în România, organizează în perioada 23-27 aprilie 2018 o serie de evenimente culturale menite să aducă un omagiu lui Miguel de Cervantes, cărţii şi literelor în general. Săptămâna cervantină debutează în ziua morţii lui Cervantes și a lui Shakespeare (23 aprilie), Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor.
17.Varujan Vosganian: Misiunea istorică a tinerei generaţii, să redea României prestigiul pe care l-a avut în perioada interbelică Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a vorbit sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, despre rolul important al tinerilor în clasa politică şi "misiunea istorică" pe care o are "această generaţie născută în preajma Revoluţiei române", relatează Agerpres.
18.La desconfianza hacia las vacunas causa estragos en Rumania Una niña de 11 meses murió en Rumania a mediados de marzo por culpa del sarampión. Sus padres se habían negado a vacunarla contra esa enfermedad que ha matado a 46 personas desde el principio de una epidemia que hace estragos en el país. Cerca de 12.000 personas se contagiaron desde que se declaró el brote a finales de 2016, lo que sitúa a Rumania como el país más afectado por el sarampión en Europa. Entre los enfermos fallecidos, 39 eran niños de tres años o menos que no habían sido vacunados, relata AFP.
19.​VIDEO O cisternă plină cu vin s-a răsturnat pe Autostrada Sibiu-Orăştie şi a luat foc. Traficul în zonă este blocat O cisternă plină cu vin s-a răsturnat, sâmbătă, pe Autostrada Sibiu - Orăştie, în dreptul municipiului Sibiu, şi a luat foc, transmite News.ro. La faţa locului intervin mai multe autospeciale ale pompierilor, dar s-au deplasat şi echipaje de Poliţie. Traficul în zonă este complet blocat.
20.VIDEO FedCup, semifinale: Germania - Cehia 0-2/ Victorii pentru Petra Kvitova și Karolina Pliskova Echipa Cehiei conduce cu scorul de 2-0 Germania, la Stuttgart, după primele două meciuri ale întâlnirii contând pentru semifinalele FedCup. În primul meci, Petra Kvitova (10 WTA) a învins-o pe Julia Goerges (11 WTA), iar în al doilea Karolina Pliskova (6 WTA) a dispus de Angelique Kerber.
1 2 3 4 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by